Asculta mai multe audio Muzica se va spăla pe dinți își va căuta hainele prin șifonier se va întreba ce să poarte va arunca cu ele peste tot dezgropând îngropând amintiri ăsta e tricoul pe care l-am purtat în noaptea aia când ploua și tu mi-ai adus fervex și înghețată uite pata care nici acum nu a ieșit eșarfa asta ar trebui s-o rup e de la tine se va machia apoi își va face unghiile se va mânji le va șterge se va îmbrăca va ieși pe ușă se va întoarce am uitat gunoiul abonamentele! va merge cu metroul la concert va sta în primul rând va asculta, pierdută în acorduri de chitară melodie după melodie inima îi va pulsa odată cu corzile ciupite în ritmul lent se va întreba dacă rimelul e rezistent la apă dacă cel care o privește insistent e cel pe care îl iubește va fi tare și va strânge din dinți buzele îi sângerează își iese din minți lacrimile-i desenează chipul istovit și trist se va ridica va suna un taximetrist blestemând statica acelor 7-8-9 minute acasă liniștea camerei întunecate ce-o apasă va umple eterul de aceeași melodie pusă pe repeat se va întreba dacă va fi să fie un sfârșit se va oțeli va arunca pantofii va bea un ceai se va cățăra pe geam va asculta ploaia și va privi stelele printre crengile copacilor încovoiați și bătrâni va zâmbi amar căci te va vedea pe trepte plouat și preocupat va lua pelerina te va săruta în ploaie și te va ține în brațe în timp ce adormi te vei trezi și ea nu va mai fi un bilet pe masă "am plecat de-acasă lasă cheia la portăreasă mi-era dor de banca noastră" și-o vei găsi în parc citind o vei găsi scriind zâmbind ce-ai scris acolo? ce de rânduri... o să te bucuri dar acum lasă, acasă...
insomniile și migrenele mele nocturne sunt legate de o parte din copilăria în care sub mine locuia un cuplu foarte ciudat. ciudat, pentru că o bătea noapte de noapte, iar a doua zi erau împreună ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. îmi amintesc și acum țipetele disperate care sfâșiau noaptea, plânsul copilului lor, sunetul de vase sparte și loviturile repetate care rezonau înăbușit și sec în caloriferul lângă care aveam patul, spre ghinionul meu. de multe ori tânguielile acelei ființe nu se opreau decât spre dimineață, când ducea copilul la școală. era plină de vânătăi și toți vecinii o priveau iscoditor, într-o căutare bolnavă a semnelor bătăii pe chipul ei trist și bătrân. într-o zi a plecat și dusă a fost. vecinul a murit într-un accident acum 3 ani. atunci m-am mutat. dar se pare că au rămas semne mai adânci decât aș fi crezut, căci m-au impresionat puternic acele episoade în care mă rugam sub pătură ca el să înceteze loviturile, iar ea să nu mai plângă. și mai ales, voiam să nu-mi mai fie milă de țâncul lor, căci era un nesuferit...
ambalaje, telefoane, ciorapi, cărți, umerașe, căști, genți și-un cuțit. nu mai am loc în pat de ele. ascult cum cade ploaia la geam și mă gândesc. azi am trecut pe lângă chioșcul unde ne-am văzut întâia dată. îți cumpărai înghețată. m-am oferit să-ți iau una, dar m-ai refuzat, cu obrajii îmbujorați și ochii strălucind. ai plecat, lăsând în urma ta parfumul citric al părului lung și brunet. mi-amintesc de parcul unde te-am revăzut. stăteai pe o bancă și citeai. nu îndrăzneam să mă așez lângă tine, până te-am văzut că te ridici. norocul meu. din nou chioșcul de înghețată. nu aveai mărunțiș. și m-ai lăsat să-ți cumpăr una. fructe de pădure, pepene și straciatella. preferata ta. ne-am plimbat o jumătate de oră doar. ai plecat, aveai nu știu ce bagaj de făcut. de-atunci am știut. erai mereu veselă, plină de viață, râdeai zgomotos, din toată inima, dansai pe stradă și țipai de bucurie când vedeai pe cineva drag. cea care mă făcea să roșesc. care mă enerva atât de ușor. cea care uita mereu să pună dopul la pasta de dinți. care nu suporta să doarmă îmbrăcată. adormeai cu mâna prin păr, cu fața acoperită și genunchii strânși, cât mai strânși. aveai un somn atât de agitat încât de multe ori așternutul ajungea pe podea. dar nu-mi păsa, căci mereu te trezeai mai târziu decât mine. puteam să te privesc cum dormi. doamne, cât de liniștit îți era chipul și cum aș fi vrut atunci să te sărut. dar îmi era teamă să nu-ți stric visele acelea de copil pe care mi le povesteai la micul dejun. apoi cafeaua. mereu cafeaua de dimineață. și-apoi dușul, hainele, parfumul, drumul către metrou, țigara înainte de serviciu, sărutul de rămas-bun, sărutul de bun-venit, cumpărăturile, cina, tăcerea ta bizară, privirea ta pierdută-n gol, zâmbetul amar care îți împodobea chipul, tresărirea, ceaiul, îmbrățișarea, palmele tale ușoare pe gâtul meu, parfumul tău iar, atingerea fină a frunții tale pe obrazul meu, sânii tăi moi, contopirea, geamătul, ochii tăi, ochii tăi, lacrimile... lacrimile, noaptea, ploaia, visul... ambalaje, telefoane, ciorapi, cărți, umerașe, căști, genți și-un cuțit. nu mai am loc în pat de ele. ascult cum cade ploaia la geam și mi te imaginez aici. ești atât de aproape încât parfumul tău mi-a invadat plămânii, îți simt buzele fierbinți pe tâmple și mângâierile dulci prin păr.
dormi fără mine te plimbi prin parc fără mine te uiți la comedii fără mine respiri, mănânci și trăiești fără mine atunci de ce mai ai nevoie de mine?
dorm fără tine, dar dârdâi de frig sub pătura aceea rece și grea. mă plimb prin parc fără tine, dar numai ca să-mi amintesc de tine, cum speriai rațele, cum dansai prin iarbă, cum te jucai pe malul apei... mă uit la comedii fără tine, dar nu pot niciodată să râd. respir mănânc trăiesc fără tine dar pentru mine astea sunt nimicuri aerul din plămâni mâncarea oribilă pe care mi-o iau de la fast food clipele de singurătate care trec pe lângă mine tu tu făceai să mi se oprească respirația de fericire să mă înnec cu mâncarea de râs și să mă bucur de viață tu am nevoie de tine am nevoie de tine să ai nevoie de mine.
Asculta mai multe audio Muzica cică n-ar fi bine să umbli noaptea pe străzi. cică n-ar fi bine să umbli noaptea pe străzi, de una singură, îmbrăcată într-o rochie scurtă-scurtă și galbenă-galbenă. cică n-ar fi bine să umbli noaptea pe străzi, de una singură, îmbrăcată într-o rochie scurtă-scurtă și galbenă-galbenă, prin locuri unde oamenii fac acolo unde le vine. cică n-ar fi bine. cică n-ar fi bine să bei apă de la chiuvetă, să ieși din casă cu părul ud, să îți faci unghiile la metrou, să umbli în fustă pe ploaie, să traversezi pe roșu, să mănânci după ora 12, să ai încredere în oameni. cică ar fi bine să te maturizezi, să știi cum se formează PIB, să te piepteni zilnic și să mănânci la masă. cică. cică n-ar fi bine să ai inima frântă, dar cică e bine dacă face tica-taca, că-nseamnă că mai poți să iubești, mai poți să visezi, mai poți... cică. eu știu doar că îmi place când vin acasă udă-leoarcă de ploaie, cu hainele lipite de trup, cu respirația întretăiată de la alergat, cu mâinile înghețate și te găsesc în fața ușii râzând ca un diavol, cu două cutii de ceai și una de înghețată. - ce rânjești așa? mi-ai luat clor? - am uitat. - ești varză. - te-ai uitat la tine? și mai știu că-mi place să mă întrebi ce-am făcut azi, de dimineața până seara, iar eu să stau cuminte pe geam, să-ți spun cum m-am trezit cu parfum de ceai de mușețel cu vanilie, cum am mers cu Cati la metrou, cum mi s-au rupt ciorapii, cum mi-am făcut o vânătaie pe picior, tu să mi-o săruți, eu să bodogăn în continuare despre cum a fost oribil la muncă și nu mă mai duc singură acolo în vecii vecilor amin, tu să tresari când îți sună telefonul și să pleci grăbit, cu privirea-n pământ și sufletul sfâșiat că iar, iar pleci și mă lași singură cuc, bine că am treabă cu licența și îmi e somn. cică ar fi bine să nu-ți faci rău singur. cică. dar eu uneori îmi fac rău doar să mă asigur că sunt încă vie, că încă pot să sufăr, că mă pot ridica de pe jos, cu tot cu sticlele de bere și să-mi spun că gata, de azi o să mă schimb, o să fac ceva măreț, o să salvez lumea... ca apoi să mă trezesc că umblu noaptea pe străzi, de una singură, îmbrăcată într-o rochie scurtă-scurtă și galbenă-galbenă, prin locuri unde oamenii fac acolo unde le vine. un prieten m-a întrebat zilele trecute dacă-mi mai tai mult venele pe blog. i-am zis că nu, le las să crească. să nu uit să-mi iau clor.
niciodată nu există prea multă drujbă în viața ta. de aceea, drujba-mi strică somnul, visurile mi le pradă, iar tăietorul de iarbă, copiii de liceu fumând la geamul meu de la parter, țipetele de pe terenul de joacă, toate urlă "Rise and shine, it's a bright new day" la facultate, examen. zona e plină de muncitori care mai de care mai plictisiți și adormiți, toți trăgând de câte-o lopată, cu ochii la trecători, "ie grele facultățile ăstea, păpușe?" "ie grele, nene!" "io dacă eram în locu' tău mă duceam în țări străine să dansez pe mese și să bag banii la chiloți!" după-amiaza, la muncă, numai dâmburi gropi și hopuri. locul e un șantier, simfonia picamerului mă amețește, iar urechile mele sângerează. nu mai zic de muncitori. seara, acasă, țipetele de pe hol, muzica house la maxim, huruitul frigiderului, bocăneli și troscăneli... așa că weekendul ăsta iar am plecat, să-mi limpezesc sufletul de oraș, de zgomot, să-mi scot picamerul din creier și drujba din inimă, să merg la munte, să îmbrățișez copacii, să ascult liniștea crestei și să stau așa, cufundată în armonia naturii...
I wish that you loved me. Maybe this way my head wouldn't explode with pain. my lungs wouldn't die, suffocating me, by choking on every breath of fresh air. my ears wouldn't hiss, my eyes wouldn't be read and bloated. my liver wouldn't give me nausea each and every freakin' morning. my stomach wouldn't regorge every bite of food. my heart... my heart wouldn't pump like crazy, trying to tear my chest apart. I guess I don't love you with all my heart. No, I love you with all my internal organs.
