duminică, 11 decembrie 2011

Povestea florii de cicoare

A fost odata o floare. Dar nu orice floare, ci o floare care traia intr-o tara indepartata, peste cele 7 mari, o tara fermecata, numita "Tara Umbrelor". Probabil mai-marii tarii, cand au denumit-o, s-au gandit ca ar fi reprezentativ numele pentru lumea aceasta. De ce? Pentru ca ei traiau in intuneric, soarele nu rasarea niciodata, iar singura lumina era cea selena. Din cauza lipsei de lumina, pana si Luna era depresiva si din cand in cand inghitea cate un meteorit. Intr-o criza acuta de nevroza, si-a dorit sa se spanzure, dar Universul, fiind ironic, a lasat-o sa pluteasca in voie printre stele, fara posibilitatea sa atarne cu o forta gravitationala de 7.34x1022x9.8 = 73514.504 N, in conditiile in care acceleratia gravitationala si-ar pastra aceeasi valoare de 9.8 m/s2.
Dar sa ne intoarcem la floarea noastra.
Tot ce facea ea cat era ziulica de mare era sa numere stelele, sa priveasca cerul in cautare de constelatii noi si sa cante atunci cand o apuca plictiseala. Va dati seama ca primele doua activitati de pe lista erau deja un chin pentru ea, fiind o experta in ale astronomiei, astrologiei si tarotului. Invatase fiecare coltisor de univers, stia cum se numea fiecare stea si bininteles, toate ii pareau niste ingamfate si niste nesuferite. Toate se mandreau cu lumina lor, dar erau atat de reci si gretoase, incat nici una nu se apropia cat sa o lase sa se incalzeasca. Singurele cu care se intalnea si petrecea erau cometele, dar ele veneau foarte rar in vizita si niciodata nu stateau prea mult.
- Hei, floricico, ce faci, fato? Cum merge cu fotosinteza?
- Buna, dragelor, ce ma bucur sa va vad!
Dar nu trecea mult si dispareau, lasand in urma lor dare colorate si stralucitoare.
Floricica noastra se plictisea teribil intr-o zi, cantand la chitara ei micuta, cand, de-o data, auzi un sunet de trompeta... Ce sa fie oare?
Inca o data sunetul misterios se facu auzit. Acum era chiar mai puternic... Floricica incerca sa isi intinda gatul lung peste dealurile din fata casei ei si observa cateva scantei...
- Hei, cine e acolo? Imi ardeti gardul cu focul vostru!
Intr-un moment de liniste, pe floricica o trecura toate spaimele, caci apoi sunetele de trompeta devenira si mai puternice, si parca cineva scartaia la o vioara dezacordata.
Cand deja incepu sa distinga sunetele din ce in ce mai bine, se trezi nas in nas cu un nor. Si norul nostru era cel care scoatea toate aceste zgomote bizare, pentru ca, sa ma credeti pe cuvant, plangea de ti se rupea inima. Scancetele te zgariau pe suflet, dar si pe creier, iar din cand in cand, sufla intr-o batista imensa. Asta justifica sunetul de trompeta, deci.
- Ce e cu tine, norule? De ce plangi?
Norul se opri o clipa, se uita la floricica si incepu sa toarne cu lacrimi si mai abitir. Cand sa-si sufle nasul, mici particule din jurul lui luara foc.
- Alooo, vezi ca-mi arzi frunzele!
Norul o privi cu atentie si incepu sa turuie:
- E groaznic, e pur si simpu groaznic!
- Ce e groaznic?
- Universul asta, se crede asa de smecher! spuse el printre sughituri...
Si se puse din nou pe plans.
Floricicai i se facu mila de el.
- Dar ce e cu Universul? De ce esti asa de suparat pe el?
- Pentru ca am fost sa dau examenul de stea albastra si... si... mi-a spus ca n-am sa fiu niciodata o steaaaa!
Norul deja plangea mai tare decat inainte, iar Floricica se temea ca are sa-i arda tot gardul pe care si-asa si-l luase cu mari eforturi.
- Dar de ce vrei sa fii o stea?
Norul isi ridica ochii inrositi din batista si o privi pe floricica.
- Dar tu de ce vrei sa fii o floare?
Floricica facu ochii cat cepele si intreba mirata:
- Dar de unde stii ca vreau sa fiu o floare?
- Pentru ca te-am auzit mereu cantand ca ti-ai dori sa infloresti primaverile... Ai o voce foarte frumoasa, de soprana, sa stii.
Floricica se inrosi toata.
- Norule, dar de ce Universul ti-a spus ca n-ai sa fii niciodata o stea?
- Pai... am picat testul de lumina... spuse el printre sughituri. Trebuia sa luminez deja daca era sa fiu o stea... Asa, o sa raman o masa de gaze care se va plimba prin lume singura si trista...
- Ooo, nu se poate asta! Trebuie sa mai incerci! Eu n-am sa renunt niciodata sa fiu o floare!
Cuvintele Floricicai ii mersera Norului la inima, pentru ca se apropie de ea sa o imbratiseze. Ea isi deschise frunzele sa-l primeasca, dar un lucru ciudat se petrecu.
O lumina albastruie se desprinse din inima Norului si ii aprinse intreaga faptura. Devenea o stea!
Uimita de minunatia care se petrecea in fata ei, Floricica ramase cu gura cascata. Nici nu observa ca lumina de la noua stea ce se nastea in fata ochilor ei o mangaia si mici petale ii apareau, toate colorate in albastru. Era, deci, o cicoare, asa-zisa "Albastrea"!
Asa, dragi copii, am invatat o poveste minunata si o lectie frumoasa: nimic nu creste in umbra. Nu mai ascundeti ce e frumos in sufletul vostru, nu va putea inflori in intuneric.
Si-am incalecat pe-o sa... Si v-am spus povestea asa!

3 comentarii:

Mih spunea...

Si eu stiu o poveste...cea a unei iedere ce crestea intr-o fantana..si era suparata si vorbea cu doamne doamne si intreba de ce toate florile stau la lumina si sunt incalzite de soare si doar ei ii este dat sa stea in umezeala si intuneric. Si atunci doamne-doamne ia zis: Prea iubita mea, tie iti este dat sa te coci in umbra, sa fi o lectie de putere si vointa.

>:D<
[foarte frumoasa povestea..mi-era dor de asa ceva.]

Suflet Curcubeu spunea...

ce frumos.
Multumesc, Mih!
Mi-era tare dor de tine, sa stii.
Daca nu mai apuc sa vorbesc cu tine pana de Sarbatori... Craciun Fericit!

Mih spunea...

Craciun fericit si tie, din toata inima!