joi, 8 august 2013

nu traversa acum

că-i roșu. și mai vine și o mașină.
nu pune cortu' acum, proasto. vine furtuna, hai de-aici!
nu te mai uita la telenovele, nu vezi că plângi ca tâmpita de Marimar din orice?
nu mai mânca înghețată la 2 noaptea în loc să dormi.
nu te mai gândi la tot ce simți că ce simți tu acum e doar plictiseală și ignoranță.
nu te mai îngrijora de fiecare dată când rămân fără baterie la telefon.
nu sunt urși în pădure, m-auzi?
și nu te mai analiza atât. ce te tot chinui să raționezi, să simplifici și să raționalizezi. ești femeie, deci poți să fii irațională și să ai cea mai bună scuză din lume.
nu-ți mai frânge mâinile și nu-ți mai roade unghiile. zici că ai unghii de copil plecat la făcut turte din pământ, așa ciunte sunt.
te gândești prea mult la el, iar eu... eu mă gândesc prea mult la tine.
la cum ți-aș săruta mâinile alea de copil și ți le-aș măsura în palmă.
la cum aș face și matrici și determinanți pentru tine. cum aș trasa drepte în părul tău și te-aș ajuta să cauți sensuri sub pietre.
te-aș duce și la munte și de viteaz ce sunt, aș pune cortu' de unul singur. și-aș învăța o grămadă de tehnici de supraviețuire, doar-doar te-oi impresiona.
și n-aș mai pleca de acasă fără încărcător. și te-aș suna încontinuu, obsesiv compulsiv. tu să fii la celălalt fir și să fii plictisită și moale, iar eu să-ți înșir povești cusute cu ață albă de când am fost la pește și am prins un somn de o tonă.
și să te iubesc în toată ignoranța aia a ta.
ți-aș ascunde înghețată în congelator în fiecare zi și te-aș trezi în miez de noapte să te fac să uiți că ții dietă.
m-aș uita cu tine și la Betty cea urâtă, înjurându-te printre dinți că pierd iar sferturile UEFA.
dacă tu vrei să punem cortu' pe ploaie și vânt, n-ai decât să mă privești odată cu ochii ăia de copil. zemoși și negri ca zilele mele lângă tine.
și nu traversa acum, nu vezi că vine mașinaaaaa... au.

2 comentarii:

Mih spunea...

In oglinda, is un om mai bun.

[mi-a placut mult imaginea creata. si da, merita pus cortul pe ploaie cand are cine sa te-ncalzeasca :D ]

Un copil cuminte spunea...

aaaaaam sac calduros si pufos! :P