But the last few days got me.
The anual existential crisis is like casual chicken pox. The only problem is that you get it at least once a year. I thought I'd be lucky this year and trick it, but here I am, next to my old tea and my new kettle, with piles of clothes and books all around me. I'm right in the middle of it and it's so annoying and frustrating thinking that I was so close. But hey, if I'm lucky, it will be my late anual existential crisis for 2011 and my early anual existential crisis for 2012. Happy New Year, 2013!
duminică, 18 decembrie 2011
Până trece furtuna...
Anouk - Lost
Asculta mai multe audio rock
N-am rochiile mătăsoase de noapte pe care le au femeile din filme. Întotdeauna mi-au plăcut rochiile lor vaporoase, tivite cu dantelă. Eu de obicei dorm într-un tricou vechi, fie cu Winnie the Pooh, fie cu Homer Simpson, fie cu cămașa ta...
N-am pielea și zâmbetul femeilor care apar la televizor. Nu am dinții lor albi și nu sunt la fel de elegantă, nici pe departe. Uneori mă împiedic de propriile tocuri prin bălți, alteori provoc bălți de mai mari sau mai mici dimensiuni. Știu una în baie în care puteai sa pescuiești, bine că a fost plecată colega de cămin.
N-am nici pe departe formele perfecte ale femeilor din reviste. Uneori uit să mă privesc în oglindă înainte să ies, doar ca să realizez în lift că ceva nu e în regulă. Mai exact, am o dâră de negru intens chiar pe frunte și vecina cea în vârstă, alături de pechinezul ei Rochi(Rocki? Rocky?) mă privesc critic. Cățelul ăla mă urăște, dar e singurul din lume, ceilalți câini mă adoră.
Cert e că nu sunt ca și femeile alea. Nu am aproape nimic în comun cu ele. Doar că am aceeași inimă de femeie în care se cuibăresc atâtea vise. Poate în a mea sunt sau au fost prea multe vise. Și nu am de ce să lupt cu ele, ele sunt pixeli, fotoni, cerneală pe coperți care se îngălbenesc în timp. Dar eu nu.
Cred că cel mai teamă ne este de lucrurile pe care nu le înțelegem sau nu le cunoaștem, altfel nu înțeleg cum încerc să imit toate femeile astea lipsite de conținut, de teamă ca realitatea care se ascunde în mine să nu-mi deșire toate visele. Așa că ascund tot ce e frumos, blând, curat și cald în locuri îndepărtate de mine.
Ascund femeia de pe copertă care te-a privit în ochi și ți-a spus că te iubește. Ea poartă gene false și pantofi cu toc, luați la reduceri. O șterg în fum de țigară, miros de bere și parfum ieftin. Urmele ei se pot găsi pe străzi, prin luminile triste de Crăciun, pe treptele blocurilor și pe perna ta. Da, e acolo. Și doarme și se strânge în brațele tale și râde ca tâmpita când o scarpini în cap și sforăie de trezește vecinii. Sau aia eram eu?
Nu port rochii de seară din mătase ca în filme. Și mi-e teamă să mă mai înfășor în vise, mi-e teamă să nu le pierd prin cămașa ta, pe perna sau cearceafurile tale. Așa că le ascund. Le trimit departe, până trece furtuna...
Asculta mai multe audio rock
N-am rochiile mătăsoase de noapte pe care le au femeile din filme. Întotdeauna mi-au plăcut rochiile lor vaporoase, tivite cu dantelă. Eu de obicei dorm într-un tricou vechi, fie cu Winnie the Pooh, fie cu Homer Simpson, fie cu cămașa ta...
N-am pielea și zâmbetul femeilor care apar la televizor. Nu am dinții lor albi și nu sunt la fel de elegantă, nici pe departe. Uneori mă împiedic de propriile tocuri prin bălți, alteori provoc bălți de mai mari sau mai mici dimensiuni. Știu una în baie în care puteai sa pescuiești, bine că a fost plecată colega de cămin.
N-am nici pe departe formele perfecte ale femeilor din reviste. Uneori uit să mă privesc în oglindă înainte să ies, doar ca să realizez în lift că ceva nu e în regulă. Mai exact, am o dâră de negru intens chiar pe frunte și vecina cea în vârstă, alături de pechinezul ei Rochi(Rocki? Rocky?) mă privesc critic. Cățelul ăla mă urăște, dar e singurul din lume, ceilalți câini mă adoră.
Cert e că nu sunt ca și femeile alea. Nu am aproape nimic în comun cu ele. Doar că am aceeași inimă de femeie în care se cuibăresc atâtea vise. Poate în a mea sunt sau au fost prea multe vise. Și nu am de ce să lupt cu ele, ele sunt pixeli, fotoni, cerneală pe coperți care se îngălbenesc în timp. Dar eu nu.
Cred că cel mai teamă ne este de lucrurile pe care nu le înțelegem sau nu le cunoaștem, altfel nu înțeleg cum încerc să imit toate femeile astea lipsite de conținut, de teamă ca realitatea care se ascunde în mine să nu-mi deșire toate visele. Așa că ascund tot ce e frumos, blând, curat și cald în locuri îndepărtate de mine.
Ascund femeia de pe copertă care te-a privit în ochi și ți-a spus că te iubește. Ea poartă gene false și pantofi cu toc, luați la reduceri. O șterg în fum de țigară, miros de bere și parfum ieftin. Urmele ei se pot găsi pe străzi, prin luminile triste de Crăciun, pe treptele blocurilor și pe perna ta. Da, e acolo. Și doarme și se strânge în brațele tale și râde ca tâmpita când o scarpini în cap și sforăie de trezește vecinii. Sau aia eram eu?
Nu port rochii de seară din mătase ca în filme. Și mi-e teamă să mă mai înfășor în vise, mi-e teamă să nu le pierd prin cămașa ta, pe perna sau cearceafurile tale. Așa că le ascund. Le trimit departe, până trece furtuna...
duminică, 11 decembrie 2011
Povestea florii de cicoare
A fost odata o floare. Dar nu orice floare, ci o floare care traia intr-o tara indepartata, peste cele 7 mari, o tara fermecata, numita "Tara Umbrelor". Probabil mai-marii tarii, cand au denumit-o, s-au gandit ca ar fi reprezentativ numele pentru lumea aceasta. De ce? Pentru ca ei traiau in intuneric, soarele nu rasarea niciodata, iar singura lumina era cea selena. Din cauza lipsei de lumina, pana si Luna era depresiva si din cand in cand inghitea cate un meteorit. Intr-o criza acuta de nevroza, si-a dorit sa se spanzure, dar Universul, fiind ironic, a lasat-o sa pluteasca in voie printre stele, fara posibilitatea sa atarne cu o forta gravitationala de 7.34x1022x9.8 = 73514.504 N, in conditiile in care acceleratia gravitationala si-ar pastra aceeasi valoare de 9.8 m/s2.
Dar sa ne intoarcem la floarea noastra.
Tot ce facea ea cat era ziulica de mare era sa numere stelele, sa priveasca cerul in cautare de constelatii noi si sa cante atunci cand o apuca plictiseala. Va dati seama ca primele doua activitati de pe lista erau deja un chin pentru ea, fiind o experta in ale astronomiei, astrologiei si tarotului. Invatase fiecare coltisor de univers, stia cum se numea fiecare stea si bininteles, toate ii pareau niste ingamfate si niste nesuferite. Toate se mandreau cu lumina lor, dar erau atat de reci si gretoase, incat nici una nu se apropia cat sa o lase sa se incalzeasca. Singurele cu care se intalnea si petrecea erau cometele, dar ele veneau foarte rar in vizita si niciodata nu stateau prea mult.
- Hei, floricico, ce faci, fato? Cum merge cu fotosinteza?
- Buna, dragelor, ce ma bucur sa va vad!
Dar nu trecea mult si dispareau, lasand in urma lor dare colorate si stralucitoare.
Floricica noastra se plictisea teribil intr-o zi, cantand la chitara ei micuta, cand, de-o data, auzi un sunet de trompeta... Ce sa fie oare?
Inca o data sunetul misterios se facu auzit. Acum era chiar mai puternic... Floricica incerca sa isi intinda gatul lung peste dealurile din fata casei ei si observa cateva scantei...
- Hei, cine e acolo? Imi ardeti gardul cu focul vostru!
Intr-un moment de liniste, pe floricica o trecura toate spaimele, caci apoi sunetele de trompeta devenira si mai puternice, si parca cineva scartaia la o vioara dezacordata.
Cand deja incepu sa distinga sunetele din ce in ce mai bine, se trezi nas in nas cu un nor. Si norul nostru era cel care scoatea toate aceste zgomote bizare, pentru ca, sa ma credeti pe cuvant, plangea de ti se rupea inima. Scancetele te zgariau pe suflet, dar si pe creier, iar din cand in cand, sufla intr-o batista imensa. Asta justifica sunetul de trompeta, deci.
- Ce e cu tine, norule? De ce plangi?
Norul se opri o clipa, se uita la floricica si incepu sa toarne cu lacrimi si mai abitir. Cand sa-si sufle nasul, mici particule din jurul lui luara foc.
- Alooo, vezi ca-mi arzi frunzele!
Norul o privi cu atentie si incepu sa turuie:
- E groaznic, e pur si simpu groaznic!
- Ce e groaznic?
- Universul asta, se crede asa de smecher! spuse el printre sughituri...
Si se puse din nou pe plans.
Floricicai i se facu mila de el.
- Dar ce e cu Universul? De ce esti asa de suparat pe el?
- Pentru ca am fost sa dau examenul de stea albastra si... si... mi-a spus ca n-am sa fiu niciodata o steaaaa!
Norul deja plangea mai tare decat inainte, iar Floricica se temea ca are sa-i arda tot gardul pe care si-asa si-l luase cu mari eforturi.
- Dar de ce vrei sa fii o stea?
Norul isi ridica ochii inrositi din batista si o privi pe floricica.
- Dar tu de ce vrei sa fii o floare?
Floricica facu ochii cat cepele si intreba mirata:
- Dar de unde stii ca vreau sa fiu o floare?
- Pentru ca te-am auzit mereu cantand ca ti-ai dori sa infloresti primaverile... Ai o voce foarte frumoasa, de soprana, sa stii.
Floricica se inrosi toata.
- Norule, dar de ce Universul ti-a spus ca n-ai sa fii niciodata o stea?
- Pai... am picat testul de lumina... spuse el printre sughituri. Trebuia sa luminez deja daca era sa fiu o stea... Asa, o sa raman o masa de gaze care se va plimba prin lume singura si trista...
- Ooo, nu se poate asta! Trebuie sa mai incerci! Eu n-am sa renunt niciodata sa fiu o floare!
Cuvintele Floricicai ii mersera Norului la inima, pentru ca se apropie de ea sa o imbratiseze. Ea isi deschise frunzele sa-l primeasca, dar un lucru ciudat se petrecu.
O lumina albastruie se desprinse din inima Norului si ii aprinse intreaga faptura. Devenea o stea!
Uimita de minunatia care se petrecea in fata ei, Floricica ramase cu gura cascata. Nici nu observa ca lumina de la noua stea ce se nastea in fata ochilor ei o mangaia si mici petale ii apareau, toate colorate in albastru. Era, deci, o cicoare, asa-zisa "Albastrea"!
Asa, dragi copii, am invatat o poveste minunata si o lectie frumoasa: nimic nu creste in umbra. Nu mai ascundeti ce e frumos in sufletul vostru, nu va putea inflori in intuneric.
Si-am incalecat pe-o sa... Si v-am spus povestea asa!
Dar sa ne intoarcem la floarea noastra.
Tot ce facea ea cat era ziulica de mare era sa numere stelele, sa priveasca cerul in cautare de constelatii noi si sa cante atunci cand o apuca plictiseala. Va dati seama ca primele doua activitati de pe lista erau deja un chin pentru ea, fiind o experta in ale astronomiei, astrologiei si tarotului. Invatase fiecare coltisor de univers, stia cum se numea fiecare stea si bininteles, toate ii pareau niste ingamfate si niste nesuferite. Toate se mandreau cu lumina lor, dar erau atat de reci si gretoase, incat nici una nu se apropia cat sa o lase sa se incalzeasca. Singurele cu care se intalnea si petrecea erau cometele, dar ele veneau foarte rar in vizita si niciodata nu stateau prea mult.
- Hei, floricico, ce faci, fato? Cum merge cu fotosinteza?
- Buna, dragelor, ce ma bucur sa va vad!
Dar nu trecea mult si dispareau, lasand in urma lor dare colorate si stralucitoare.
Floricica noastra se plictisea teribil intr-o zi, cantand la chitara ei micuta, cand, de-o data, auzi un sunet de trompeta... Ce sa fie oare?
Inca o data sunetul misterios se facu auzit. Acum era chiar mai puternic... Floricica incerca sa isi intinda gatul lung peste dealurile din fata casei ei si observa cateva scantei...
- Hei, cine e acolo? Imi ardeti gardul cu focul vostru!
Intr-un moment de liniste, pe floricica o trecura toate spaimele, caci apoi sunetele de trompeta devenira si mai puternice, si parca cineva scartaia la o vioara dezacordata.
Cand deja incepu sa distinga sunetele din ce in ce mai bine, se trezi nas in nas cu un nor. Si norul nostru era cel care scoatea toate aceste zgomote bizare, pentru ca, sa ma credeti pe cuvant, plangea de ti se rupea inima. Scancetele te zgariau pe suflet, dar si pe creier, iar din cand in cand, sufla intr-o batista imensa. Asta justifica sunetul de trompeta, deci.
- Ce e cu tine, norule? De ce plangi?
Norul se opri o clipa, se uita la floricica si incepu sa toarne cu lacrimi si mai abitir. Cand sa-si sufle nasul, mici particule din jurul lui luara foc.
- Alooo, vezi ca-mi arzi frunzele!
Norul o privi cu atentie si incepu sa turuie:
- E groaznic, e pur si simpu groaznic!
- Ce e groaznic?
- Universul asta, se crede asa de smecher! spuse el printre sughituri...
Si se puse din nou pe plans.
Floricicai i se facu mila de el.
- Dar ce e cu Universul? De ce esti asa de suparat pe el?
- Pentru ca am fost sa dau examenul de stea albastra si... si... mi-a spus ca n-am sa fiu niciodata o steaaaa!
Norul deja plangea mai tare decat inainte, iar Floricica se temea ca are sa-i arda tot gardul pe care si-asa si-l luase cu mari eforturi.
- Dar de ce vrei sa fii o stea?
Norul isi ridica ochii inrositi din batista si o privi pe floricica.
- Dar tu de ce vrei sa fii o floare?
Floricica facu ochii cat cepele si intreba mirata:
- Dar de unde stii ca vreau sa fiu o floare?
- Pentru ca te-am auzit mereu cantand ca ti-ai dori sa infloresti primaverile... Ai o voce foarte frumoasa, de soprana, sa stii.
Floricica se inrosi toata.
- Norule, dar de ce Universul ti-a spus ca n-ai sa fii niciodata o stea?
- Pai... am picat testul de lumina... spuse el printre sughituri. Trebuia sa luminez deja daca era sa fiu o stea... Asa, o sa raman o masa de gaze care se va plimba prin lume singura si trista...
- Ooo, nu se poate asta! Trebuie sa mai incerci! Eu n-am sa renunt niciodata sa fiu o floare!
Cuvintele Floricicai ii mersera Norului la inima, pentru ca se apropie de ea sa o imbratiseze. Ea isi deschise frunzele sa-l primeasca, dar un lucru ciudat se petrecu.
O lumina albastruie se desprinse din inima Norului si ii aprinse intreaga faptura. Devenea o stea!
Uimita de minunatia care se petrecea in fata ei, Floricica ramase cu gura cascata. Nici nu observa ca lumina de la noua stea ce se nastea in fata ochilor ei o mangaia si mici petale ii apareau, toate colorate in albastru. Era, deci, o cicoare, asa-zisa "Albastrea"!
Asa, dragi copii, am invatat o poveste minunata si o lectie frumoasa: nimic nu creste in umbra. Nu mai ascundeti ce e frumos in sufletul vostru, nu va putea inflori in intuneric.
Si-am incalecat pe-o sa... Si v-am spus povestea asa!
marți, 6 decembrie 2011
Random things that I enjoy
- my mother's sour cherry jam;
- mate green tea at 2 in the morning;
- oranges;
- my mother's pear jam;
- my roommate's snoring. he's just like a little mouse. very scary when you're sleepy and thirsty, reaching for the kitchen. not to mention when you have to go to the bathroom;
- sweet short good night calls;
- girl talk in the night;
- my secret collection of unused little sugar packets;
- you can really understand how eager I am to start working on my exam paper tomorrow, by the above list. actually, I love how I get all these great ideas when an exam is up to come. works like a charm.
next stop, a children's fun story. for ones of you who still enjoy being a child.
- mate green tea at 2 in the morning;
- oranges;
- my mother's pear jam;
- my roommate's snoring. he's just like a little mouse. very scary when you're sleepy and thirsty, reaching for the kitchen. not to mention when you have to go to the bathroom;
- sweet short good night calls;
- girl talk in the night;
- my secret collection of unused little sugar packets;
- you can really understand how eager I am to start working on my exam paper tomorrow, by the above list. actually, I love how I get all these great ideas when an exam is up to come. works like a charm.
next stop, a children's fun story. for ones of you who still enjoy being a child.
sâmbătă, 3 decembrie 2011
între egoism și lașitate
nu voia decât fie soare, să fie cald, atât de cald încât să-i transpire mâna mică strânsă într-a lui. nu voia să se știe singură. și mai ales... nu voia să mai facă atâtea compromisuri.
acum se preface că e bine, își schimbă vocea în telefon, să pară veselă, plină de viață, așa cum toți vor s-o audă. a băut ceva fierbinte, de aceea își trage nasul. și normal că îl trage, doar nu l-ar împinge... râsete, clinchete de pahare, lumea doarme liniștită la noapte.
nu și ea. cafeaua pe care a băut-o azi în parc plus cea de dinainte de a se întâlni cu prietenele ei o vor ține trează. cafeaua și gândul că tristețea o va copleși dacă nu este atentă...
a văzut filmul pe care și-l dorea. interesant pe alocuri, dezamăgitor ca și tot.
hei, mâine se va duce să vadă luminițele aprinzându-se peste orașul ăsta meschin și murdar. dar nu e atât de curajoasă. nu mai vrea să mai facă nimic din lucrurile pe care voia să le facă împreună.
între egoism și lașitate aleg lașitatea. și o cafea tare, care să mă țină trează și atentă să nu cad.
acum se preface că e bine, își schimbă vocea în telefon, să pară veselă, plină de viață, așa cum toți vor s-o audă. a băut ceva fierbinte, de aceea își trage nasul. și normal că îl trage, doar nu l-ar împinge... râsete, clinchete de pahare, lumea doarme liniștită la noapte.
nu și ea. cafeaua pe care a băut-o azi în parc plus cea de dinainte de a se întâlni cu prietenele ei o vor ține trează. cafeaua și gândul că tristețea o va copleși dacă nu este atentă...
a văzut filmul pe care și-l dorea. interesant pe alocuri, dezamăgitor ca și tot.
hei, mâine se va duce să vadă luminițele aprinzându-se peste orașul ăsta meschin și murdar. dar nu e atât de curajoasă. nu mai vrea să mai facă nimic din lucrurile pe care voia să le facă împreună.
între egoism și lașitate aleg lașitatea. și o cafea tare, care să mă țină trează și atentă să nu cad.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)