I could disappear and not worry about it for days and days and days

Snow Patrol - Chasing Cars
Asculta mai multe audio Blog
E luni dimineaţă. Undeva în apropiere de Băneasa, într-o clădire impozantă, la etajul 4, domnul Albitu își bea cafeaua. Obișnuia să bea cafeaua la birou, în jurul orei 9… Privind pe geam, domnul Albitu se gândea la maldărul de autorizații și certificate pe care le avea de semnat. Se uită la ceasul în formă de piramidă de pe birou și se așeză pe scaunul moale. Se uită în jur. Ceva lipsea.
„Da, știu. Parcă trebuia să vină cineva în dimineața asta la mine la birou. O fată. Studentă în practică. Avea o rochie albastră, cu buline... Oare trebuia să vină azi? Nu mai știu...” și își aranjă ochelarii cu ramă aurie pe nas, deschizând un dosar voluminos.

Departe de București, în nord-estul țării, o carte șade liniștită pe podeaua unei camere luminoase, cu mobilă din lemn de cireș. Domnișoara C. a venit în vizită și acum zâmbește frumos gazdelor. Se gândește că poate ar fi fost mai bine să nu mai vină decât să-i vadă mutra acră a domnișoarei T., cea mai prefăcută ființă pe care o cunoaște.
„Când te gândești că aș fi putut fi la teatru în loc să o suport pe prefăcuta asta... Oare ce-o face Boschi? Ah, dar până la urmă nu-mi pare rău că am venit, măcar îl văd pe el... Până la urmă, el e cel pentru care am venit...”

Ne întoarcem în București. În zona Pipera oameni cu ținute business traversează strada către o clădire cu 8 etaje, dar care pare doar de 7. În fine, dacă urci cu liftul la etajul 6, exact pe partea stângă ai să găsești un birou mare cât o zi de post. Oameni, mulți oameni. Birouri, multe birouri. Calculatoare, cafea, post-it-uri.
M. este șefă de departament. Privește în jur la plictiseala generală ce s-a instalat încă de la prima oră de muncă. Rapoarte. Tabele. Situații.
„Dar ce-o fi cu A.M.? N-a sunat să anunțe că nu vine azi. Oare o fi anunțat-o pe Iza că nu vine azi? Dacă stau bine să mă gândesc, vineri a făcut ore suplimentare... Sau... Știu că a venit într-o rochie albastră cu buline... Mi-a dat niște SkittLes... Eh, o avea vreun motiv serios pentru care nu e aici, nu e genul care să lase totul baltă.”

Ajungem undeva prin sud-est, la malul Dunării, orașul Călărași, cartier Mircea Vodă... Pe terasa unei case, el și ea se ciondănesc... Ea îi spune că nu e normal cum se poartă, el râde și aruncă reproșuri reci. Ea se duce în casă, el trântește poarta cu putere.
Îl urmărește cu privirea de pe geam.
„Așa îi trebuie. M-am săturat de toate toanele lui... Uff, ce m-am săturat...
Ce-o face și A.? Nasol, cu telefonul stricat... N-am cum să vorbesc cu ea. Dar mi-ar prinde așa bine. Mereu mă face să râd. Mi-e dor de ea... Uff, ce m-am săturat...”

Alte gânduri zboară către aceeași persoană întruchipând fata cu rochie albastră, cu buline:
„Poate vine și ea la un cico. Da` n-o mai sun că ultima dată când a spus că mergem în oraș și am sunat-o ea dormea. Era plecată din localitate. N-o mai sun, cine știe ce-o mai avea de făcut...”

„Ce fată cu probleme, unde s-o mai fi băgat și de data asta? Iar și-a schimbat numărul de telefon... Măcar știu că e bine...”

„Ea e bine acum. De ce s-o deranjez cu ale mele acum? Mai bine să fie liniștită...”

„De ce nu m-o fi sunat? Că ea mereu mă suna... O fi obosită săraca și s-o culca și ea...”

„Unde-o fii oare fata aia cu rochia aia albastră cu buline de citea mereu pe bancă aici? Se vedea că e din provincie... Poate o fi plecat acasă...”

Ce ziceam în titlu?