prin gaura cheii

Kings of Leon - Closer
   
 Asculta  mai multe  audio   rock

Era doar un copil, unul trist și nesigur. Unul care vedea în spatele fiecărei uși întredeschise un pericol îngrozitor, materializându-se în niște ochi negri, sclipitori. Ochi pe care îi vedea în fiecare coșmar, în întunericul fiecărei străzi și a fiecărei clădiri, dar mai ales, în holul din apartamentul în care locuia cu părinții săi. De fiecare dată când trebuia să se ducă la baie în puterea nopții, îi vedea. Erau ascunși după ușa din baie, după ușa din bucătărie, se vedeau strălucind de după vizorul ușii de la intrare și prin gaura cheii fiecărei camere întunecate.
Iar ziua se materializau într-un om-monstru care pândea de fiecare dată de după ușa din bucătărie. I-a spus surorii ei și nu a crezut-o. În fiecare seară, pândea să apară. Și exact atunci când renunța să aștepte, apărea ca din aer.
An după an, zi după zi, copilul trist și nesigur s-a luptat cu imaginea ochilor negrii și lucioși care îl priveau de după fereastră, din dulap și din șifonier. Cu timpul, ochii apăreau din ce în ce mai rar, din ce în ce mai șterși, din ce în ce mai ușor de ignorat. Atât de ușor de ignorat au devenit, încât copilul a crezut că au dispărut.
Dar ei au pândit mereu dintr-un colțișor al camerei în care lumina nu pătrundea niciodată. Au așteptat zile și nopți, ani întregi, și au devenit din ce în ce mai hidoși, mai furioși și mai vicleni cu fiecare clipă care trecea.
Au așteptat acea noapte în care toate scările scârțâiau și fiecare obiect trosnea într-o liniște mormântală, străină, deplină. S-au trezit în pașii care se auzeau târșâindu-se pe holul întunecat, s-au ascuns în toate ungherele și au pândit cu o răbdare morbidă, o răbdare pe care doar un animal înfometat o are atunci când își vânează prada... și-a măsurat pașii, și-a calibrat respirația, și-a încordat tot corpul lui negru și groaznic și...
totul s-a derulat rapid, într-o spirală întunecată care îți taie suflul și îți face creierii să explodeze. cursa a fost scurtă, copilul s-a agățat de tot ce a putut și s-a luptat cu toată forța de care era capabil, până când groaza a pus stăpânire pe el și orice strigăt care se chinuia să îi străpungă pieptul a devenit dureros și mut.
A închis ochii să nu mai vadă teroarea, să nu o mai simtă aproape, s-a lăsat târât și a renunțat să se mai zbată din strânsoare.
Pentru o clipă a crezut că a avut un coșmar.
Era amețit și își simțea stomacul pulsând. Îi era greață și totul se învârtea în jurul lui. Copilul acela sunt eu.
Și-atunci mi-am zis: "Hai în pat, frică. Dormi cu mine diseară!"
Iar frica i-a zâmbit pentru prima dată în 24 de ani.

M-am hotărât să scriu o poveste despre Bau Bau.