Nu m-am putut abține:D

Enjoy...

Ne vedem în decembrie

Ultima zi de iarnă... O să-mi fie dor de tine, așa rece și nesuferită cum ești.Ai fost mai tristă și mai neagră decât de obicei, iar uneori ai fost chiar nemiloasă.M-ai privat de lumina binefăcătoare, mi-ai făcut trupul să tremure și să ardă, m-ai amăgit cu speranțe... Speranțe hrănite cu resturile dimineții, cu firimituri de noapte și lacrimi mici și multe. Întotdeauna o să mă gândesc la iarnă ca la o mireasă părăsită în ziua nunții... altfel nu-mi explic de ce e atât de albă, de dantelată și strălucitoare... Și totuși rece, aspră, furioasă și neînduplecată... Crivățul învolburat pare un strigăt de durere, de agonie... tulbură toate ungherele lumii, le sparge și le tremură fără milă.
E ciudat cum dintre toate anotimpurile, pentru mine iarna e cel mai plin...
Decembrie... proiecte, ultima zi de muncă, prăjituri, 1 Decembrie trist, singurătate, tu, lacrima mea, Turnu Măgurele, dor de casă, vacanță, colegii de liceu, tu din nou, un suflet s-a stins, brad, înger, albastru, ultima dată, ultimul gest, Crăciun în familie, scrisoarea de rămas bun, cămin, târziu, Costinești, 2009, tequila...
Ianuarie... mimă, Vama Veche-Prietenii, dans, Codul Penal, vin, malul mării, regret, dor, vis, coșmar, draperii rupte, gătit, visat cu ochii deschiși, uitare, draperii reparate, tren, speranțe sfărâmate, cutii, ochi verzi triști, din nou dor, facultate, proiecte, presesiune, emoții, concentrare, rană, lacrimă, ceai, cafea, mângâiere, frig, Curtea Berarilor, așteptare,lună, Dana, Sailor Moon, cuvânt.
Februarie... speranță, lumină, culoare, voce cunoscută, examen, nume drag, dor de casă, floricele, tort cu ciocolată, strângeri de mână, zâmbet, umbră, căldură, privire blândă, din nou examen, efervescență, regret, sărut, stele, eșarfă, floare, curcubeu, ploaie, metrou, miros de lămâie, parfumul vieții, parc, lacrimi, durere, teamă, vis, adolescență, egoism, exuberanță, amintiri despre prima dragoste, ochi căprui, pierdere, versuri, cămin, cafea cu lapte, ciocolată, desene, amintiri...

Promit să nu te uit,iarnă...


Scrisoare la inceput de iarna
Asculta mai multe audio Muzica »

Foc de artificii

Mi-e somn... dar ziua de azi a fost o combinație dureroasă de fericire cu agonie și amărăciune... și tu, veșnicul tu... se pare că somnul cel mai dulce și odihnitor este cel pe care l-aș avea cu tine pe jumătate din perna mea, pe jumătate din sufletul meu, pe jumătate vis, pe jumătate realitate, pe jumătate căldura din trup, pe jumătate liniștea din tine... toate se adună pe pleoapele mele, le alină și le oferă odihna totală, pacea, atingerea ta îmbinând sufletul, mintea și trupul. De aceea, strâng perna mai aproape...
Mirosul singurătății mă îmbată în arome de scorțișoară și lavandă și îmi dau seama... Acum știu.
Mi-am întins brațele către tine și tu le-ai sărutat până ce sângele mi-a clocotit și venele mi-au luat foc. M-am aruncat într-un apus roșiatic. Am fost doar o explozie de pasiune și iubire. Mi-ai folosit lumina la maximum și m-am stins ca un foc de artificii... Te-ai bucurat de culoarea mea, de felul în care se reflecta în tine și de scânteia fremătătoare și de efervescența fiecărei sclipiri. Te-ai încălzit la sânul meu fierbinte și te-ai pierdut în para de foc...
Te-ai mistuit odată cu mine, dar te-ai dezis de sărut, te-ai rupt de îmbrățișare și nu te-ai lăsat posedat... nu m-ai lăsat să te am. Flăcările sălbatice ți-au atins fiecare țesut, fiecare celulă și fiecare nucleu... fiecare atom al spiritului, fiecare moleculă de trăire, dorință sau nevoie. Ți s-au scurs printre degete, ți s-au prelins pe trup precum focul lichid, ți s-au jucat prin păr și ți-au picurat în carne.
M-am toropit ușor și mi-am dat ultima dogoare în ochii tăi, lăsând o sclipire din ce a fost în irisul și pe genele tale lungi și arcuite. Ultima zi caniculară de vară, ultimul asfințit în violet. M-am făcut fum și cenușă. Apoi abur. M-am vânturat prin lume în căutarea ta și nu te-am aflat. Am plâns. De ce nu ești aici?Am plâns... până ce stropii sărați au înmuiat țărâna și atunci te-am văzut în scrumul pasiunii mele.
Ecuația noastră chimică de iubire a avut trei produși finali...
Tu, pulbere solidă și fină, cernută în trecutul meu...
Sentimentele cu arsuri de gradul 3, degradate și carbonizate de focul clipei de nebunie...
Și eu, care m-am degajat într-o răsuflare nouă, lăsându-mă înșfăcată și purtată în viitoare, târâtă către împlinirea destinului ființei mele...


Yann Tiersen - La valse d'Amelie (version piano)
Asculta mai multe audio Muzica »

Embargo pe suflet

Ce urât e afară... Plouă și ninge, nu pot să-mi dau seama cam ce ar vrea să fie plescăiala asta fleșcăită.Vreau să mă fac mare. Să nu mă mai privești de sus. Câteodată mi-e frig. Câteodată e iarnă și în București, iar uneori ninge. Dar câteodată eu simt iarna, chiar dacă afară e soare și vântul primăvăratic aleargă nebun prin parc, pe străzi, printre copaci și prin păr lung de îndrăgostită. Câteodată mi-e foame. Câteodată viața e plicticoasă, câteodată e frumoasă. Câteodată când ești tu aici. Uite am spus-o.Câteodată mi-e dor de tine. Câteodată cam des. Câteodată mă bosumflu și îmi iau jucăriile. Totuși nu plec. Aștept. Câteodată citesc în timp ce ascult Țapinarii. Asta mă întristează... doar câteodată. Câteodată ascult marea cum suspină în scoica mică și lucioasă. Câteodată privesc muntele cu franchețe, sfidând sentimentul de măreție, putere și respect pe care le inspiră.Câteodată îmi doresc mai mult decât s-ar putea. Câteodată îmi amintesc. De noi, de el, de ea... de cineva pe care nu am cunoscut. Câteodată uit zâmbetul malițios. Câteodată uit că ai plecat atât de departe. Câteodată, când sunt în autobuz, te caut cu privirea... Am impresia că o să te gasesc pe străzile gri-albăstrui spălăcit. Știu că nu ești în București, nu ești în România, nici măcar pe tot globul pământesc. Nu ești. Câteodată te visez cum alergi prin ploaie. Nu știu de ce mereu dorm până târziu. Câteodată îmi nuanțez părul... cu aceeași culoare a părului meu. Vreau să nu mai văd firele albe-argintii răsfirate prin valurile castanii. Încă nu vreau să fiu bunicuță. Câteodată plâng. Câteodată îmi amintesc că m-ai mințit. Câteodată uit că am adormit în brațele tale. Câteodată uit de parfumul pe care l-ai lăsat pe pielea și bluza mea. Am plâns în timp ce o strângeam la piept. Câteodată zâmbesc frumos și sincer. Câteodată prea rar. Câteodată prea des te am în gând. Gând nebun, pleacă spre tine și nu se mai întoarce la mine decât dimineața, când magazinul de vise se închide. Câteodată, doar câteodată...




Câteodată ascult melodia asta.Îmi amintește de tot.Mă face să zâmbesc.Și să plâng.Nu-ți face griji, doar câteodată...


Tapinarii - Inceput si sfarsit de lume
Asculta mai multe audio Muzica »

Eșarfă în dar

S-a trezit bine-dispusă.
A pus apa la fiert pentru cafea și s-a apucat să prepare micul dejun. Târziu și-a dat seama că a gătit prea mult, cât pentru 2 persoane. Plescăind dezaprobator, a renunțat la mâncare. Și-a luat doar un măr în geanta neagră, singura în care putea să îndese vrute și nevrute.
Oricum i se părea o corvoadă să se care la serviciu cu geantă, dar a zis că o dată la 2-3 luni nu strică.
Până la urmă s-a îmbrăcat în timp ce fredona "La vie en rose". A coborât scările grăbită și și-a dat seama că a plecat cam subțire îmbrăcată de-acasă. S-a oprit în fața chioșcului de ziare și s-a gândit că o revistă n-ar strica. Sau o carte. Până la urmă le-a cumpărat pe amandouă. A încercat să le pună în geantă, dar și-a dat seama că ceva se opunea. A întins mâna mică de culoarea fildeșului și... O eșarfă. Ba nu! Era chiar eșarfa pe el care i-a făcut-o cadou exact înainte de Crăciun. Chiar în seara când l-a văzut ulima dată.
Mi-e frig. Și-a pus eșarfa la gât. O lacrimă neagră s-a scurs din colțul ochiului și i-a înghețat pe obraz. Mi-e dor să nu-mi mai fie frig. Mi-e dor de tine. Și-a amintit de chipul lui tânăr, cu trăsături fine, de ochii triști și de căldura și parfumul pe care le emana. Și-a adus aminte ce i-a spus. Era prima oară când își amintea de eșarfă după 2 luni în care a crezut că a șters fiecare amintire, că profanase fiecare loc pe care îl putea numi al lor, că ascunsese toate lucrurile care îi aminteau de el. Credea că a ucis toată istoria lor. Credea că s-a sfârșit. Că a plecat din joc pentru totdeauna. Că se dezlegase.
Când ți-e frig, poartă eșarfa asta... te rog.
Nesuferitule, nu trebuia...
Ba da, trebuia. E iarnă...
Era iarnă. Dar nu pe străzi, nu în cartier, nu pe pământ.
Era iarnă în ea.
S-a înfofolit în eșarfa primită în dar, amestec de culori calde, și a plecat spre serviciu. Spre mâine, spre o nouă zi. Spre sfârșitul lunii februarie. Spre primăvară.
Eșarfa își flutura culorile vesele la gâtul subțire pe care se revărsau șuvițe castanii de păr. Eșarfa în dar.


Pasarea Colibrie- Esarfa in dar
Asculta mai multe audio Muzica »

Ninge...

Ninge. Frigul îmi pătrunde fiecare părticică a corpului, îmi aprinde fiecare țesut, îmi amețește simțurile... Doar conștiința e aici, cu mine. Totul pare atât de ciudat, de exterior mie. Ca și cum lucrurile s-au petrecut în lipsa mea, fără ca eu să știu. Ce frumos ninge...
Îmi place ninsoarea, îmi plac fulgii de zăpadă, îmi place misterul pe care îl creează în dansul lor. Mie îmi place să mă ascund. Îmi place să fiu surprinsă când mă descoperi chircită în colțul meu. Tu faci ouă ochiuri și pâine prăjită, eu mă îndrept spre facultate, cu trupul pășind prin ninsoarea de alb, cu mintea în propria ninsoare de trăiri.
Sunt o cerșetoare. Chiar așa.O cerșetoare. Nu fredonez fals cântece în tramvai, nu mă învelesc cu carton, nu stau la colț de stradă cu mâna întinsă, iar prezența mea nu deranjează oamenii de la metrou. Nu. Eu cerșesc iubire. Îmi place să simt lucrurile, să le dezmierd, să le fac o parte din mine. Și totuși... mă cramponez în ele, nu știu unde să mă opresc, nu mă satur... De parcă aș vrea să le sorb tot sufletul, să le smulg inima, să le sufoc... Cerșesc din partea a tot ce există. Și nu ofer nimic în schimb, altfel nu s-ar numi că cerșesc. Eu nu iubesc, eu doar jinduiesc. Eu nu iubesc, doar aștept, în mod bizar, să fiu iubită. Eu nu iubesc, eu doar stărui și atrag cât pot de mult iubirea. Nu pot să echilibrez balanța, cu atât mai mult s-o înclin în favoarea altcuiva decât a mea. Știu că acum mult timp, știam... știam să pun un strop de iubire în plus în balanță dacă îmi doream. Acum nu mai sunt pozitivă, sunt negativă. Aspir fiecare sentiment de afecțiune adiacent mie, mă îndop cu iubire și cu cât mă hrănesc cu ea, cu atât îmi e mai teamă. Cu atât realizez. Cu atât încerc să găsesc o cale de ieșire. Pe undeva, îmi lipsește ceva, altfel nu aș fi atât de avidă de iubire. Undeva am un minus care îmi ațâță foamea de iubire.
S-ar putea să mă ospătez din dragostea ta până storc și ultima picătură de iubire din suflteul tău.
S-ar putea să te las gol. S-ar putea să nu vreau să mă opresc din ticăloșia mea.
Și ce-i mai rău, s-ar putea să vreau să te iubesc așa cum doar o ciudată ca mine poate. Eu trebuie să te abstarctizez înainte să te iubesc. Trebuie să te fac să simți intens. Să te înfometez de iubire.
Dar până nu îmi astâmpăr nevoia de iubire nu o să pot să te iubesc. Mi-e teamă că o să te îngheț și o să îți omor iubirea cu fiecare zi.
Poate o să mă satur de povara asta, poate o să ajung la timp la întâlnire, poate o să îți mărturisesc ceea ce simt fără să rănesc pe nimeni.
Am ajuns și la facultate. Încă ninge. Poate se va așterne. Sper să găsesc o pătură albă peste București când ies din sala de curs. Sper.
Ce frumos ninge...

Never think

N-am. Cum ce? Cuvinte... care să exprime cum mă simt când ești cu mine.
Cu atât mai puțin cuvinte care să-mi arate ce simt când nu ești aici.
Eu sunt confuză... Iar starea mea de dezechilibru tulbură apele între noi.
Tu le calmezi. Oare cum reușești? Mâine și poimâine ai examene.
Mi-e dor de ai mei.
Mâine plec acasă. Acasă.
Am căutat cu tine melodia asta... și versurile descriu exact apele. Cum care ape? Apele tulburate de mine și fricile mele... Sper să iei examenele;)



Robert Pattinson - Never Think
Asculta mai multe audio Muzica »


"You'll learn to hate me
But still you call me baby
Oh Love
So call me by my name

And save your soul
save your soul
Before you're too far gone
Before nothing can be done "

Suflet lipit cu bandă adezivă

E cald în cameră, ceaiul fierbinte scoate rotocoale parfumate, cărțile stau liniștite lângă pat iar eu mă gândesc dacă nu cumva sunt o lașă că mă ascund. Și mă ascund cum pot și pe unde pot. În cursuri, în timpul prea scurt, în versuri și mai ales în mine. Am devenit o enigmă pentru mine, iar asta îmi furnizează aproape zilnic nevoia de a scrie. Nu neapărat mult. Nu neapărat pentru că mă liniștește. Nu pentru că scriu frumos. Nu am nimic nou de scris.
Și atunci de ce?
Pentru că ar fi păcat să las trăirea și gândurile din spatele ei să treacă fără să nu le pun pe foaie. Ar însemna că nu le acord importanță. De aceea scriu. Pentru că simt ceea ce scriu. Așa că... în loc să-mi văd de ale mele în seara asta liniștită, m-am gândit... Și m-am jucat cu gândurile:
Suflet lipit
Încerc cu scotch ieftin să lipesc
un suflet...
Din nelumină-mi amintesc
un zâmbet...
M-agăț de sfoara rece ce mi-o-ntinde
a mea minte
și mâna mi-alunecă, se desprinde...
Cuvinte...
se-adună-ncet în rânduri măzgălite...
Dureri...
ce trupul meu sluțit nu le mai simte
de ieri.
Și număr ieri, și-aștept să ceri
un zâmbet
Dar am uitat și-n neguri pieri,
tu, suflet...
Iertarea desenează un cavou cu dor
în cuvinte.
Și numai eu m-aștept pe coridor
Și-n minte.
Mă crucific, dar n-am mai murit
de ieri.
Și-așteaptă, sunt acolo, n-au pierit
Dureri...
O poartă, un cer, o chemare,
un înger...
Dar cheie să-mi deschidă n-are.
Încă sper
Că într-un soare mă vei găsi
pierdută...
Și-alături îmi vei păși,
nălucă.
Vei face tu o nouă cheie?
O cruce?
Vei ține norii să nu plouă?
Vei plânge?
Te-aștept în stele și în sufletul
lipitul...
Să știu de tu mi-ești semnul,
sortitul...
Mintea tace, doar sufletul ascultă
Un vers...
Pe foaie a-nceput să plângă...
L-am șters...

A Walk To Remember

Te-ai întrebat vreodată de ce e atât de greu să vorbești despre dragoste? Ți-e greu să găsești acele cuvinte simple pe care nu le ai sau de care ți-e teamă. Te ascunzi de acele cuvinte. De ce? Ți se par prea intime, prea aproape de suflet, prea greu de rostit fără să trădeze trăirea ascunsă din inimă...
Știu, mă pierd în cercurile propriilor idei... dar nu am cum să nu fiu în starea asta de imponderabilitate mentală când ești cu mine. Ca atunci când am adormit în brațele tale. Sau când m-am trezit și erai tot acolo. Mă țineai de mână. Mi-ai făcut ziua mai colorată, mi-ai înviorat diminețile pe care de obicei le petreceam în pat, dormind.
Același tu și când m-am simțit dezamăgită de lume 1 minut mai târziu după ce am plecat pe drumuri separate: eu la interviu, tu acasă. Același mobil număr de telefon.
Tristă și pierdută în propriile griji m-ai găsit azi pe băncuță. A fost de ajuns să te văd. Am zâmbit fără să îmi dau seama.
Ne-am plimbat. Am râs de Paco, câinele cartierului(care cu cât păreai mai dezinteresat de el, cu atât mai mult te provoca să-l mângâi). Am văzut un creion în culorile curcubeului și nu mă așteptam să mi-l oferi împreună cu buchețelul de ghiocei mai târziu, în plimbarea noastră. Ștrengarule, m-ai păcălit de data asta...
Am vorbit. Mult. Despre familie, cunoscuți, prieteni, colegi, oameni dragi. Despre noi.
Cum adică nu ai văzut ”A Walk To Remember”?
Așa că l-am văzut. Pur și simplu. Și m-ai ținut de mână. Pur și simplu. Totul pare natural când ești aici. Pare. Pur și simplu. Nu răspund propriilor întrebări, spun doar ce simt. Pur și simplu.
Nu ai reinventat iubirea pentru mine, nici nu ai pus sentimentele la încercare. Nu ești personaj de roman, nu ai cum să fii, nu prevestești întâmplări extraordinare... Dar... ești ca o primăvară care a venit aici pentru prima dată, ești o nouă chemare care lasă să răzbată prin viața de zi cu zi un vis de îndrăgostit pe care îl uitasem. Și ești aici, acum...

Poveste din tramvaiul 19...

Mergeam spre casă... seară. tramvai. oameni obosiți și gri. plictiseală într-un cuvânt. Nimic care să-mi trezească atenția, nici măcar un strop de animație, totul era încadrat într-un perfect tablou al staticii... cu excepția tramvaiului.
Stație. Parc Titan. doar 2 tineri urcă și probabil i-aș fi ignorat dacă nu observam cizmele din cauciuc negre cu imprimeu roz de forma lăbuțelor de pisică pe care le purta fata... adorabiiiil. așa că i-am privit mai cu atenție.
Ea... brunetă, ochi căprui, cam 20-21 de ani.Avea un aer copilăros, afișând un zambet obraznic. Probabil era studentă, probabil era din provincie, dintr-un oraș mic, aflat pe malul unui râu. Părea amuzantă și simplă. El, poate de aceeași vârstă cu ea, ten deschis, ochi albaștri, înalt și masiv, zâmbet cald și gesturi măsurate. Părea manierat, bucureștean și inteligent. Probabil asculta rock, iubea muntele și locuia la etajul 3.Sau nu.
Nu auzeam ce-și spuneau, dar el râdea reținut în timp ce ea îngâna un cântec. Erau veseli și îmbujorați la față. Poate au alergat prin parc, ținându-se de mâna și povestind dulci nimicuri... au mâncat floricele și au făcut poze lacului și mai ales rațelor. S-au plimbat pe alei și s-au dat în mașinuțe tamponate. Sau nu, nu s-au dat în mașinuțe...
I-am privit cum discutau atenți doar la ce își ziceau. Din când în când râdeau și amuțeau, uitându-se unul la celălalt.
A sărutat-o ușor pe obraz și a coborât. Ea îl urmărea cu privirea cum traversează strada... Tramvaiul o pornește din loc și băiatul rămâne în urmă...
Deodată, îl văd că începe să alerge în paralel cu noi... Toți oamenii se uitau pe geam zâmbind. Ea a roșit toată în timp ce îi făcea cu mâna și își stăpânea un chicot... Privirea ei visătoare și îndrăgostită l-a urmărit până când a rămas în urmă doar un punct.
S-a ridicat de pe scaun 2 stații mai târziu și a lăsat în urmă un parfum proaspăt și fredonând același cântec vesel.
Imaginea lor mi-a rămas în minte, iar fuga lui nebună pe lângă tramvai m-a făcut să zâmbesc sincer și să mă gândesc la câte lucruri silly fac oamenii când iubesc. Lucruri mărunte care vibrează cald în sufletele noastre și care ne aduc fericirea mai aproape... pentru un moment...

O nouă zi, o zi ciudată...

M-am ridicat din pat pe jumătate adormită, pe jumătate dorindu-mi să nu mă fi trezit deloc. E-X-A-M-E-N... F-I-N-A-N-Ț-E...pfff, ce S-O-O-O-O-O-M-N îmi e!
Trag o cămașă pe mine(recunosc, urăsc să calc) și mă duc la oglindă... și-mi amintesc de noaptea asta. noaptea in care am omorât un înger. păzitor. pe al meu. l-am lăsat să se stingă în întuneric, știind că a doua zi îngerul nu se va mai ridica din patul verde-albăstrui din stânga mea. de azi îmi port singură de grijă. sau nu. depinde.
Metrou. Cred că oameni așa normali n-am mai văzut de mult la metrou. De obicei se găsește măcar o persoană care să-mi atragă atenția prin felul cum e îmbrăcată, cum vorbește la telefon sau cum doarme pe picioare mai rău ca mine ...azi nimic ... sau așa părea...
Cursurile stau paravan între mine și oamenii ăștia normali, concentrarea e maximă când citesc rolurile trezoreriei, corpul meu emană prin postură(într-o rână) exact avântul academic de ultima sută de centimetriiiiiii... Frână. bruscă.''Mă scuzați!''
''Nu face nimic, nu-i nici o problemă!''... Dar ochii nu-mi stăteau la cea pe care o călcasem pe picior, ci la însoțitorul ei... La naiba, nu te las pe tine să-mi strici ziua, am examen azi, lasă-l pe profu' s-o facă!M-am înroșit, noroc că purtam beretul(pe care și tu l-ai purtat odată) că altfel m-ai fi descoperit acolo, în mulțime, cum stau chircită și încerc să aud ce-i spui în timp ce o mângâi ușor pe umăr...
Mă uit în jur, poate-poate reușesc să scap de roșeață și de bătăile rapizi ale inimii.Ascult...
''Tu când mai ai timp să înveți dacă azi vii cu mine?''(probabil remarcase cursurile măzgălite din mana mea)spuse ea pe un ton languros...
''Eu învăț în fiecare zi!''
... îmi venea să mă întorc și să-i strig în nas: Leneșule, ești și mincinos pe deasupra! când, Doamne, iartă-mă, când ai învățat tu în avans? lăsai totul pe ultima sută, ca mine... tu erai ca mine, vedeai lucrurile ca mine și poate mai bine încă, simțeai ca mine, înțelegeai atât cât înțelegeam și eu din lume, din oameni,erai la fel de nesuferit pe cât eram eu de răsfățată... doar că... tu n-ai iubit ca mine. altfel m-ai fi recunoscut. Mă bucur că n-ai făcut-o...
Cobor din metrou. Mi-e teamă că sunt mai tulbure decât dacă aș fi avut deja 3 examene azi...
da, mi-a expirat permisul.
nu, n-am prins control pe ratb.
examen. scris și oral. emoții, încordare, așteptare, cursuri, dureri de cap.
''Vrei o bomboană?''
''Cum te cheamă?''
''Florin. sunt clasa I''
''Mulțumesc''
Un copil cu un pumn bomboane colorate merge printre noi, cei prinși în coli de hârtie pictate în pix...

E ora 05:15. Maine am examen

E ora 05:15, somnul nu vine, iar eu conștientizez că sesiunea aproape s-a sfârșit, dar mai am un hop... examenul de mâine, examen pe care mi-am propus să-l iau cu notă maximă... pentru că-mi place profu`, pentru că e ultimul examen din sesiunea asta luuuuuuuungă și pentru că vreau eu să-mi impun să fac ceva bun pană la capăt... dar să revenim... nu știu care este exact motivul pentru care nu pot să dorm, ce anume mi-a inversat zilele cu nopțile... oare cafeaua(de care devin dependentă in această perioadă)?oare e gastrita cea care ma tine treaza?oricum, tot cafeaua pare a fi ''vinovatul din umbră'' și în cazul ăsta... oare să fie stresul că nu am nici în mânecă nici în clin cu învațatul?sau teama că am să mă trezesc dimineața mai obosită și mai încercănată ca ieri? Să fie gandul nebun care zboară la tine și uită să se mai intoarcă?... e greu să mă decid... și e tarziu. Noapte bună, somn greu (dacă-i ușor, riști să te trezești din visul ăla cu Făt-frumos)... dacă stau bine să mă gandesc e bună dimineața, dar e prea greu să mă gandesc acum la cafea, mic-dejun și cursuri... bleah... cred că o să dorm dimineața asta, ca mai toate diminețile acestei luni(am devenit un couch-potato, dar ma prefac că mai am șanse să-mi revin). Aaaa, da, să nu uit de visul cu Făt-frumos... keep that in mind, buh bye.