Până trece furtuna...

Anouk - Lost

Asculta mai multe audio rock

N-am rochiile mătăsoase de noapte pe care le au femeile din filme. Întotdeauna mi-au plăcut rochiile lor vaporoase, tivite cu dantelă. Eu de obicei dorm într-un tricou vechi, fie cu Winnie the Pooh, fie cu Homer Simpson, fie cu cămașa ta...
N-am pielea și zâmbetul femeilor care apar la televizor. Nu am dinții lor albi și nu sunt la fel de elegantă, nici pe departe. Uneori mă împiedic de propriile tocuri prin bălți, alteori provoc bălți de mai mari sau mai mici dimensiuni. Știu una în baie în care puteai sa pescuiești, bine că a fost plecată colega de cămin.
N-am nici pe departe formele perfecte ale femeilor din reviste. Uneori uit să mă privesc în oglindă înainte să ies, doar ca să realizez în lift că ceva nu e în regulă. Mai exact, am o dâră de negru intens chiar pe frunte și vecina cea în vârstă, alături de pechinezul ei Rochi(Rocki? Rocky?) mă privesc critic. Cățelul ăla mă urăște, dar e singurul din lume, ceilalți câini mă adoră.
Cert e că nu sunt ca și femeile alea. Nu am aproape nimic în comun cu ele. Doar că am aceeași inimă de femeie în care se cuibăresc atâtea vise. Poate în a mea sunt sau au fost prea multe vise. Și nu am de ce să lupt cu ele, ele sunt pixeli, fotoni, cerneală pe coperți care se îngălbenesc în timp. Dar eu nu.
Cred că cel mai teamă ne este de lucrurile pe care nu le înțelegem sau nu le cunoaștem, altfel nu înțeleg cum încerc să imit toate femeile astea lipsite de conținut, de teamă ca realitatea care se ascunde în mine să nu-mi deșire toate visele. Așa că ascund tot ce e frumos, blând, curat și cald în locuri îndepărtate de mine.
Ascund femeia de pe copertă care te-a privit în ochi și ți-a spus că te iubește. Ea poartă gene false și pantofi cu toc, luați la reduceri. O șterg în fum de țigară, miros de bere și parfum ieftin. Urmele ei se pot găsi pe străzi, prin luminile triste de Crăciun, pe treptele blocurilor și pe perna ta. Da, e acolo. Și doarme și se strânge în brațele tale și râde ca tâmpita când o scarpini în cap și sforăie de trezește vecinii. Sau aia eram eu?
Nu port rochii de seară din mătase ca în filme. Și mi-e teamă să mă mai înfășor în vise, mi-e teamă să nu le pierd prin cămașa ta, pe perna sau cearceafurile tale. Așa că le ascund. Le trimit departe, până trece furtuna...