mi-e sufletul îmbibat de tine.
în urechi îmi țiuie jazz.
mă trezesc cu tine în gând, și e un gând drag, nici nu mă deranjează în timp ce îmi servesc micul dejun și cafeaua cea de toate zilele sau în timp ce-mi aranjez părul în oglindă.
un zâmbet senin îmi flutură pe buze. știu că și tu te gândești la mine.
apoi ziua înflorește, și bune, rele, toate se împletesc într-un melaj din care aleg doar ce mi se potrivește. uneori pot să înfrunt tot răul, alteori mă simt slabă. uneori îmi plesnește inima de bunăvoie și țopăi ca un copil în jurul oamenilor dragi. alteori mă strâmb la ei. de cele mai multe ori, însă, îi iubesc prea mult să nu mă iubească și ei.
și clipele trec, trec, trec, și uit de tine, apoi îmi amintesc, sau îmi amintești tu, și zâmbesc, zâmbesc, zâmbesc, până iar mi se face atât de dor că simt cum îmi cresc aripi. aripi cu care aș putea să zbor la tine.
când seara se lasă, dorul de tine devine pălălaie.
și-atunci mă las purtată de muzică, de cuvinte citite prin cine știe ce carte, mă las inundată de orice stinge marea de foc ce-mi incolțește în inimă. și tu mă mângâi, uneori mai atent, alteori mai distras, uneori mai absent, alteori sârguincios și cu chef de joacă.
mi-e sufletul îmbibat de tine. și mă simt un om mai bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu