sâmbătă, 17 octombrie 2009

fețe-fețe


Lene Marlin - Faces
Asculta mai multe audio Muzica
mă uit la fețele oamenilor pe stradă și până acum nu am găsit una care să nu fie frumoasă. îi privesc în ochi și unii dintre tresar. unii zîmbesc. unii se feresc.
mă uit la figurile oamenilor în metrou și de multe ori găsesc oameni care au aceeași preocupare.
niciodată n-am uitat o figură.
de aceea e atât de greu să mă desprind de oameni uneori. am impresia că nimeni nu merită să fie uitat sau lăsat deoparte. dar cu tine nu se poate altfel, căci de fiecare dată cînd te întîlnesc nu-mi zîmbești, nu te ferești și nu tresari. mă privești și simt cum citești tot ce e scris pe pleoapele mele. și nu pot să te privesc fără să simt cum tulburi marea de sentimente din interior. doar tu poți să dezlănțui un mic uragan în apele acestea nebune. și atunci, cînd totul devine fior... îți ascunzi ochii...
cu tine nu se poate altfel. căci oamenii de pe stradă merg mai departe. tu ești singurul care rămîne în fața ochilor mei, chiar dacă mergi mai departe.
și-aș vrea să te șterg, dar îmi e prea teamă să nu fiu nedreaptă.
mă uit la fețele oamenilor doar pentru că sper să te regăsesc. să te regăsesc și să fac iar fețe-fețe cînd ai să sapi în ochii mei căprui.

Niciun comentariu: