Odată, demult, am șters un vers.
Acum mă cert cu tasta backspace și se pare că ea câștigă. Atât de nesigură sunt că toate ideile mele despre ce voiam să scriu se ciocnesc și se fac țăndări.
Un ciob mi-a intrat în ochi și nu mai văd ce scriu.
E ciudat că nu regret nimic din ce am scris, dar regret ce n-am scris. Așa cum nu regret nici un rău pe care alții mi l-au făcut, ci doar binele pe care puteam să-l fac și nu l-am făcut.
Încep să mă uit chiorâș la rânduri, la cuvinte, la litere...
Așa că mă opresc aici. Nu mai scriu nimic ce aş putea şterge mai târziu. Nu mai regret nimic. Nu mai şterg nimic.
Nici măcar un vers cu apocalipticul „Te iubesc”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu