Ninge. Frigul îmi pătrunde fiecare părticică a corpului, îmi aprinde fiecare țesut, îmi amețește simțurile... Doar conștiința e aici, cu mine. Totul pare atât de ciudat, de exterior mie. Ca și cum lucrurile s-au petrecut în lipsa mea, fără ca eu să știu. Ce frumos ninge...
Îmi place ninsoarea, îmi plac fulgii de zăpadă, îmi place misterul pe care îl creează în dansul lor. Mie îmi place să mă ascund. Îmi place să fiu surprinsă când mă descoperi chircită în colțul meu. Tu faci ouă ochiuri și pâine prăjită, eu mă îndrept spre facultate, cu trupul pășind prin ninsoarea de alb, cu mintea în propria ninsoare de trăiri.
Sunt o cerșetoare. Chiar așa.O cerșetoare. Nu fredonez fals cântece în tramvai, nu mă învelesc cu carton, nu stau la colț de stradă cu mâna întinsă, iar prezența mea nu deranjează oamenii de la metrou. Nu. Eu cerșesc iubire. Îmi place să simt lucrurile, să le dezmierd, să le fac o parte din mine. Și totuși... mă cramponez în ele, nu știu unde să mă opresc, nu mă satur... De parcă aș vrea să le sorb tot sufletul, să le smulg inima, să le sufoc... Cerșesc din partea a tot ce există. Și nu ofer nimic în schimb, altfel nu s-ar numi că cerșesc. Eu nu iubesc, eu doar jinduiesc. Eu nu iubesc, doar aștept, în mod bizar, să fiu iubită. Eu nu iubesc, eu doar stărui și atrag cât pot de mult iubirea. Nu pot să echilibrez balanța, cu atât mai mult s-o înclin în favoarea altcuiva decât a mea. Știu că acum mult timp, știam... știam să pun un strop de iubire în plus în balanță dacă îmi doream. Acum nu mai sunt pozitivă, sunt negativă. Aspir fiecare sentiment de afecțiune adiacent mie, mă îndop cu iubire și cu cât mă hrănesc cu ea, cu atât îmi e mai teamă. Cu atât realizez. Cu atât încerc să găsesc o cale de ieșire. Pe undeva, îmi lipsește ceva, altfel nu aș fi atât de avidă de iubire. Undeva am un minus care îmi ațâță foamea de iubire.
S-ar putea să mă ospătez din dragostea ta până storc și ultima picătură de iubire din suflteul tău.
S-ar putea să te las gol. S-ar putea să nu vreau să mă opresc din ticăloșia mea.
Și ce-i mai rău, s-ar putea să vreau să te iubesc așa cum doar o ciudată ca mine poate. Eu trebuie să te abstarctizez înainte să te iubesc. Trebuie să te fac să simți intens. Să te înfometez de iubire.
Dar până nu îmi astâmpăr nevoia de iubire nu o să pot să te iubesc. Mi-e teamă că o să te îngheț și o să îți omor iubirea cu fiecare zi.
Poate o să mă satur de povara asta, poate o să ajung la timp la întâlnire, poate o să îți mărturisesc ceea ce simt fără să rănesc pe nimeni.
Am ajuns și la facultate. Încă ninge. Poate se va așterne. Sper să găsesc o pătură albă peste București când ies din sala de curs. Sper.
Ce frumos ninge...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu