duminică, 28 martie 2010

patetic vorbind,


Asculta mai multe audio Muzica
ai avut dreptate. zilele trec, se fac teanc, toate seamănă una cu alta, mai ales că în cea mai mare parte a timpului uităm că suntem dependenți genetic de azurul cerului. n-am reușit nici acum să găsesc un super-erou printre nori, dar măcar n-am uitat zilele de martie, cu mirosul pământului în care pulsează fecunditatea, cu aerul rece, dar mângâietor și dulce, cu parfumul delicat al mugurilor ce plesnesc pe crengile pomilor...
ai avut dreptate. pot să trăiesc fără tine. când și când, îmi mai apari în memorie și-atunci simt cum ceva se strânge în mine, dar zâmbesc și privesc în jur, uitând o clipă de singurătate și plictiseală.
nu pot să uit seara, acea ultimă seară în care te-am urât că m-ai lăsat să plâng pe terenul de sport și m-ai găsit tot acolo, cu rimelul întins și ochii tulburi. m-ai luat în brațe și m-am simțit ca un copil care a făcut ceva rău, așa că m-am ghemuit la pieptul tău și-am început să-ți spun verzi și-uscate. că te urăsc, că vreau să pleci, că nu mai vreau să-ți pese. mi-ai șters machiajul uscat și m-ai luat de mână. hai la o bere, nu suport să te văd așa. îmi venea să te înjur, să te lovesc, să te mușc, orice, numai să-ți arăt că te urăsc. dar am pus privirea în pământ. bine, merg, dar vreau să trecem pe-acasă. vreau să-i las un bilet lui satan să știe unde suntem în caz că vine după sufletul tău. am început să râdem, tu mi-ai luat ghiozdanul și tot drumul până la bar am ascultat forfota orașului și-am privit cerul înstelat.
toată lumea se uita la noi cum plângeam ca doi proști, ținându-ne în brațe. nici acum nu știu ce s-a întâmplat. ți-am zic, cred, că vreau să stau departe de tine. da, asta. da, și să vii să-ți iei lucrurile. ți-am udat tricoul ăla verde pe care-l purtai când ieșeai la fotbal și când ne-am revenit mi-ai zis că e o pierdere. pentru că era tricoul tău preferat și eu l-am udat cu lacrimile mele stupide. bietul satan. va veni după sufletul tău și va pleca cu mâna goală.
din nou râsete. a doua zi de dimineață tot dormitorul era cu curu-n sus. răscoliseși chiar și după șosetele pe care le aruncai peste tot. nu mai erai. mi-am făcut o cafea, am deschis geamul și-am început să plâng. și-am plâns, până-am adormit.
când m-a trezit alarma speram să fie un vis totul dar... țeapă, așa cum ziceai tu.
de-atunci zilele mele trec. noroc că nu am calendar. cred că l-aș fi măzgălit cu x-uri, toate fiind zilele fără tine. noroc că nu am voie să distrug pereții, m-ar fi tentat să fac măcar bețișoare, ca-n închisoare.
așa mă simt. în propria închisoare.
de-asta mă uit la prison break, poate prind vreo șmecherie să scap de-aici.
bullshit. mă uit pentru că-mi place actorul.
ai avut dreptate și de data asta.
ghici ce? mi-am pierdut telefonul și nu mai știu numărul tău, iar tu nu-l ști pe-al meu. hai să vedem dacă ai avut dreptate și-ai să mă suni tu primul.

2 comentarii:

Luminiţa spunea...

imi place melodia. iar povestea... imi aduce aminte de propria adolescenta... dar poate ca daca m-as mai indragosti odata, poate c-as fi in stare sa fac la fel... :)

Suflet Curcubeu spunea...

nimic nu poate fi cum a fost atunci. asta o spun din proprie experiență. :D și sincer, nu are rost să retrăim aceleași momente, nu învățăm nimic din mecanismul ăsta...
have a rainbow day!