zâmbește.

Lily Allen-Smile
Asculta mai multe audio Muzica
zâmbește.
zâmbește de fiecare dată când răsare soarele.
zâmbește atunci când dimineața ta nu mai e a ta și e a lui.
zâmbește când ceașca ei de ceai negru rămâne neatinsă.
zâmbește când degetele îți amorțesc de frig în mijlocul verii și nu există răsuflare care să le încălzească.
zâmbește când îți iei rămas bun de la amintiri în fiecare oră.
zâmbește când timpul te înțeapă în piept cu săgeata dorului.
zâmbește când nimeni nu e acolo.
zâmbește când picul tău de adevăr devine stânca de care să te sprijini când totul se năruie.
zâmbește când sufletul tău iubește, chiar dacă doar pentru o clipă.
zâmbește când vinovăția din ochii lui se răsfrânge în ochii tăi.
zâmbește când bei un pahar de alcool amar și te oprești la mijlocul paharului să vezi dacă îți mai amintești de vocea ei șoptită, ca apoi să îl bei pe tot. Cheers, Darlin`!
zâmbește când îți mai dai ție o șansă să-l ierți.
zâmbește și iartă.
zâmbește și îmbracă-te cu rochia aia și poartă pantofii ăia, aranjează-ți părul și uită tot, tot ce era înainte să fie ziua aia, ora aia, minutul, secunda...
zâmbește și aleargă prin ploaia care îți ascunde în misterul ei trist lacrimile.
zâmbește când zidurile răsună de cântecul vostru și ea nu-i acolo și el e în parc și ea strânge perna în brațe și el se uită la poza ei și ea plânge și el îți spune bă ce bou prost sunt și o sună și ea are telefonul închis și el se duce acasă și ea nu-i acolo și cântecul îi răsună ritmic și dureros în piept.
zâmbește când ești cu prietenele și uiți un moment de grădina de nopți cu el.
zâmbește și desenează soarele cu genele.
zâmbește și lasă să ploua lumina peste tine când îi vezi chipul.
zâmbește când portativul îți seacă spiritul de căldură.
zâmbește când ești eroul lui.
zâmbește și nu mai sta în calea lui.
zâmbește și las-o să greșească.
zâmbește și așteaptă.
zâmbește și uită.
zâmbește și plângi.
zâmbește și mori.
zâmbește și iubește.
zâmbește, chiar dacă doare.
zâmbește, chiar dacă nu-ți pasă.
zâmbește și uită-te în ochii ei să vezi dacă poți vedea în ochii tăi.
zâmbește fermecându-l în timp ce îți tatuezi numele cu otravă în inima lui.
zâmbește, sacrificând fărâma de sinceritate.
zâmbește când tăcerea te lasă gol de egoism.
zâmbește ca un actor perfect.
zâmbește ca un demon.
zâmbește chiar dacă faci îngerii să plângă.
zâmbește și mai toarnă un pahar.
zâmbește și fugi.
zâmbește și ascultă melodia „aia”, în timp ce aduni confetiile de pe podea.
zâmbește amar și spart...
zâmbește la început și la sfârșit.
zâmbește, suflete...
zâmbește lumina în culori de sfârșit, în griul opac în care te-am ascuns, cu toate versurile tale dureroase, cu toată pielea ta de păcat, cu toate gesturile tale imprudente.
zâmbește.
zâmbește.
zâmbește și începi un alt zâmbet în timp ce îl termini pe acesta. plăsmuiește ceva nou, creează-ți un miros nou, parfum de mâine...
zâmbește pentru că ești frumoasă.
zâmbește pentru că ea așteaptă să o cunoști așa cum e acum, nu să îți amintești de ea așa cum a fost.
zâmbește că acum a trecut.
zâmbește când îl vezi pe stradă.
zâmbește când îți dai seama că nu e așa frumoasă cum ți se părea.
zâmbește când nu-ți fuge pământul de sub picioare atunci când te sună.
zâmbește și nu-i răspunde.
zâmbește și înjur-o că nu ți-a răspuns când o sunai să îi spui că îți vrei colecția de DVD-uri înapoi.
zâmbește și învață să uiți și să ierți.
zâmbește și dă tot ce ai mai bun.
zâmbește.
Zâmbește!

I could disappear and not worry about it for days and days and days

Snow Patrol - Chasing Cars
Asculta mai multe audio Blog
E luni dimineaţă. Undeva în apropiere de Băneasa, într-o clădire impozantă, la etajul 4, domnul Albitu își bea cafeaua. Obișnuia să bea cafeaua la birou, în jurul orei 9… Privind pe geam, domnul Albitu se gândea la maldărul de autorizații și certificate pe care le avea de semnat. Se uită la ceasul în formă de piramidă de pe birou și se așeză pe scaunul moale. Se uită în jur. Ceva lipsea.
„Da, știu. Parcă trebuia să vină cineva în dimineața asta la mine la birou. O fată. Studentă în practică. Avea o rochie albastră, cu buline... Oare trebuia să vină azi? Nu mai știu...” și își aranjă ochelarii cu ramă aurie pe nas, deschizând un dosar voluminos.

Departe de București, în nord-estul țării, o carte șade liniștită pe podeaua unei camere luminoase, cu mobilă din lemn de cireș. Domnișoara C. a venit în vizită și acum zâmbește frumos gazdelor. Se gândește că poate ar fi fost mai bine să nu mai vină decât să-i vadă mutra acră a domnișoarei T., cea mai prefăcută ființă pe care o cunoaște.
„Când te gândești că aș fi putut fi la teatru în loc să o suport pe prefăcuta asta... Oare ce-o face Boschi? Ah, dar până la urmă nu-mi pare rău că am venit, măcar îl văd pe el... Până la urmă, el e cel pentru care am venit...”

Ne întoarcem în București. În zona Pipera oameni cu ținute business traversează strada către o clădire cu 8 etaje, dar care pare doar de 7. În fine, dacă urci cu liftul la etajul 6, exact pe partea stângă ai să găsești un birou mare cât o zi de post. Oameni, mulți oameni. Birouri, multe birouri. Calculatoare, cafea, post-it-uri.
M. este șefă de departament. Privește în jur la plictiseala generală ce s-a instalat încă de la prima oră de muncă. Rapoarte. Tabele. Situații.
„Dar ce-o fi cu A.M.? N-a sunat să anunțe că nu vine azi. Oare o fi anunțat-o pe Iza că nu vine azi? Dacă stau bine să mă gândesc, vineri a făcut ore suplimentare... Sau... Știu că a venit într-o rochie albastră cu buline... Mi-a dat niște SkittLes... Eh, o avea vreun motiv serios pentru care nu e aici, nu e genul care să lase totul baltă.”

Ajungem undeva prin sud-est, la malul Dunării, orașul Călărași, cartier Mircea Vodă... Pe terasa unei case, el și ea se ciondănesc... Ea îi spune că nu e normal cum se poartă, el râde și aruncă reproșuri reci. Ea se duce în casă, el trântește poarta cu putere.
Îl urmărește cu privirea de pe geam.
„Așa îi trebuie. M-am săturat de toate toanele lui... Uff, ce m-am săturat...
Ce-o face și A.? Nasol, cu telefonul stricat... N-am cum să vorbesc cu ea. Dar mi-ar prinde așa bine. Mereu mă face să râd. Mi-e dor de ea... Uff, ce m-am săturat...”

Alte gânduri zboară către aceeași persoană întruchipând fata cu rochie albastră, cu buline:
„Poate vine și ea la un cico. Da` n-o mai sun că ultima dată când a spus că mergem în oraș și am sunat-o ea dormea. Era plecată din localitate. N-o mai sun, cine știe ce-o mai avea de făcut...”

„Ce fată cu probleme, unde s-o mai fi băgat și de data asta? Iar și-a schimbat numărul de telefon... Măcar știu că e bine...”

„Ea e bine acum. De ce s-o deranjez cu ale mele acum? Mai bine să fie liniștită...”

„De ce nu m-o fi sunat? Că ea mereu mă suna... O fi obosită săraca și s-o culca și ea...”

„Unde-o fii oare fata aia cu rochia aia albastră cu buline de citea mereu pe bancă aici? Se vedea că e din provincie... Poate o fi plecat acasă...”

Ce ziceam în titlu?

Ștersături

Odată, demult, am șters un vers.
Acum mă cert cu tasta backspace și se pare că ea câștigă. Atât de nesigură sunt că toate ideile mele despre ce voiam să scriu se ciocnesc și se fac țăndări.
Un ciob mi-a intrat în ochi și nu mai văd ce scriu.
E ciudat că nu regret nimic din ce am scris, dar regret ce n-am scris. Așa cum nu regret nici un rău pe care alții mi l-au făcut, ci doar binele pe care puteam să-l fac și nu l-am făcut.
Încep să mă uit chiorâș la rânduri, la cuvinte, la litere...
Așa că mă opresc aici. Nu mai scriu nimic ce aş putea şterge mai târziu. Nu mai regret nimic. Nu mai şterg nimic.
Nici măcar un vers cu apocalipticul „Te iubesc”.

Oare de ce?

Katy Perry-Lost
Asculta mai multe audio Divertisment
M-am ținut de cuvânt. Am scris în limba franceză după ce n-am mai luat contact cu draga de ea de 2 ani. Bazaconiile și greșelile sunt ale mele.
What's new: rochie de vară.
What's old: I still miss some people(sigh!)...
What's blue: The polka dots dress I wore yesterday.
What's borrowed: papucii Cristinei.
What's wrong with me: I wish I'd knew.
What's good about being me: I can do whatever I want.
Și da, ai avut dreptate.
Nu eu v-am pierdut, voi m-ați pierdut pe mine.
Se spune ca nimic nu se uită mai repede decât o binefacere(Morceau avale n'a plus de gout, pe franceza - se pare că m-am infestat rău!). Și că nimic nu doare mai tare ca adevărul... Le temps de la verite... Le jeu... c'est fini.
Mes choses terribles ont gagne, tu est perdu dans ma petite mer de pensees...
Am spus eu că sunt infestată deja... dar nu de franceză, ci de melancolie. De nevoia de a îmbrățișa pe cineva cu sufletul. De vise fără soț. De cântece despre un Tu câștigat la loteria sentimentelor și pierdut în buzunarul atâtor amintiri pârjolite. Le-am carbonizat la focul din inima mea.
Și mi-e somn. Nu suntem la mare. Nici la munte. Nu am sare în păr. Nici vânt. Nu mă ștergi cu prosopul de nisip. Nici nu mă ții de mână în timp ce încerc să urc panta. Nu căutăm scoici prin apă. Nici flori sălbatice pe creste. Nu suntem noi. Nici povestea.
Sunt doar eu... Și trebuie să recunosc că am o mâță care îmi ține o serenadă în seara asta... Din păcate, fuge de mine de fiecare dată când încerc să mă apropii. Oare de ce?

Le temps d'amoureux

daniel levi- l'envie d'aimer
Asculta mai multe audio Muzica
Une brise legere venait de se lever par une pante douce de les collines. Le champ brillait de lumiere tandre et l’air ete pleine de le parfum de thym et de lavandes.
Je l’a trouvai au milieu de champ, habillee avec sa blanche robe, son long cheveaux desordre dans l’herbe.
Elle a souri quand j’ai prise sa main.
A ce moment, un lapin traversa le champ, non loin de nous.
Elle me montra du doigt.
- Je veux l’attraper. Elle me regarda un instant, ses yeux brillerent, et il me sembla qu’elle rougissait.
Les yeux tristes…
Les discussions durrerent jusqu’au coucher du soleil et ce fut une journee plaisante.
Elle chanta joyeusement, d’une voix douce, et m’a prit dans ses bras. Nous avons suivre le chemin dans le foret, ou la lumiere joue sa brille dans le feuilles. Toute sa etant etait d’une serenite chaude.
Elle s’assez exalte sur le tapis de feuilles, herbe et fleures, sa cuir mur de porcelain eclate tout le sol.
Une seule baiser a declenche la pluie. Elle, en toute innocence, etait une tres belle creature. Mes mains caresse cette creature. Ma bouche reconfort ses levres. La pluie. Le boue. Sa blanche robe mouille. Les boucles brunes sur mes joues. Le beatitude d’un instant.

E atât de dimineață în dimineața asta

Fukkatsu no serenade
Asculta mai multe audio Blog
Atât de dimineață că aproape am uitat de vise, de așternut și de fereastra larg deschisă. Și de tine.
E atât de dimineață că mă îndrăgostesc de ziua asta. Dar am examen, așa că e o iubire im-po-si-bi-lă...
E atât de dimineață că amintirile mă năpădesc și uit de fiscalitate, de impozite directe și TVA. Atât de dimineață încât nu-mi recunosc mâinile, fața, cearcănele... Ba, cearcănele astea erau acolo și ieri... și alaltăieri parcă...
E atât de dimineață că aerul se contractă și lasă dâre fluide și răcoroase pe piele și în păr. Atât de dimineață că răsăritul alungă secunda de iubire și explodează la orizont. Raza asta se plimbă pe fața ta acum și te trezește.
E atât de dimineață că simt că nu am cum să fiu eu aici, singură cu gândurile și cursurile mele... Atât de dimineață că tu ești departe pentru prima oară.

Sorry for the mess in my mind

Șoapta de speranță nu se aude noaptea.

Am pielea plină de noapte și broboane de sudoare îmi alunecă în lună.

Plâng și n-am scuză, deci mă apuc de gătit.

Ritmul ce demult curgea liniștit s-a preschimbat într-o linie frântă rebelă care mă înțeapă cu colții ei ascuțiți.

Azi am simțit putere în mine. Un suflu nou în tot trupul. Din inimă până în buricele degetelor.

Lumea meschină îmi vrea sufletul. Restul lumii îmi vrea trupul. Tu vrei ceva ce nu e.

Cuvinte spuse la supărare. Tatuaj făcut la beție.

Am sentimentele de chitară arsă.

Nu mai sunt safe from harm. Niciodată n-am fost.

Nu ești aici cu toate visele tale pline de căldură. Tonight it's just me, listening to Korn.

Șoapta de speranță nu se aude noaptea. Sau eu am surzit.

PS - Am căutat melodia asta de mi-a ieșit prin piele. Doar atât am putut să obțin:

Eu, întunericul, haosul și copilul

- Ăsta-i blocat! Mâna mică se chinuia să desfileteze becul buclucaș. Ochii verzi încruntați erau încadrați de părul blond și moale, în timp ce pielea de la baza gâtului se adunase în vinișoare mici și fine.
- Așa s-a întâmplat și cu celălalt bec! Numai că ăla s-a spart…
Deci, dacă facem o socoteală simplă… Unul s-a ars și s-a blocat. Altul s-a spart când s-a ars și a rămas acolo. Ultimul bec supraviețuiește cu greu, având în vedere că nu se aprinde decât după ce îl înfiletezi puțin. Așa am ajuns să iau rochiile pe dos. Și să mă împiedic de toate firele existente în cameră. Așa las dezordine în toate cursurile, cărțile, creioanele colorate…
Cineva mi-a spus la un moment dat că sunt haotică, dar vie.
Păi… te contrazic. Sunt haotică pentru că sunt vie.
Și prefer să am un raft plin cu toate sortimentele de ceai și totuși să mai existe unul pe care să mi-l doresc. Să am hainele puse alandala pe scaun și în șifonier. Să uit mereu cât e ceasul. Să fluier la metrou de fericire. Să cânt “La vie en rose” pe stradă. Să fac baloane în stație la Postăvarului și tot peronul să fie un zâmbet. Să nu mă pieptăn cu zilele, ba mai rău. Să fiu singurul copil de 21 de ani care își cumpără pistol cu apă și se împrietenește cu alți copii în tramvai. Să nu-mi calc hainele și toate cămășile să stea pe mine atât de natural.
Prefer să mă bucur de clipele mele de nebunie, decât să le reprim doar pentru că unora li se pare că sunt prea mare. Greșit. Până acum momentele acestea scurte de fericire simplă m-au ținut pe linia de plutire. Am nevoie însă să împart toate clipele acestea. Am nevoie uneori de cineva cu care să mă dau în stambă. Datul ăsta în stambă e și el cu schepsis.
Sunt un om care acționează după pofte, dorințe și orgolii. Atât cât le am. Atât cât sunt împărtășite.
Sunt un om al cărui vis e să vadă curcubeul zilnic. Azi (ieri, e deja 1… Așa târziu?!) am văzut două.
Sunt un om ale cărui lucruri nu au ordine.
Sunt un om ale cărui sentimente se împrăștie pe tot pământul, prin ploaie, în apa sărată de mare, în valurile vineți ale Dunării… până la tine. Până la voi.
Sunt un om. Atât. Nimic mai mult, nici mai puțin.

I love my bed

Vama Veche - Nu am chef azi
Asculta mai multe audio Muzica »
I love my bed. E destul de mare încât să mă lăfăi în el după bunul plac și destul de mic încât să încapă 2 persoane, dar să nu poată sta altfel decât îmbrățișate. Melodia zilei: Nu am chef azi - Vama Veche. Ne vedem joooi, ne vedeeem joooooi... Mă duc acasă! Finally! Am examen! În cam 5 ore!
Nu-i lapte-n frigider. Doamne, cafeaua îmi pare atât de fadă!
Iar banii, ciorapii și șapca ta nu-s pe calorifer. Sunt doar teneșii.


Later edit: La Mulți Ani, Gaurelia! Să ne trăiești 1000 de ani și să iubești aceleași 2 nebune în tot acest timp!

Femeie

Florin Chilian-10
Asculta mai multe audio Muzica »
Noaptea, după chinul tandru, te privesc așa cum ești. Atât de naturală, de organică, de frumoasă... Ochii îmi rămân hipnotizați de lumina difuză ce se joacă pe trupul tău gol, iar respirația mi se întretaie la fiecare mișcare a ta. Gândurile mi se scurtcircuitează de fiecare dată când realizez că te-am avut și că de fapt nu te am. Pielea asta catifelată e a mea, buza asta de jos care coboară în semn de dezaprobare de fiecare dată când îți vorbesc de iubire e tot a mea, carnea asta tânără și roșie tot a mea, iar sângele care îți clocotește în vene e tot al meu. Inima ta care pulsează a mea a fost și a mea rămâne. De ce te împotrivești, femeie? De ce mă alungi de la pieptul cald unde găsesc colțul ascuns de pace? Îmi zâmbești cu dinții aceia albi, șirag de perle care lucesc în mintea mea de fiecare dată când sunt plecat.
Sunt atâtea și atâtea moduri în care aș putea să te posed. Aș putea să te sădesc în pământ, să te cresc, apoi să te tai și să îți dau foc. Aș putea să te cumpăr și să te folosesc pe post de statuie vie. Aș putea să te pun să-mi faci un copil după care să te ucid. Dar nu... Eu te iubesc, femeie! Te iubesc și dacă vreau să fii a mea trebuie să-ți cunosc fiecare vis, să-ți înțeleg fiecare gând, să pătrund până în pânzele albe ale sufletului tău.
Te iubesc, femeie! Simt parfumul tău în piele, în sânge, în minte... Ești în natura mea, în esența fiecărui gest, ești intrinsec legată de structura mea lăuntrică. Ești umbra care mă salvează și singurul meu motiv de sacrificiu tainic. Când te privesc, așa goală și minunată, te văd ținându-mi pruncul la sânul bogat de laptele matern. Îmi așez capul pe pântecele tău, centrul tuturor energiilor, și ascult cum se scurge seva vieții în celula ce se desprinde din ovarul în care se zbat atâtea procese biologice și chimice. Încep să plâng.
Îmi mângâi tâmplele și mă întrebi ce am. Citesc în ochii tăi îngrijorare, dar mă lovesc de răceala ascunsă sub negrul sclipitor. E ceva în ființa ta care se pune ca un zid de gheață între noi, care îmi zdrobește fiecare încercare de a te iubi mai mult decât cu mâinile.
Te iubesc, femeie! Strig și plămânii mi se golesc de aer. Tresari. Mă privești și o cută îți apare pe frunte, în timp ce eu îți prind între degete o șuviță rebelă, umezită de sudoare.
Mă săruți și gândurile mele se volatilizează în încăperea întunecată. Îmbată-mă cu sărutul tău, femeie! Lasă saliva ta să-mi curgă în trup ca o otravă care să mă facă să uit de durere, de zbucium și prăbușiri.
Mă pierd cu tine în dulcele păcat al nopții. Trupurile noastre se frământă și fiorii îmbrățișării noastre îngheță timpul și secunda de apoi încremenește. Amorțesc sub canicula rebelă a brațelor tale. Te vreau așa cum ești: atât de naturală, de organică, de frumoasă... Te vreau așa cum ești, o păcătoasă...