aritmetica sentimentelor

de cele mai multe ori iau decizii bazându-mă doar pe ceva ce nu e instinct, nu e nici rațiune, e ceva acolo, rulând în background până se tocește de tot și rămân doar cu bucățica aia de esențial. adică fix motivul pentru care am luat decizia respectivă.

acum să nu credeți că aștept să mi se aprindă beculețu' când e clar că e pană de curent și e mai întuneric ca în iad. ei, aș. iau decizia și o raționalizez după.

în dimineața asta mi-a picat fisa aia de jackpot. am așteptat-o atât de mult, încât chiar am crezut că am pierdu-o pentru totdeauna. I was really starting to question my motives.

dar nu, nu m-am julit singură degeaba. 

cum să-ți zic, explică tot.
tot ce tu trebuia să înțelegi, eu n-am știut să demonstrez. ți-am dat direct rezultatul și am pretins de la tine să afli cerința.

de-asta este matematica obligatorie în școală.

fix pentru oameni ca mine și ca tine, care își pun sentimentele în globuri de cristal cu proprietăți de perpetuum mobile.

partea cea mai dureroasă e că datorită ție am aflat care e ecuația. și, uite așa, a mai apărut o variabilă care îmi dă calculele peste cap. cine va afla rezultatul, va trebui să o facă fără ajutorul tău. 

trebuie să fiu corectă.

și uite așa o sa ne alegem iar cu vânătăi și capete sparte.

acum că știu că pot să schimb fericită becurile, nu prea îmi mai dă ghes inima. acum că lustra e curată, să ne spânzurăm, zic.

și brusc îmi pică o altă fisă, mărunțiș de data asta: e ora 3 pm și apartamentul nu s-a curățat singur. am tot sperat.