vineri, 30 septembrie 2011

închide ochii

închide ochii, închide ușa, închide totul în tine, ascunde-ți sufletul în cuta aceea pe care o faci când ești nervoasă.
hai, zâmbește frumos, dansează, dă din coadă, fi drăguță, fi prostuță, lasă-ți părul în vânt, cântă, sari într-un picior, pleacă de-aici, nu vezi că strici, nu pune mâna pe aia, uite, iar ai dat pe tine...
nu te lăsa, mușcă din viață, mușcă din mințile oamenilor, gustă din raționamente, pășește ușor peste orgolii, fă piruete printre minți înguste, pipăie în cuget toate lucrurile pe care le întâlnești, asigură-ți pașii, păstrează-ți visele...
să nu-ți pară rău să iubești mai mult, mai intens, mai aproape de nebunie în fiecare zi. să nu-ți fie teamă să te apropii de soare, să nu-ți fie teamă să crezi și minciuna care picură din ochii tăi.
la o adică, închide ochii, închide ușa, închide totul în tine, arde-le cu spiritul tău, numai nu le lăsa să îți împovăreze fruntea...
închide ochii, închide-i și ține-ți privirea sus, cât mai sus, cât mai departe de București, de mașini, de blocuri, mai departe de oameni, atât de departe că doar păsările să-ți poată fi tovarășe în libertate...
închide ochii, dormi pe umărul meu, visează că lumea încă nu s-a născut și nu te trezi până nu uiți toate numele pe care le cunoști.
închide ochii, sărută-mă.

6 comentarii:

Enigma Quin spunea...

Wow this looks nice I wish I could write it.

Un copil cuminte spunea...

You know Romanian or did you use Google translate? :)

Mih spunea...

oare se gaseste un umar pentru toti ochii inchisi:D??

>:D<
[cata viata printre randuri..]

Un copil cuminte spunea...

sau invers... oare se gasesc ochi inchisi pentru fiecare umar? :)

>:D<

Elena Cute spunea...

Dar oare se gaseste un suflet pentru fiecare sa ii asculte tacerea??...

Un copil cuminte spunea...

daca sufletul tau stie sa asculte pana si tacere... da.