Ghimizdroc cu foc în cioc

A fost odată ca niciodată un pui de ghimizdroc.
Știu ce-o să-mi spuneți: dar ce este acela un ghimizdroc? Ghimizdrocul este o pasăre de talie mică, viu colorată, care scoate sunete ascuțite atunci când primește atenție.
Acest pui de ghimizdroc de care vă povesteam mai devreme locuia într-o pădure exotică a Ecuadorului și, din acest motiv, se plictisea groaznic într-o după-amiază călduroasă.
- Ah, de-ar veni și la noi Crăciunul cu ceva zăpadă! Ne-am mai răcori și noi... m-am săturat de atâta soare. Soare, soare, soare, în fiecare zi e la fel!
- Ce faci, puiule de ghimizdroc? întrebă o barză aflată în trecere.
- Uite mă plictisesc de moarte. Tu ce faci?
- Migrez, zise barza cu infatuare. Noi, berzele, suntem mereu în căutare de locuri noi și interesante.
- Da? Atunci n-ai nimerit bine. Aici în fiecare zi murim de cald în timp ce ne prăjim la soare.
- La ce? La soare? Adică bila cea mare de foc care plutește pe cer?
- Da, tu nu știi ce este soarele?
- Nu, dar mi se pare interesant.
Așa află puiul de ghimizdroc că în zonele arctice lumea nu vedea soarele decât rareori, că era mai mereu noapte și frig și că le era foarte greu să se încălzească în timpul anotipului rece.
Entuziasmat de tot ceea ce îi povestea barza, puiul de ghimizdroc hotărî nu numai să o însoțească, dar să le aducă drept cadou celor de acolo o bucățică de soare.
A doua zi, cu rucsacul în spate și o crăcuță cu foc în plisc, ghimizdrocul porni la drum cu barza.
Ce minunății i-au trecut prin fața ochilor! De la orașe pline de furnicuțe mici care locuiau în palate paralelipipedice, la păduri întregi de arbori înalți, la zăpezi veșnice sclipind de pe vârfuri de munte și oceane albastre pline cu vietăți care de care mai ciudate.
Când au ajuns, era Ajunul Crăciunului. Toți i-au primit cu brațele deschise și au fost încântați de focul vesel pe care l-au făcut cu ajutorul cadoului adus de puiul de ghimizdroc. Au făcut castane coapte și frigărui și au cântat la chitară în jurul focului.