pastramă de inimă, yum

Mereu mă chinui în zadar
când îmi faci inima foc,
cu petice mov s-o repar;
senin, tu mi-o frângi la loc.

Și e toată sfărâmată,
parc-ar fi bătută-n cap,
căci de fiecare dată
stă și arde la proțap.


Asculta mai multe audio Muzica

Superputeri secrete

Asculta mai multe audio Muzica

Dacă-mi iei pietrele pe care mi-au călcat bocancii,
lacrimile ce mi-au scăldat ochii,
visele ce mi-au îmbibat cearșaful cu parfumul nopții,
rochiile pe care le-am purtat când eram fericită,
Dacă-mi iei toți prietenii,
toate clipele în care am plâns, am râs sau am băut cu ei,
dacă-mi iei stelele văzute prin fundul unei sticle de vin,
dacă-mi iei tricoul alb pe care mi-am așternut momentele microscopice de fericire,
Dacă-mi iei glasul care mă ceartă,
inima care urlă de durere când plouă cu uitare,
grijile pe care mi le poartă când traversez pe roșu
sau când iubesc pe cine nu trebuie,
Dacă-mi iei camera mea cu patul și ferestrele mele deschise către răsărit,
curtea cu pomi înfloriți și liliac,
treptele și ceasul doișpe când frunzele de plop aiurează,
vecinii care ascultă muzică tare la 1 și se pișă de la etaj,
Dacă-mi iei aburii de ceai ai serii,
diminețile aromate cu cafea,
asfaltul care mi-a zdrelit genunchii,
dulapul care mi-a zdrobit fruntea,
Dacă-mi iei băiatul blond care nu m-a ajutat să car geanta grea pe scările de la unirii,
care mi-a zâmbit când m-am împiedicat,
dacă-mi iei playerul, telefonul
nu-mi pasă, ia-mi cartela,
Ia-mi ceștile ciobite, ia-le,
lasă-mi Dunărea, lasă-mi Carpații,
seninul din ochi și mâinile de copilă,
lasă-mi sufletul curcubeu peste toți,
Lasă-mi oamenii buni,
lasă-mă să aud măcar ușile închizându-se la metrou,
măcar să simt o ultimă agonie,
să fiu măcar mințită,
Lasă-mă măcar să ard de dor,
să iert și crimele, cruzimile, nenorocirile, ura cea mai adâncă,
lasă-mi măcar un aprilie,
măcar un pic de suferință sau de depărtare,
Lasă-mi măcar o melodie, chiar și manea,
măcar s-aud,
să fiu,
să trăiesc,
să exist,
lasă-mi măcar cărțile pe care am vărsat bere,
jurnalul din care am rupt sălbatic filele cu tine,
lasă-mi măcar o minune,
una, nu două,
lasă-mi măcar ștreangul să-mi fie cald,
măcar să-ngheț de frică,
lasă-mi ceva,
nu-mi lua până și conștiința,
Căci dacă-mi iei toate astea și nu-mi lași nimic,
Omoară-mă,
fără părinți,
fără sora mea enervantă,
fără acasă,
fără strada școlii,
fără prieteni,
fără sentimente,
fără munți și fără Borcea mea jegoasă,
fără regrete,
fără sex, droguri, alcool și rock'n'roll,
fără insomnii și coșmaruri, fără tine, fără voi, fără ea,
fără bătăile sacadate ale inimii,
fără superputerile mele,
fără ele nu sunt nimic,
și nu are ce să fie,
doar de-aș suferi un pic,
m-aș simți atunci mai vie.

Eroare

Asculta mai multe audio Muzica
Sunt sigură că ce nu poate face înghețata, face vinul alb.
Sunt din piatră, sunt din fier.
Sunt aproape sigură că te-am uitat.
Aproape. Sigură.
Stai. Am o chestie care mă arde în piept.
Nu, nu ești tu, e prânzul meu picant. Sau?
Nu, nu e bine să trag concluzii acum. Nu chiar acum.
Ce bun e vinul demisec, ce triști sunt anii care trec.
Stupid song. Stupid you. Stupid me.
Stupid, stupid, stupid.
Dar de ce mă gândesc tocmai la tine? Tocmai acum? Chiar acum, când cineva mă privește galeș în ochi și îmi zâmbește, așteptând un răspuns elocvent de la mine sau măcar un surâs? 1-2-3, mi-am inserat picioarele și-am plecat.
Poate e de la vinul care-mi aleargă prin vene.
Sunt de piatră, sunt de fier.

Let's have a cup of tea

Photos by Ghinea

poți să mă ierți? din nou?

Asculta mai multe audio Muzica

am învățat să sufăr de la băiatul de la parter, care mă bătea și mă trăgea de păr, după care mă scuipa. atât de tare l-am urât, că am pus la punct un plan prin care să mă răzbun, dar s-a mutat. m-a durut.

am învățat să nu rănesc oamenii când mi-am văzut mama plângând. am plâns și eu.

am învățat să nu mai dau vina pe alții, când a ieșit tatăl lui Andrei pe scară și l-a bătut pe acesta de față cu noi toți. Andrei mă trăgea de cele două cozi. mi-am mușcat buzele până la sânge.

am învățat să iert când tu nu m-ai luat de nevastă, deși știai că tu mi-ai dat primul meu sărut. mă bucur că acum ești căsătorit și ai o fetiță pe nume Alexandra. am simțit că înnebunesc.

am învățat să iubesc oamenii de la fata blondă cu ochi albastri care și-a rupt piciorul ca să salveze băiețelul ăla rrom din fața mașinii. băiatul ăla mizerabil, care vorbea urât și fuma în spatele blocului. am fost mințită, înșelată, folosită, umilită, rănită, târâtă prin suferințe și mizerii care mi-au adus întunericul în suflet.

și mai am multe de învățat. îmi este clar care este următoarea lecție și până am s-o învăț am să scrâșnesc din dinți, am să îmi întind nervii până la punctul în care fiecare gând devine un chin aproape paralizant, am să obosesc fugind și-am să înghit atâtea noduri încât nu voi mai avea nevoie de mâncare. când suferi pentru că rănești oamenii pe care îi iubești, când nici tu nu vrei să te ierți, atunci știi că ai fost scos la tablă și ai luat 4, pentru că nu ți-ai învățat lecția și pentru că încerci să găsești scuze, ca un laș oribil și meschin.
trebuia să învăț, înainte de toate, înainte de orice suferință, de orice bucurie, de orice dorință, de orice greșeală, să învăț să îmi cer iertare. iertare, căci n-am învățat.

ești fericită, Alexandra?

Asculta mai multe audio Animatie

sunt fericită. azi am examen. n-am învățat mare lucru. afară plouă. n-am dormit decât 3 ore. dar nu de asta sunt fericită, ci pentru că aceste 3 zile care s-au scurs de sâmbătă până acum au fost magice. încă mă aflu sub influența îmbătătoare a clipelor de bucurie, de liniște, de pace, de glasuri dragi râzând, de sunetul chitării, de clinchetul ceștilor și bătăilor în ușă... parcă totul a fost un vis, așa frumos a fost. evident, îmi amintesc acum de momentele acestea cu oarecare nostalgie, dar păstrez ca pe-o comoară dintre cele mai scumpe amintirile care mă vor lega de-acum încolo de voi, oameni buni, dragi tovarhăși ș' prhetini :)
Papi, Dana, Cati, Ghinea, Paul, Xana, Luin, Iulia, Dorian, Ciri și lista poate continua.

dar să mă scutur puțin de melancolie și să vă povestesc cum era să fac un atac de panică, atunci când luminile s-au stins, cineva mi-a băgat sub nas două torturi cu câte o lumânare în formă de 2 pe fiecare, toată lumea rânjea la mine și de fericire[sau panică, nu știu foarte sigur] m-am împiedicat de chiar cadoul surpriză pe care mi l-au plantat în apropiere. a fost un șoc felicitarea. aproape că m-a cuprins groaza de cât de fericită eram. am avut umpic teama de tahicardie.
din fericire, m-am resuscitat cu niște elixir magic :D

și-apoi, ce să vă mai povestesc... mai bine vă pun o poză, două, dar nu acum, căci mai sunt 2 ore și trebuie să plec la examen și-aș mai trage un pui de somn. i'm getting lazy by the hour.
Later Edit: o parte din poze... restul, căming sun :)


zuzzzze...


Pișcot și maestrul Dorian.


under my umbrella, ella, ella...


where will they take me?


Pișcot a suferit multe weekend-ul ăsta.


fericirea-i un lucru mărunt.

Photos by Evribadea

primul examen din ultima sesiune

... m-apucă nostalgia. aș vrea să mă întorc din nou la ziua aceea când am călcat pentru prima dată în Amfiteatrul 1, o sală imensă, cu băncile lungi și lucioase, cu draperiile în culoarea chihlimbarului prin care pătrundea o lumină aurie ce te îmbia la meditație și vis, nicidecum la microeconomie sau drept constituțional. la vremea respectivă orice mic detaliu mă putea fascina. de la coridoarele lungi și spațioase, tăblițele strălucitoare cu numere de deasupra ușilor, treptele din marmură albă, biblioteca modernă și spațioasă până la avizierele îngrijite, cafe-barul de la parter și sala aceea misterioasă, închisă cu bare de metal ferecate deasupra căreia scria cu litere reliefate: LABORATOR DE CRIMINALISTICĂ. tare mult mi-am dorit să trec de porțile acelea de fier.

anii au trecut, locația facultății s-a schimbat, totul a devenit de un gri apăsător, căci noile amfiteatre erau mohorâte și reci, doar ferestrele luminate aducându-mi aminte de acele prime zile fericite. timpul a îndulcit cumva și aceste lipsuri, căci am ajuns în ultimul an și visez cu ochii deschiși și la cei doi an de master, tot aici, tot la Universitate, tot pe treptele prăfuite și în sălile mici ale Facultății de Matematică, sau de Chimie, sau de Geologie, sau unde ne-or mai purta pașii cei ce se ocupă de orar.

azi am examen la marketing... primul examen din ultima sesiune. și nici n-am emoții. așa mari. am un gol în stomac care nu seamănă cu nimic din ceea ce mi-a încercat sufletul în sesiunile anterioare, un gol care se adâncește încet, cu cât mă gândesc mai mult la unii colegi, la cei câțiva profesori pe care i-am îndrăgit, la momentele vesele din cadrul seminariilor și la tot ceea ce a însemnat viață de student până acum. și-uite-așa, am încălecat pe-o șa, pe-o cotă de piață și-am pornit în ultima aventură a "Patimilor lui Supergirl". wish me luck.

21+1=22

gaiz, am așa de multe să vă spun...
dar momentan mă limitez la atât: e ziua mea.
cel mai tare sms pe care l-am primit a fost de la... BCR! nici măcar n-am credit/depozit/card/orice alt produs bancar la ei...
I must be so loved :).
ps: my sister just called. mi-a cântat "La Mulți Ani" pe 3 voci. I'm happy. Și drept dovadă scriu o propoziție în engleză, una în română...