marți, 16 iunie 2009

E atât de dimineață în dimineața asta


Fukkatsu no serenade
Asculta mai multe audio Blog
Atât de dimineață că aproape am uitat de vise, de așternut și de fereastra larg deschisă. Și de tine.
E atât de dimineață că mă îndrăgostesc de ziua asta. Dar am examen, așa că e o iubire im-po-si-bi-lă...
E atât de dimineață că amintirile mă năpădesc și uit de fiscalitate, de impozite directe și TVA. Atât de dimineață încât nu-mi recunosc mâinile, fața, cearcănele... Ba, cearcănele astea erau acolo și ieri... și alaltăieri parcă...
E atât de dimineață că aerul se contractă și lasă dâre fluide și răcoroase pe piele și în păr. Atât de dimineață că răsăritul alungă secunda de iubire și explodează la orizont. Raza asta se plimbă pe fața ta acum și te trezește.
E atât de dimineață că simt că nu am cum să fiu eu aici, singură cu gândurile și cursurile mele... Atât de dimineață că tu ești departe pentru prima oară.

Niciun comentariu: