S-a bătut mult din taste despre studenta plecată la Londra. Știți majoritatea dintre voi cazul cu scrisoarea... ne-pierdută. Mi se strânge inima de câți oameni au sărit cu piatra în mână, să-i dea o lecție fetei, să elucideze pe alții care văzură, dar nu pricepură, și bineînțeles, să își exprime dreptul la liberă exprimare.
Nu-i plânge nimeni de milă Mariei aici, ce-a scris și cum a scris e treaba ei. Dar e parcă lumea prea încrâncenată, prea se grăbește să judece, prea repede ne crește tensiunea.
E mare grădina Domnului, dar nici cu grădina Facebook-ului nu mi-e rușine. Apăi, la câte năzbâtii mi-a fost dat să văd, nu mă mai miră nimic. Și totuși, totul pornește de la o libertate prost înțeleasă.
Ești liber să te exprimi, zic ei. Da, exprimă-te, dar nu jigni. Că faci un drum până la Codul Penal și vezi acolo că insulta și calomnia se pedepsesc.
Și-apoi, e chestie de gust să știi să-ți exprimi opinia fără să creezi vâltoare în inima altora. Să știi să fii elegant, să acționezi cu diplomație, să te împrietenești cu argumentul, asta zic eu că sunt marile comori ale omului elevat.
Deci dreptul acesta la liberă exprimare este grevat de anumite limite, care țin de bună creștere, de educație, de omenie și chiar de legalitate.
Când am văzut status-ul Mariei pe Facebook acum ceva vreme, nu m-am bucurat, dar am încercat să înțeleg ce se află în spatele lui. Este imposibil să nu-ți fie greu când te îndepărtezi de vatră și familie. Iar apoi, tentația de a partaja anumite emoții și trăiri puternice este mare. Mai ales când mijloacele sunt atât de la îndemână. Așa că e de înțeles că și-a vărsat oful în văzul nostru. Greșeală omenească judecată de mii de români.
Unii au contestat conținutul așa zisei scrisori, venind cu idei și argumente. Alții doar au dat cu pietre. Iar apoi, mai sunt oameni care au făcut un colaj de idei frumos susținute și pudrate cu un simț ascuțit al argumentării, dar printre care am descoperit și noroi mult. Au atacat persoana orbește, confundând-o cu ideea. După cum zice și cântecul "nu se poate și noroi, și stele". Și găsești destul noroi să îngropi România în ce s-a scris până acum.
Mi se pare dezolant faptul că de la pura exprimare a unor idei, în mod brut și natural, s-a ajuns la denigrare publică. Mi se pare trist că au sărit atât de mulți nu doar cu contra-argumente, dar și cu multe insulte și cuvinte dure ascunse de frustrări latente. Unii au uitat să încerce să înțeleagă în loc să judece. Mă întreb dacă îi mustră cugetul.
Și ca să închei, pot să merg atât de departe cât să rezum acest caz în doar câteva cuvinte: cine este fără de păcat să arunce primul piatra. Mi se pare o idee bună să reflectăm măcar din timp în timp la aceste cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu