În Țara Șosetelor Desperecheate - final

partea I
partea a II-a
partea a III-a

La ivirea zorilor, ceasul în formă de șarpe cu șapte capete nici nu apucă să sune, că Făt-Frumos era în picioare. Își luă la revedere de la Ileana și Zmeu, mulțumi pentru merindele pregătite și, voios ca dimineața ce-l înconjura, încălecă și vitezoman înrăit, o luă la galop înspre Împărăție. Drumul ducea prin numeroase hățișuri, păduri și poduri, iar Făt-Frumos nu avea o memorie prea bună, așa că încurcă potecile și curând se pierdu într-o pădure.
Cu cât se străduia mai tare să iasă spre luminiș, nu dădea decât peste aceeași fântână. Cam a treia oară când trecu pe acolo, se hotărî să coboare și să bea apă dulce și răcoroasă, când numai ce auzi două glasuri. Se ascunse după un tufiș și ascultă. Erau Harap-Alb și Spânul. Harap-Alb, știți și voi, a coborât să ia apă din fântână și a rămas așa prizonierul Spânului, care atunci l-a făcut să jure că va deveni sluga lui.
- Ah, te-am prins! Strigă Făt-Frumos, atât de tare că Spânul tresări și nu apucă să reacționeze când îl văzu venind, furios nevoie-mare.
Făt-Frumos îl eliberă astfel pe Harap-Alb și-l aranjă pe Spân, de se lecui să mai facă glume proaste și să mai întindă curse altora.
-Mulțumesc, Făt-Frumos, nu știu ce m-aș fi făcut fără tine. Sunt liber și scăpat de pacostea asta de Spân, așa că îmi pot continua călătoria.
Din păcate, Făt-Frumos nu putu să afle de la acesta care ar fi drumul corect spre Împărăție așa că, puțin dezamăgit, se așeză pe bolovanul unde îl lăsase legat-fedeleș pe Spân. Cu ochi înlăcrimați, Spânul spuse:
- Dacă îmi redai libetatea, am să-ți arăt drumul eu, Făt-Frumos!
Făt-Frumos se scărpină în cap. Era mare pișicher Spânul ăsta, dar se știa că era cel mai bun ghid din câți existaseră în Țara Poveștilor.
Zis și făcut. Cu inima îndoită, Făt-Frumos tăie legăturile Spânului și porni cu acesta pe drumul prăfos și liniștit al pădurii. Din când în când, câte o pasăre sau un animal sălbatic foșnea frunzele, dar în rest, era mare plictiseală pe meleagurile astea. Făt-Frumos se delectă jucând Fazan cu Spânul, și curând căpătă încredere în acesta, iar Spânul îi arătă o prietenie curată și devotată. Deși trecură zile din minunata lor călătorie, drumurile deveneau din ce în ce mai încâlcite, de parcă cineva le amesteca peste noapte și le azvârlea pe pământ alandala și aiurea-n tramvai.
- Vai, vai, vai, dar e din ce în ce mai rău! Se plângea Făt-Frumos. În ritmul ăsta n-am să mai ajung acasă și n-am s-o mai văd pe Fericica niciodată!
- Nu dispera, prietene drag. Găsim noi o soluție, zise Spânul, în timp ce-și scărpina chelia lucioasă. Dacă nu mă înșel, s-ar putea să știu cine este făptașul acestei fapte mârșave!
Făt-Frumos făcu ochii cât cepele. La ce se referea oare zănatecul ăsta de Spân?
Dar în timp ce el alerga ca un apucat în stânga și în dreapta, Spânul stătea și pândea, răbdător și tăcut. Din ce în ce mai iritat de atitudinea lui, Făt-Frumos nu mai rezistă și îl întrebă:
- Amice, ce tot urmărești, că mă scoți din pepeni!
- Shhh... Nu auzi?
Într-adevăr, dacă ascultai atent, se auzea un fâșâit, acompaniat de niște zgomote ce semănau cu niște pași. Luând urma acestor zgomote, Făt Frumos descoperi o magaoaie de om, înalt cât zece case, care trăgea de o bucată de pământ în sus, o scutura și apoi o punea la loc invers, zăpăcind intersecțiile și semnele de circulație. Întrebându-se de unde mai apăruse și ciudățenia asta, Făt-Frumos aproape fu lovit de o stâncă zgâlțâită de uriaș.
- Aloooo, ajunge, îmi fuge pământul de sub picioare!
Uriașul făcu niște ochi mari și se întoarse spre Făt-Frumos. Un zâmbet îi înflori pe fața imensă, dând la vedere niște dinți mari cât lopețile.
- Cine ești? Întrebă Făt-Frumos, însuflețit de zâmbetul prietenos al uriașului.
- Mă numesc Uriașul Încurcărel. Mă bucur să te cunosc, Făt-Frumos. Am auzit multe despre tine. Când eram mic, dacă am fost vreodată mic, aveam un poster cu tine.
Făt-Frumos zâmbi și el.
- De ce amesteci drumurile?
- Mă cam plictisesc în pădurea asta. Vezi tu, și eu sunt pierdut ca și voi, numai că m-am plictisit de moarte. Am periat toți brazii din pădure, am măturat toate frunzele și-am curățat toate lacurile. Acum făceam niște redecorări și mă gândeam că poate ar fi frumos să plantez și niște flori...
Făt-Frumos și Spânul izbucniră în râs. Auzi, cine-a mai pomenit de un uriaș care să redecoreze pădurea și să planteze floricele?
Dar amărăciunea din ochii uriașului îi făcu să amuțească pe loc.
- Hai, nu mai fii trist. Dacă vrei, putem merge împreună, trebuie să existe o ieșire din hățișul ăsta...
Înveselit de ideea unei tovărășii a celor doi, uriașul începu să țopăie, în timp ce pământul se cutremura și copacii dansau. Cu greu au reușit Făt-Frumos și Spânul să-l facă să se calmeze. Toată zgâlțâiala aia le dădu amețeli și rău de pământ, căci rău de mare e prea mult spus, dată fiind situația.
Astfel, cei trei eroi porniră la drum prin pădurea misterioasă, iar Uriașul Încurcărel se arătă de mare ajutor, putând să-i ridice pe unul dintre cei doi deasupra pădurii și să vadă astfel mai bine înaintea lor. În rest, era un zăpăcit fără pereche, uitând uneori că prietenii lui mergeau mai greu decât el și luând-o mult în față. De câteva ori chiar se pierdu de ei și cei doi fură nevoiți să lase căutarea ieșirii din pădure și să-l strige pe uriaș.
Când reușiră să iasă din pădure și văzură zidurile Împărăției în depărtare, începură să chiuie și să danseze de fericire. Exact în acel moment, ceva îl lovi pe Făt-Frumos și-l dărâmă de pe cal.
- Pentru numele lui Dumnezeu, cine e mocofanul care nu dă prioritate?
- Hei, prințișor, nu vezi că ești pe pista de antranament a Supereroilor?
- Supereroi... Supermitocani, poate, bodogăni Făt-Frumos.
- Poftim? zbieră celălalt. Da, da, eu sunt Superman, eroul copiilor. Și zău că aș vrea să mă antrenez liniștit, așa că fii bun și plimbă-ți mârțoaga în altă parte!
Ce jignire! Făt-Frumos se făcu roșu ca para focului de mânie, pe urechile încinse îi ieșeau vălătuci de fum, iar frumoșii lui ochi ieșiră din orbite ca și când se înecase cu o cantitate considerabilă de balegă de dragon.
- Hei, lăudărosule, pariez că acest cal poate să mă ducă mai repede decât îți poți tu târâi fundul după tine! Mișto ciorapi, apropos!
- Ha! Ha! Ha! Râse Superman, un pic surprins. Ei bine, accept pariul, abia mă mai antrenez și eu! Hai, prințișor, încearcă să mă prinzi, mai zise el și, nici una, nici două, plonjă spre oraș cu viteza luminii.
Fără să-și piardă curajul, Făt-Frumos dădu pinteni calului.
- Bine, de acord, zise el, hai atunci după Superenervantul ăsta! Diiii!
Calul porni în galop. În tot acest timp, Superman zbură deasupra Împărăției. Copiii strigau pe la ferestre:
- Superman! Chiar tu ești?
- Da, micuților, dar, din păcate, azi nu am timp de autografe și poze, mă urmărește un prințișor călare pe o mârțoagă...
Dar nimeni nu-l mai asculta. Recunoscându-l pe cârmuitorul lor drag, toți oamenii erau fascinați de goana lui Făt-Frumos. Rânjind cu gura până la urechi, acesta era mândru nevoie mare... Cât despre Superman, și-a dat și el seama cu cine avea de-a face... În timp ce se gândea așa, și, drept să vă spun, nu prea era un mare gânditor, se trezi cu Făt-Frumos năvălind cu calul peste el. Se dădură de-a rostogolul cale de câteva poște și aterizară chiar în fața palatului. Amuzați de cursa asta nebună, cei doi începură să râdă de pozna lor și se ajutară reciproc se se ridice din pământ.
Dar nici n-apucară să facă schimb de numere de telefon, că Făt-Frumos se trezi prins într-o îmbrățișare de urs. Era Fericica. Și era fericită să-l vadă, căci râdea și-l săruta, cu lacrimile șiroindu-i pe obrajii trandafirii.
- Draga mea, ce mă bucur să te văd. Și, ca-n toate basmele, o ceru de soție.
Urmă apoi o nuntă... de șapte zile și șapte nopți, dar am aflat zilele trecute că e doar un zvon. Încă se mai petrece la ei în Împărăție.
Așa au rămas fericiți până la adânci bătrâneți Făt-Frumos și Fericica cea din Țara Șosetelor Desperecheate. Superman a rămas și el câteva zile, după care s-a dus să filmeze un film despre el însuși pe Broadway. Cât despre Spân, am citit într-o revistă că și-a lăsat plete și a devenit solist într-o trupă rock, în timp ce Uriașul Încurcărel a devenit un mare specialist în design exterior.
Și-am încălecat pe-o șa,
Și v-am spus poveste-așa.
Și-am încălecat pe-o căpșună,
și v-am spus o mare minciună :)

2 în 1

... și-un ceai negru. mă duc, mă duc să aflu de ce am urme de tuș și marker colorat pe degete și de ce am fost atât de leneșă în ultimele două zile. cu alte cuvinte, declar sesiunea începută și neuronii mei într-o stare de confuzie totală. but I'm feeling good :)

probleme la cap?

se spune că atunci când iubești ceva ar trebui să-l eliberezi de tine. dacă se întoarce la tine, atunci e al tău pe vecie. dacă nu, n-a fost niciodată.

a spus că nu mă poate pune la pachet cu viața sa. pur și simplu nu ne asortam, zicea el. mi-am dat seama că îi era teamă să devină dependent de mine, ca nu cumva să-și piardă neprețuita libertate.

realizez acum că nu te-am alungat ca să văd dacă te mai întorci, deși la început asta am crezut și sperat că ai să faci.
dar nu. eu te-am izgonit din mintea, sufletul și viața mea pentru a-mi reda mie libertatea, agățându-mă de o fărâmă de egoism și de faptul că-ți cunosc sufletul ca pe o hartă...
nu mai faci parte din diminețile mele cu soare. ai dispărut ca măgarul în ceață și îți stă tare bine cu pâcla pe ochi și gură, căci ochii și gura ta m-au făcut să devin eu însămi abur fin și înecăcios.
și nici un om liber nu poți fi, nu ca el. niciodată un călător. mi-e dragă libertatea lui și inima lui de copil. pe când inima ta e parcă făcută să fie disecată-n două, ca să te asiguri, să vezi cu ochii tăi dacă e ceva în ea. nu doar o dată am vrut să te văd, să te ating, să mă asigur că ești din carne și oase, nu doar o voce, nu doar un scris pe ecranul telefonului. iar uneori chiar m-am întrebat dacă nu cumva îți pompează altcineva sângele în venele alea leneșe, neîncercate decât de o suferință mută, chioară, hâdă, care îți paralizează orice viitor sentiment. mă uit la tine și mă întreb dacă ești în stare să muți măcar cu un milimetru acul pe cardiogramă.
din fericire, nu mă vei ține în brațe până dimineața. tu trebuie să ai spațiu - mi-ai spus-o de atâtea ori - și oricum niciodată nu dormi decât în patul tău. dar el ar face asta, el ar adormi strâns lângă mine. și mi-ar spune că mă iubește când m-aș trezi din somn. și ar vrea să împărțim o porție de clătite cu cireșe la micul dejun. pare neajutorat și suferind în sinceritatea lui izvorâtă dintr-o dogoare care-i pârjolește momentan retina, focalizându-mă invers și cu aripi de înger. e un biet suflet transparent. îi vin în ajutor cu un sfat: dă-mi cu ceva în cap.
Rouge Rouge - L'Amour

Asculta mai multe audio electronica

Cum să-ți spun?

Sunt tristă, doar așa. Doar puțin, pe margini.
Azi am făcut cumpărături. Mi-am luat o carte de povești, o carte de Saramago pe care voiam s-o citesc mai demult, m-am delectat cu Lev Tolstoi și Margaret Atwood, m-am bucurat de o ceașcă de ceai [ever tried cranberries? umm, delicios.] și mi-am pus o grămăjoară de întrebări existențiale.
N-am găsit răspuns la niciuna. Dar măcar știu că atunci când plouă mai tare, o să am mereu pe cineva la care să alerg în brațe. O să-mi țină de cald și-o să-mi toarne cești de ceai pe gât sau o să-mi vâre caramele în gură atunci când spun prostii. Sau poate o să-mi trântească o geantă în cap, și-apoi o să-mi cânte "Aaaah, ce s-ar întâmpla dacă acum în vierme m-aș preschimbaaa", ca să mă facă să zâmbesc. Sau poate doar își face timp pentru mine, doar uită de problemele proprii pentru o oră, doar se întoarce din drum pe vreme rea și-mi cară bagajele. Și-mi oferă flori, și-mi dă cu ele în tărtăcuț'.
Că poate așa îmi înflorește și mie un zâmbet pe chip. Un zâmbet cât o firimitură, căci cum să-ți spun? Sunt tristă, doar așa. Doar puțin, pe margini.

Aici aveam o poza semi-haioasă pentru care am primit un mail cu subiect Blogger DMCA takedown notification.
Se pare că nu este de ajuns doar să menționezi sursa. I'm such an ignorant.

photosource: weheartit.

mediana

În ultima vreme simt cum îmi pierd conturul, cum mă fărâmițez în bucățele pe care cred că le-aș putea vinde la 1 leu bucata... Mă estompez sub ploaie, îmi pierd culorile sub ea, devin doar o pată abandonată prin vreo baltă, în care toți calcă, unii mai pe vârfuri, alții mai apăsat, având grijă să lase urme adânci cu bocancii lor de munte. Nu zic că am de ce mă plânge, de multe ori îmi place solitudinea cu care mă înconjor. Dar ploua cu tunete într-o duminică și n-ai venit. Și nici eu nu te-am mai căutat, căci îmi simt genunchii moi, iar capul îmi zvâcnește de o durere oarbă, uscată și pătrunzătoare. Vezi tu, am obosit. E rândul tău pe scenă, e rândul tău să mă faci să zâmbesc. E rândul vostru, al tuturor. Știu că n-o să reușiți, dar măcar o să fiu atât de plictisită, de jignită și de revoltată de încercările voastre stângace, încât am să v-arăt eu cum se face. Și-n momentul acela, am să-mi joc rolul atât de bine. Atât de bine că va fi real. Atât de bine că nici măcar eu n-am să realizez că e doar un joc pe care nu-l pot face la nesfârșit...
Dar până atunci, iată-mă, cu lacrimile rostogolindu-se tâgâdâm-tâgâdâm pe obraji, unindu-se în barbie, picurându-mi pe haine, iată-mă, întrebându-mă unde mi-e liniștea, unde-mi este ceaiul, unde-mi sunt bețișoarele parfumate și unde-mi sunt cărțile, să mă ascund după ele?
PS - când sunt veselă scriu mai rar, iar atunci când sunt foarte tristă scriu mult și des. asta a fost o stare de mijloc, în care nu găsesc cuvinte, nu știu ce-mi lipsește și nu cred că voi putea ieși din ea fără să găsesc ceva nou către care să tind, căci toate lucrurile celelalte îmi par învechite și-am obosit să port aceleași bătălii.

mi-am amintit de copilărie

și de-un film pe care vreau să-l revăd: ''The Red Balloon'' de Albert Lamorisse (1956),

let's have a keyword analysis

Bright Eyes - Train Under Water

Asculta mai multe audio acustica


cum ne-am cunoscut - aici, acum. îmi pare bine.
smack my ass and call me judy - take it easy, abia ne-am cunoscut...
curcubeu happy - yup, that's me. most of the time :D
povești din tramvaiul 19 - amintiri dragi.
poze cum un curcubeu este lasat pe marea neagra - cum trimite Hani pozele, am să vă arăt și asta :)
de ce e rotund curcubeul - ca să să-l poți mângâia mai ușor. dacă avea colțuri, te loveai de ele...
si amanta are suflet - și încă cum are, biata...
inima cat un purice - a mea e cât doi :)
woke up this morning - me too.
secunda la patrat - pune mâna pe carte, lasă blogurile.
as vrea sa fiu un curcubeu - imediat, să-mi iau bagheta și Polipoțiunea. Le-am uitat în pelerina de iarnă.
esti un curcubeu - mulțumesc.
scheme de curcubeu - un grafic, o diagramă, ceva?
tramvaiul 21 poveste - era tramvaiul 19. nu-i nimic, eu încurc tramvaiele zilnic și tot ajung acasă.
curcubeul te face baiat? - cu altceva n-a mers???
dragon cu trei capete care scuipa flacari - de unde știi de animalul meu de companie? îl cheamă Sughiț cel Groaznic și are doar un două capete...
i feel dumb - then, there's two of us.
imperecheaza sosete - cu ce? poate facem un hibrid între șosete și bustiere, vedem ce iese :)
sa descoperi Speranta - iar eu pe Lumina, sunt verișoare, mânca-ț-aș.
curcubeul fara coloare - să-mi sară colorile dăn oci.
suflet în pamint - scoate-l mă, de-acolo, poate îți mai trebuie...
tot mai viscol imi esti - iar tu, tot mai caniculă...
cine a descoperit curcubeul? - eu știu cine l-a făcut...
urme de ruj - Ariel e soluția.
n-o sa uit de tine niciodata - de ce ai vrea să mă uiți?
ochii, curcubeul omului - frumos.
mă doare - nu ne spui și ce?
vreau un copil - ați nimerit prost, cucoană. încercați peste drum.
beautiful and depraved - nu recunosc nimic.
ce tot plângi pentru el? - chiar așa. toanto. nu vezi că nu merită?
mi-e dor de munți - mergem weekend-ul ăsta, să ne plouă bine?

poze cu Sughiț cel Groaznic:


photosource

Ai observat...

atunci când te plimbi prin ploaie, picăturile ei seamănă cu pupici mici și umezi?
:)



Melodia care mi-a acompaniat pașii prin băltoace:
Sheryl Crow - Run, baby, run

Asculta mai multe audio blues

photosource: deviantart.

câteodată zâmbesc fără motiv

dar ce atâta tristețe, dragii mei?
hai să dansăm în ploaie
să bem cafea cu lapte
să întârziem la muncă
să zâmbim oamenilor de pe stradă
să batem din palme.
să zumzăim prin jur zum-zum,
pe balcon să fie fum-fum,
să ascultăm muzica la căști împrumutate
de ea. uitați-vă la ea.
își dorește să nu fi citit cartea aceea minunată.
tocmai ca să o poată descoperi iar,
cu ochii inocenți înecați în filele ei gălbui,
în timp ce-și roade o unghie albastră.
da, doar ea poate să-și dorească să
viseze și după ce s-a trezit din somn.
doar ea poate să te facă
să zumzăi zum-zum
să-ți bată inima bum-bum
să te trezești, nu știu cum
cu un sărut, când tragi un fum.
tot ea a scris aici, n-aveam cum
să fiu eu.
sunt fată serioasă, ce Dumnezeu!

Cântă și nu plânge

Nana Mouskouri - Cielito Lindo

Asculta mai multe audio blues

Cântă și nu plânge. Așa mi-au spus la serbarea din clasa a IV-a. a IV-a L. Domnișoara învățătoare, să știți că v-am ascultat până-n ziua de azi...
Așa am reușit să scap de apăsare, de piatra care mi-atârna de inimă. Așa micile decepții ale vieții devin dulci-amărui. Știți voi la ce mă refer. Ca de exemplu, când ai uitat să-ți iei bilete la o piesă de teatru pe care voiai s-o vezi, sau când ratezi o excursie pentru că trebuie să lucrezi, când ești ultimul care termină sesiunea și stai acasă și rozi de capătul creioanelor în timp ce ceilalți te sună din oraș, când te aștepți ca cineva drag să înțeleagă ce spui fără prea multe explicații și totuși nu e așa, când realizezi că unii oameni sunt atât de egoiști încât îți iau zâmbetul dăruit cu atâta căldură și-n loc să-l poarte ei, și-l pun pe răni, ca antinevralgic trecător.
Cântă, nu plânge. Asta, draga mea domnișoară învățătoare, fac de când mă știu. Asta mi-am spus azi, când i-am văzut verzi și zâmbind. Erau frumoși și se țineau de mână. Asta mi-am spus azi, când am tras aer în piept cu putere pentru că, iată, au trecut 10 ani de când nu ne-am mai văzut. Și vor mai trece 10. Dar tot n-am să uit cu ne băteam seara pe telecomandă, cum nu suportai să te uiți la Top Cat și cum mă băteai la Super Mario. Eu alegeam să fiu Luigi mereu...
Mi-amintesc cum mă simțeam atât de bine la tine acasă, cum mereu mirosea a vanilie, lapte și semințe coapte, cum te maimuțăreai când voiai să ne amuzi, cum erai ăla cuminte și dăjtept din familie, cum scriai poezii în secret pentru ea, cum erai mai ordonat ca o fată. Pardon, erai ordonat.
Cum am mai plâns. Cum am uitat atunci să cânt...
Ar trebui să nu mai simțim despărțirea atât de intens după atât timp, așa ar trebui. Să nu simțim lipsa, să lăsăm timpul să-și facă treaba, să acopere amintiri cu vălul uitării, să le îngroape în pământ și când și când, să le mai ducem flori la mormânt. Așa ar trebui.
Dar eu cânt.
Cânt și nu plâng.