Femeie

Florin Chilian-10
Asculta mai multe audio Muzica »
Noaptea, după chinul tandru, te privesc așa cum ești. Atât de naturală, de organică, de frumoasă... Ochii îmi rămân hipnotizați de lumina difuză ce se joacă pe trupul tău gol, iar respirația mi se întretaie la fiecare mișcare a ta. Gândurile mi se scurtcircuitează de fiecare dată când realizez că te-am avut și că de fapt nu te am. Pielea asta catifelată e a mea, buza asta de jos care coboară în semn de dezaprobare de fiecare dată când îți vorbesc de iubire e tot a mea, carnea asta tânără și roșie tot a mea, iar sângele care îți clocotește în vene e tot al meu. Inima ta care pulsează a mea a fost și a mea rămâne. De ce te împotrivești, femeie? De ce mă alungi de la pieptul cald unde găsesc colțul ascuns de pace? Îmi zâmbești cu dinții aceia albi, șirag de perle care lucesc în mintea mea de fiecare dată când sunt plecat.
Sunt atâtea și atâtea moduri în care aș putea să te posed. Aș putea să te sădesc în pământ, să te cresc, apoi să te tai și să îți dau foc. Aș putea să te cumpăr și să te folosesc pe post de statuie vie. Aș putea să te pun să-mi faci un copil după care să te ucid. Dar nu... Eu te iubesc, femeie! Te iubesc și dacă vreau să fii a mea trebuie să-ți cunosc fiecare vis, să-ți înțeleg fiecare gând, să pătrund până în pânzele albe ale sufletului tău.
Te iubesc, femeie! Simt parfumul tău în piele, în sânge, în minte... Ești în natura mea, în esența fiecărui gest, ești intrinsec legată de structura mea lăuntrică. Ești umbra care mă salvează și singurul meu motiv de sacrificiu tainic. Când te privesc, așa goală și minunată, te văd ținându-mi pruncul la sânul bogat de laptele matern. Îmi așez capul pe pântecele tău, centrul tuturor energiilor, și ascult cum se scurge seva vieții în celula ce se desprinde din ovarul în care se zbat atâtea procese biologice și chimice. Încep să plâng.
Îmi mângâi tâmplele și mă întrebi ce am. Citesc în ochii tăi îngrijorare, dar mă lovesc de răceala ascunsă sub negrul sclipitor. E ceva în ființa ta care se pune ca un zid de gheață între noi, care îmi zdrobește fiecare încercare de a te iubi mai mult decât cu mâinile.
Te iubesc, femeie! Strig și plămânii mi se golesc de aer. Tresari. Mă privești și o cută îți apare pe frunte, în timp ce eu îți prind între degete o șuviță rebelă, umezită de sudoare.
Mă săruți și gândurile mele se volatilizează în încăperea întunecată. Îmbată-mă cu sărutul tău, femeie! Lasă saliva ta să-mi curgă în trup ca o otravă care să mă facă să uit de durere, de zbucium și prăbușiri.
Mă pierd cu tine în dulcele păcat al nopții. Trupurile noastre se frământă și fiorii îmbrățișării noastre îngheță timpul și secunda de apoi încremenește. Amorțesc sub canicula rebelă a brațelor tale. Te vreau așa cum ești: atât de naturală, de organică, de frumoasă... Te vreau așa cum ești, o păcătoasă...