Elena

- Makenai! (Violin) Sad Theme
Asculta mai multe audio Muzica
Elena e din Constanța. Are în jur de 30 de ani și locuiește la casă. Elena are un băiețel în clasa a 5-a pe care îl crește singură din salariul ei de 600 RON. Are întreținere de 200 RON și o mamă oarbă. Tatăl ei a decedat acum 3 luni după o luptă acerbă cu cancerul, cu o lună înainte ca fabrica unde lucra Elena să se închidă. A trebuit să se împrumute de bani pentru înmormîntare, iar de 2 săptămîni de cînd lucrează e mulțumită că a reușit să-și achite datoriile. Băiețelul Elenei a fost maltratat sexual acum 3 ani și merge zilnic la școală fără pachet. Elena plînge cînd își amintește că e bolnavă și nu mai poate dona sînge, dar devine serioasă și rigidă cînd o întrebi de soțul care a părăsit-o acum cîțiva ani, lăsînd-o împovărată de datorii. Odată Elena a cerșit de mîncare, dar numai pentru că i-a fost rușine să-i ceară mamei sale bani din pensia ei de 300 RON, din care 100 RON se duc pe medicamente.
Pe Elena am cunoscut-o azi. Povestea ei e reală, iar soba ei e încă rece. Aș vrea să fi inventat totul, dar din păcate aud la tot pasul de oameni care de mult au încetat să mai spere că va fii mai bine. Azi Elena mi-a mulțumit că mă ocup de cazul ei, iar eu am rămas impresionată pînă la lacrimi de durerea ei, durere de mamă, de fiică și de femeie...
Trist, dar uneori mai trebuie să ștergem lacrimile altora și să le lăsăm pe ale noastre să curgă în voie, căci ele alină durerea celorlalți. Arată că-ți pasă. Arată că ești alături. Chiar dacă ești departe. Am învățat de mult că distanțele nu contează atît timp cît ele se măsoară în prietenie, în iubire și respect...
Așa că hai să fim aproape unii de alții, măcar o milisecundă...

life...

is not about waiting for the limo, but about driving the bus!

cînd cerul e aproape de pămînt...

cînd cerul e aproape de pămînt
simt cum zbor
și simt cum cad
și cum tăcerea ta o prad.
cînd cerul e aproape de pămînt
norii plîng
și ploaia-i grea,
zdrobind lumina-n calea sa.
cînd cerul e aproape de pămînt
soare sălbatic
mă arde pe tîmple
de raze mă umple
cînd cerul e aproape de pămînt
n-am ritm,
n-am rimă, nimic,
doar timp negru să stric.
cînd cerul e aproape de pămînt
te port în gînd
te port și plîng
te port și cînt.

Stoa - Think about eternity
Asculta mai multe audio Muzica
unii oameni se plictisesc prea tare la serviciu :D

Playlist de toamnă

Am avut o discuție foarte interesantă cu Pisi legată de melodii de sezon. Adicătelea hituri care rulează pentru 2-3 luni pe toate posturile de radio cu o frecvență de cel puțin o difuzare pe oră. Numai că eu am priceput altceva, as usual. Mai exact, am început să înșir câteva melodii de toamnă. Dar cum mi-a cerut o listă, că doar suntem oameni serioși și cu scaun la cap, m-am hotărât eu așa să fac un playlist cu must have în toamna aceasta. Melodiile acestea se asortează cu dansul frunzelor moarte în vînt, cu arămiul și griul de pe străzile golașe și ploaia care bate nostalgic la geam, în timp ce noi stăm leneși și îmbrăcați doar în pijamale pînă la amiază. Toamna mea se traduce așa:
Emoție de toamnă, Nicu Alifantis – pentru serile reci și umede, cînd luna se ascunde în nori și ceața îți pătrunde adânc în inimă...
Frunza, Pasărea Colibri – cînd îți dai seama că în alte timpuri ploioase cineva te ținea sub umbrela sufletului său...
Autumn leaves, Edith Piaf – darlin’, știi doar că nostalgia toamnei se asortează cu dorul de tine așa cum șoaptele de tristețe se amestecă în vîntul care ne îngheață inimile. Și trebuie să recunosc că frunzele moarte fluturate cînd încolo, cînd încoace îmi amintesc de tine.
November Rain, Guns’n’Roses – ghici ce? Toamna e tristă, dar frumoasă, iar nostalgia fără rost care ne cuprinde uneori are un pic de dulceață nefirească în ea...
Empty, The Cranberries – pentru clipa în care ai închis ușa în urma ta și liniștea din cameră îți amintește cît de singur ești.
Poison Oak, Bright Eyes – pentru momentele cînd simți că te-ai pierdut în amintiri și ceaiul e prea rece și amar, iar sunetul singurătății îți țiuie în urechi ritmic...
You Have Loved Enough, Leonard Cohen – pentru serile calme în care vorbești la telefon și vorbești și vorbești...
Mad World, Gary Jules – pentru a putea păși zi de zi printre oamenii grăbiți și goi; lumina oarbă cade peste mulțimea de fețe fără expresie, iar tu trebuie să te strecori cuminte și liniștit....
Singing in the rain, Frank Sinatra – partea cea mai frumoasă a toamnei este ploaia, iar fericirea de a cînta și dansa în ploaie nu poate fi umbrită de nori. Scoate arsenalul de ploaie, umbrelele, pelerinele și cizmele nu trebuie să stea la căldurică!
Only Time, Enya – cine poate știi dacă e dimineață sau seară cînd moleșeala ți-a cuprins și trupul, și mintea, și toată fericirea ta se ascunde într-o carte și o ceașcă de ceai?
Twice, Little Dragon – preparing for the breakdown, cînd totul e dezordine și oglinda e ultimul lucru pe care vrei să-l vezi...
Este toamnă iar, Gheorghe Gheorghiu – pentru cei îndrăgostiți. de toamnă.
Hello, Evanescence – pentru că uneori pustietatea țipă în mine și nimic nu o calmează mai bine decît tine.
Condamnare la toamnă, Emerich Imre – nu e toamnă cum ești tu :).
Toamna, Ada Milea – bineînțeles că în acest bazar de melodii nu putea să lipsească tocmai ea, Ada.

Așa că spune-mi, rogu-te, care e melodia care aduce toamna în lumea ta...

Am învățat săptămîna aceasta că...

un suflet poate fi și pur. Am învățat că poate fi și pace între noi. Am învățat să adun tot ce am mai bun în inimă și să împart cu cei din jurul meu. Am învățat pentru a mia oară că adevărata căldură vine din interior. Am învățat că lacrimile de durere și de fericire se pot împleti cu iubirea așa cum pașii noștrii s-au amestecat pe cărările de munte, printre întuneric și stele. Am învățat că sacrificiul nu poate fi prea greu. Am învățat că cel mai tare doare atunci când ne îndepărtăm de noi înșine. Că nu mai putem fi ce am fost dacă ne-am uitat sufletele pierdute într-o altă lume, oricât de curată. Am învățat că prietenia stă în zâmbetul pe care tu mi l-ai trimis prin eter și care a ajuns în palma mea, aducând cu el pacea de care aveam nevoie. Am învățat săptămâna aceasta că moldovean nu e sub nicio forma sinonim cu bucovinean. Că oameni cu suflet bun se află la tot pasul, atunci când pasul tău e drept. Am învățat să plâng de fericire. Am învățat să mă rog din tot sufletul. Am învățat că familia e cel mai de preț dar pe care divinitatea ni-l poate face. Am învățat să cunosc bunătatea din voi. Am învățat să cânt la chitară. Încă mă dor degetele, dar a meritat. A meritat toată săptămâna asta nebună, cu 8 ore de mers cu mașina, cu gălăgie, aglomerație, cântece, poale-n brâu, urcat la Palma, perindat prin Suceava, Sucevița, Rădăuți, lumânări, tort, fotografii, invitați, oameni buni, oameni dragi, prieteni vechi și noi, oboseală multă, și mai multe flori, zăpăceală, urcat și coborît, folclor, munte, vânzoleală, chitară și pian dezacordate, Profides, meniuri și jocuri... Am învățat toate aceste lucruri, deși le știam deja. Aș da orice să nu mă aprind de dorul lor acum, dar am mai învățat că nu contează cum începi un lucru, ci cum îl termini, așa că zîmbește, Alexandra, așa frîntă după 9 ore de mers cu mașina, cu nesomn și pană la roata din spate, zîmbește... Bucură-te de cele ce ți le-ai însușit, de raza de lumină și de curcubeul văzut la orizont... Și dormi, copilă, ziua de mîine te așteaptă cu forțe proaspete...

PS - Aș da orice să "embeduiesc" melodia "Aș da orice" de la Profides :), preferata mea.

Bucovina, pămînt de oameni...

Oamenii din Bucovina au ochii mari și curați. Pentru că doar în astfel de ochi se pot oglindi minunile ce se ascund la fiecare pas pe acest tărîm. Oamenii din Bucovina sunt plini de viață și sănătoși. Pentru că doar așa se pot bucura de semnul divin ascuns în natură. Oamenii din Bucovina sunt oameni cu suflet bun și pace în inimă, iar eu îi iubesc.

Muntele

Contrapunct - Pat de flori
Asculta mai multe audio Muzica
Dimineața, fără o frunză care să se clintească, goală și luminoasă ca o copilă aprigă în castitatea ei, distantă în neprihănirea ei, s-a așternut pe coline, cu ochii verzi larg deschiși, toată relaxată și nepăsătoare la ce facem noi.
[ un om trece strada pe roșu. o mașină era gata să-l lovească. șoferul înjură zgomotos. ]
Îmi ridic privirea către cerul senin, mă scutur de somn și mă simt plină de speranță. Merg prin iarba umedă și vedenii cumplit de ciudate mi se perindă în fața ochilor: sufletul risipit în vînt, stelele aprinse în inimă, stînca, muntele, norii albi și pufoși, toate îngrămădite laolaltă pentru a închega frînturile și fărămițele de fericire ale viziunii lăuntrice.
[ metrou. aglomerație. o doamnă grasă cu sacoșe se împiedică și nimeni nu o ajută să se ridice ]
În oglinda aceasta a spiritului omenesc, în lacul acesta de apă stătută din care se iscă umbre și văzduhul se reflectă și visele dăinuie, în fiecare glas de pasăre, în fiecare floare, copac, bărbat și femeie, ba chiar și în pământul roșiatic simți că binele triumfă, fericirea e completă, ordinea e stăpînă...
[ un grup de liceeni fumează pe stradă, aruncând chiștocurile pe taraba unui anticariat. vânzătoarea îi privește uimită și tăcută ]
Este cu neputință să reziști impulsului de a rătăci încoace și încolo în căutarea nu știu cărui bine absolut, a unui cristal de intensitate, străin de bucuriile cunoscute și de calitățile ce ne sunt familiare, ceva îndepărtat de domestic, ceva cald, luminos, strălucitor, care i-ar aduce posesorului liniște și siguranță. Simți cum aerul îți prinde o pelerină de umeri, cum îți tresaltă în privire, cum te împinge prin vânt și rouă, peste durerile omenești...
[ într-un spital din inima orașului o fetiță de cinci ani moare pentru că s-a născut cu o inimă bolnavă și nu a găsit niciun donator ]
Buruienile se întind la soare drăgăstos. Noaptea ele bat ritmic din frunze, în timp ce raza lunii le mângâie în bezna atît de autoritară a muntelui. Siluetele noastre se desenează estompat prin întuneric, se filtrează prin luminozitatea blîndă și celestă, topindu-se în clarul de lună și lunecînd ușor ca un abur. Șoaptele noastre zăbovesc în taine, se încovoaie drăgăstos pe buzele noastre și apoi se desprind într-o mantie de tăcere.
[ un cerșetor lovește un cîine care încerca să-i mănînce pâinea. Cîinele șchiopătează pînă la marginea trotuarului pentru a-și linge rana însîngerată ]
Doar toropeală și somnolență ce citește în ceața albă înăbușită și tăcută, dar aerul rece ne umple plămânii de vigoare și dorință. Simt cum vîntul îmi șoptește la ureche un cîntec vechi în timp ce-mi răvășește părul, iar totul vibrează odată cu mine și cîntecul meu.
[ un autobuz cade cu putere și 5 tineri sar în aer. 4 dintre ei au murit instantaneu ]
Începem să străbatem potecuțele liniștite și încep să mă întreb ce mesaj încearcă muntele să-mi reveleze prin obișnuitele semne ale bunătății divine – răsăritul vinețiu și parfumat, paloarea zorilor, noi aruncând cu smocuri de iarbă unul în altul, asfințitul soarelui între creste, luna reflectată în lac.
Muntele distonează cu restul lumii prin armonie, seninătate, bucurie. De pildă apariția unei creste zimțate, ca o umbră cenușie pe suprafața calmă a colinelor, te tulbură și îți inspiră gândurile cele mai înălțătoare și concluziile cele mai liniștitoare. Îți oprește pașii în loc și privirea în timp. E greu să treci cu vederea semnele acestea, să anulezi semnificația lor, să continui, plimbîndu-te prin marea de asfalt a orașului, a te minuna de felul în care frumusețea priveliștilor oglindește frumusețea sufletească...
Oare natura va reuși vreodată să întregească sufletele noastre? Vom reuși vreodată să călcăm nefericirea, să rupem singurătatea și să căutăm răspunsuri? Totul devine de nesuportat, căci și frumusețea te prinde în mrejele ei și contemplarea ei te face să nu mai rabzi atîta plenitudine. Așa că-ți lași sufletul pe munte, iar el îți mai răspunde doar în bătaia vântului pînă îl regăsești la marginea raiului...

E 18 octombrie

Natalie Imbruglia - Shiver
Asculta mai multe audio Muzica
E 18 octombrie și ceștile de ceai se aglomerează pe noptieră. Pliculețele de ceai și cele de Coldrex s-au împrietenit și joacă leapșa cu șervețelele fără flori. În cameră domnește o dezordine înjumătățită, cu haine alandala pe scaun și papuci de casă împrăștiați pe podea. Sunt singura lumină din clădire.
E 18 octombrie și e dimineață. Atmosfera răcoroasă, dar tăcută, învăluie Bucureștiul în valuri de lumină mov. Nici o umbră nu tulbură acest minunat răsărit de soare ce se înalță la țărmul lumii.
E 18 octombrie și mi-a expirat abonamentul la metrou.
E 18 octombrie și mi-am luat o rochie nouă, ocazie numai bună pentru o dîrdîială ca la carte.
E 18 octombrie și sunt fericită că toate problemele se aștern ușor la temelia unei noi ființe ce se naște, crește și iubește. O clipă de eliberare mi-a adus liniște și mă simt acum ca împăturită într-un fel de plic protector, fără expeditor și fără destinatar.
E 18 octombrie și a trecut un an de când nisipul din clepsidră a stagnat într-o stare de amorțeală, lăsând secundele să se topească în mâinile mele.
E 18 octombrie și ești departe, dar eu calc pe urmele strâmbe pe care le-ai lăsat pe drum, chiar dacă știu că nu te voi regăsi așa cum erai. Nu vreau să te mai găsesc dacă asta înseamnă să te pierd din nou.
E 18 octombrie și vreau privirea ta cu brațele amîndouă.
E 18 octombrie și visele devin realitate. Deci la fel de reci și materiale.
E 18 octombrie și mi-e frig și tremur. nu-i curent și deci nici internet, așa că eu am să postez mai tîrziu, deși ora la care am scris asta e 5:48. Nu ești tu și deci nici căldură, așa că nu știu ce să fac altceva decât să tremur. e 18 octombrie. Tremur.

fețe-fețe

Lene Marlin - Faces
Asculta mai multe audio Muzica
mă uit la fețele oamenilor pe stradă și până acum nu am găsit una care să nu fie frumoasă. îi privesc în ochi și unii dintre tresar. unii zîmbesc. unii se feresc.
mă uit la figurile oamenilor în metrou și de multe ori găsesc oameni care au aceeași preocupare.
niciodată n-am uitat o figură.
de aceea e atât de greu să mă desprind de oameni uneori. am impresia că nimeni nu merită să fie uitat sau lăsat deoparte. dar cu tine nu se poate altfel, căci de fiecare dată cînd te întîlnesc nu-mi zîmbești, nu te ferești și nu tresari. mă privești și simt cum citești tot ce e scris pe pleoapele mele. și nu pot să te privesc fără să simt cum tulburi marea de sentimente din interior. doar tu poți să dezlănțui un mic uragan în apele acestea nebune. și atunci, cînd totul devine fior... îți ascunzi ochii...
cu tine nu se poate altfel. căci oamenii de pe stradă merg mai departe. tu ești singurul care rămîne în fața ochilor mei, chiar dacă mergi mai departe.
și-aș vrea să te șterg, dar îmi e prea teamă să nu fiu nedreaptă.
mă uit la fețele oamenilor doar pentru că sper să te regăsesc. să te regăsesc și să fac iar fețe-fețe cînd ai să sapi în ochii mei căprui.

I wish my smile...

was your favourite kind of smile.
so you wouldn’t want to break it every time you see it.
cam așa aș vrea, da. să nu mai văd mutrele voastre mirate “da’ ce zâmbești fetițo? ești posedată? ia să-ți pocim noi puțin rînjetul ăsta enervant!”
da, dragii mei, am o herghelie de demoni colcăind prin mine, de-aia surîd ca pisica de Cheshire. și cu cât vă irită mai tare, cu atât mai mult vă arăt fasolea, mai ceva ca nenea castoru’ ăla din reclama de la Colgate. aici fac o paranteză. voi știați că de fapt castorii au dinții galbeni, nicidecum albi? mi se pare o alegere neinspirata pentru o reclamă la pastă de dinți. adică, na, vede copilu’ la discoveri sau animăl planet ca rozătoarele acestea au de fapt dantura galbenă și diformă și se duce la mami să-i spună că nu se mai spală pe dinți, că doar nu vrea să ajungă și el așa?
whatever, ne întoarcem la subiectul de bază. mutra mea zîmbitoare. am avut ședință la muncă și fiecare a trebuit să scrie pe bilețele 3 calități proprii. biletele se amestecau și cu toții trebuiam să ghicim al cui era fiecare în parte. o prostioară. n-a fost nevoie decât de una dintre caracteristici pentru a fii identificată: zîmbitoare.
și-aici toată lumea s-a încruntat. și eu am roșit.
so, what would you do if i smiled to you?
would you laugh at me? would you smile back? would you stay?
what would it be?

Photo by Ghinea

Clocot

Clocot. Simt cum îmi clocotește sîngele în vene, cum mi se adună tot în inimă și ea stă să se rupă, cum se zbat atriile și cum pîrîie ventriculele sub presiune. Simt cum în artere îmi gîlgîie și cum se împrăștie prin organe, îmi fierbe celulele și îmi carbonizează ființa. Clocot. Îmi vîjîie capul de gînduri și imagini de dogoare, se derulează întregi pagini de amintiri, toate înflăcărate de temperatura minții mele… Doar chipul tău rămâne înghețat și doar tu mai aduni liniștea în abur. Mușchii feței tale imobile te-au prins într-un fel de mască, iar zîmbetul care îți dezvăluie dinții albi ca un șirag de mărgăriare pare împietrit. Ești doar o statuie rece. Mâinile inerte atîrnă pe lângă corpul tău subțire și deși încerc să te ating și să-ți împărtășesc din pîrjolul meu interior ele sunt la fel de reci ca gheața. Doar privirea are ceva din lumina veche și vie. Ochii tăi se plimbă pe fața mea. Mă recunoști oare?
Mă auzi?
Da, te aud…
O, pe bune? Că nu știu de ce aveam impresia că nu mă auzi…
Of, Doamne, Alex, mă sperii…
De ce?
Delirezi, ai temperatură…
Aaa, de-aia mă simt așa… Și eu care credeam că e vreo stare poetică de exaltare. Go figure.

Secunda la pătrat

Massive Attack And Bjork - New World
Asculta mai multe audio Muzica
Cad, plutesc, mă zbat în vâltoarea asta de timp ca o frunză fluturând în vânt încoace și încolo. Strig, dar nici un sunet nu se-aude. Tot aerul din plămâni se propagă cu o presiune uimitoare, lăsându-mă fără suflare. Mă înec cu țipătul de eliberare și simt cum toată lumea atârnă greoaie de umerii mei. Cad, și privesc frumoasa lună cum se depărtează de degetele mele. O lacrimă ca un cristal se desprinde de pe o geană, lăsând o dâră umedă și sărată pe obraz. Plutesc, și simt căldura cântându-mi în corp. Culorile din suflet înfloresc pe chipul meu, lumina se adună în pieptul meu zbătându-se să agațe picul de viață ce se prelinge pe marginea ceștii. Un hârșâit ciudat îmi umple urechile și simt cum o voce mă cheamă printr-un receptor spre un univers nou, solitar și rece. Îmi acopăr ochii cu palmele, iar ele mă frig. Mă frig, mă ard, mă pârjolesc și simt clocotul. Erupția de emoții se amestecă în extenuare și anxietate și simt deodată cum totul se învârte. O dâră maro, o urmă de ruj, o pată de cafea ce mă trezesc din visare. Sunt violent de fericită pentru că e liniște. Căderea s-a oprit în punctul în care tu puteai să mă prinzi în brațe și nu ai făcut-o. Ca-n desene animate. N-ai haz. Plutirea a încetat și odată cu ea s-a dus și sunetul vocii tale. Îmi crește pulsul, unde ești? Încep să plâng, unde ești? Calmul se sparge, unde ești? Unde? Într-o lume nouă? Îmi țin respirația pentru că nu vreau să zbier. Lumea ta sfidează legile gravitației, iar eu am putut merge pe aer. Dar în lumea mea accelerația gravitațională variază în jurul valorii de 9,80m/s^2 și asta înseamnă, dragul meu, că oricât de sus mă vei duce tu în plutirea ta, cu toate minunile tale, n-ai cum să oprești căderea. N-ai decât să-l blestemi pe Newton.

P.S. - s^2 înseamnă secundă la pătrat, da, copii? Așa, mă bucur că am lămurit acest lucru. Ne vedem data viitoare, când am să vă vorbesc despre presiune și pascali! Just kiddin'... sau mai știi?

Ai grijă de tine, copilule...

Cat Stevens - Wild World
Asculta mai multe audio Muzica
Copilule, ai grijă de tine. Să ai parte de tot ce poate fi mai frumos, mai cald și mai curat pe acest pământ… Să rămâi blândă și frumoasă. Chiar dacă oamenii sunt răi, tu să-i iubești.
De acum eu trebuie să plec. Mă bucur că nu plîngi și că nu îmi zâmbești fals. Mereu îmi voi aminti de tine așa cum umblai în rochia albă, cu două cozi lungi și brune. Ai grijă de tine. Păstrează-ți vie flacăra din privire. Știi tu, pîlpîirea sălbatică de noapte ce m-a capturat pentru totdeauna în copilăria și nebunia ta. E o lume nebună, așa că ai grijă de tine.
Să nu-ți fie frică. Să mângâi creștetul cărunt al bunicii de fiecare dată când e tristă. Vorbește-i despre ceaiuri și cărți. Dă-i putere mamei. Sărut-o pe frunte. Arată-i surorii cîtă lumină se ascunde în tine. Oprește furtunile din sufletul tatei și nu-l lăsa să cadă. Respiră tu pentru mine, copilule. Dar ai grijă de tine. Cîntă-mi mereu. Oamenii care cîntă nu au cum să fie oameni răi. Cîntă-mi ca atunci când erai mică și te ascundeai între salcîmii proaspăt înfloriți. Și dacă mai greșești, ține minte că orice început se naște din lacrimi și surîs, din răsărit și din apus.
Ești un copil bun. Ai grijă de tine. Ai grijă de toți. Amintește-le de mirajul existenței mele, dar copleșește-i cu emoția din inima ta, arzătoare, febrilă... Avîntă-te neînfricată în marea aceasta de nefericire și fă-i valurile să tresalte de amintiri, colorată de visare. Spulberă norii și poartă-mă la sufletul tău în vînt. Lasă vîntul să-ți alunece prin păr, printre degete, prin toată ființa. Scoate capul pe geamul din trenul acesta nebun și salută vîntul, căci eu am să fiu mereu în vînt. Nu uita că te iubesc și te port mereu în gând, copile. Ai grijă de tine, căci eu plec. Ai grijă de toți. Mai cântă-mi printre salcâmi. Ai grijă de tine...

Roșu aprins

... or maybe I need a break from being myself lately...
so I'm on a break. because nothing that I could write would make it feel any better...
o să mă las cufundată în starea de roșu aprins și-o să-mi spună iar că mie cel mai bine îmi stă în roșu. aprins. care colorează tăcerea.

Luna Amara - Rosu Aprins
Asculta mai multe audio Muzica