ține-mă de mînă...

Robbie Williams - Feel
Asculta mai multe audio Muzica
ține-mă de mînă, taci. ține-mă strîns, nu-mi da drumul. oprește-mi circulația, ține-mă de mînă. trece-ți degetele printre degetele mele. sărută-mi podul palmei. ține-mă de mînă, nu respira. mîinile noastre se vor îmbrățișa indecent și noi vom fi fericiți. citește-mi linia vieții, eu îți voi pune la piept linia dragostei. mîngîie-mi degetele, cîntă-le un cîntec trist și ele îți vor cînta ție. degetele tale îmi spun o poveste, iar eu le las să-mi alunece prin păr. ține-mă de mînă și dă-mi din focul lichid care îți curge prin vene. ține-mă de mînă și lasă-mă să ascult sunetul pulsului tău sacadat. palmele noasre umede își vor șopti blînd și tandru. ține-mă de mînă și iubește-mă. ține-mă de mînă, taci. ține-mă strîns, nu-mi da drumul.

Îmi mai amintesc Crăciunul...

Scrisoare la - Nceput de iarna
Asculta mai multe audio Muzica
De ce iubesc Crăciunul? Pentru că în mod normal scormonește în sufletele oamenilor, căutînd mici comori, aducînd numai ceea ce e bun, curat și blînd la suprafață. Am spus în mod normal, pentru că eu știu că nu întotdeauna e așa. Am avut un Crăciun minunat odată...
Era Ajunul Crăciunului și mama era internată în spital, tata era alcoolic, eu cîștigasem locul I la Olimpiada de Fizică, iar bunicul abia murise, așa că bunica era bolnavă. Nu, nu e un scenariu, e cît se poate de adevărat...
În fiecare an petrecem Crăciunul la bunicii mei, iar cum bunicul nu mai era printre noi de doar o lună, ne-am decis să fim alături de bunica și să încercăm s-o bucurăm. Numai că în mijlocul tuturor pregătirilor mama începe să se simtă rău, așa că este dusă la spital, și din spital în alt spital. Eu mă uitam la sora mea mai mică și ea se uita la mine mai speriată decît am văzut-o vreodată. A doua zi mama urma să fie operată, iar eu trebuia să îmi iau nuș’ce premiu de la domnul prefect, pentru merite deosebite, bla bla. Eram clasa a 7-a și cam asta a fost cea mai mare criză prin care am trecut.
Am fost și mi-am luat premiul constînd în niște dulciuri și o diplomă de Ajun. A, da, și-am reușit să dau noroc cu domnul prefect... Aveam o zi de stat singură acasă, unde era frig și dezordine, mai ales că tata nu mișcase nimic de cînd noi plecasem la bunica în vacanță. Așa că m-am apucat să fac curățenie ca să mă încălzesc și să am o preocupare, după care a venit tata semi-beat acasă și m-a tîtît la unchiul și mătușa mea. La ei măcar era măcar cald, dar toți erau foarte prinși de spiritul Sărbătorilor.
Am rugat-o pe mătușa să mă ducă la mama la spital, așa că în noaptea de Ajun am fost la ea cu diploma de la Olimpiadă. N-a putut nici măcar să se uite la ea, dar a promis că o va face cînd va putea. Tot drumul înapoi am plîns pe ascuns să nu se prindă mătușa căci îmi era rușine să plîng de față cu ea. Oricum era prea preocupată să mă certe că îmi stricasem fermoarul la geacă și că acum nu se mai închide, și-afară e viscol și așa mai departe. Am ajuns înghețată la ei acasă, invidioasă pe bradul pe care verii mei A. și S. îl împodobeau. M-am făcut foarte preocupată cu televizorul. Țin minte că atunci își lansase Adrian Enache „Dă-mi o singură noapte”, așa că era pe toate posturile. M-am ghemuit pe canapea și am început să mă rog ca mama să se simtă mai bine, dar tata a decis să urle la mine că vrea să-i cînt un colind, așa că trebuit să renunț la gîndurile mele pașnice.
A fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l fac, copil fiind. Vocea îmi tremura, obrajii îmi șiroiau de lacrimi, vărul meu A. rîdea de mine că sunt o „smiorcăită”, tata era prea beat ca să nu urle la mine că e Ajunul Crăciunului și eu sunt o bleagă că plîng, etc.
A urmat apoi o lungă teorie semi-religioasă despre cum ar trebui să ne bucurăm de aceste momente, timp în care eu mă stăpîneam să nu zbier la alcoolicul meu tată că mama s-ar putea să nu mai trăiască mult și că el e un nenorocit care nu știe să aibe grijă de familia lui. The joy. Am reușit să scap de teoria lui cu ajutorul unchiului, căruia i se făcuse probabil milă de moaca mea amărîtă.
Chiar și așa, în cealaltă cameră verii mei desfăceau cadouri și mîncau ciocolată și portocale, așa că sub scuza că am nevoie la toaletă, m-am strecurat afară și am admirat fulgii mari de zăpadă care cădeau. Și m-am rugat. M-am rugat ca mama să fie din nou sănătoasă. M-am rugat ca tata să se lase de băut. M-am rugat să am putere să pot trece peste toate greutățile, după care m-am dus direct în pat, unde verii mei deja dormeau.
A doua zi am fost la spital din nou. Era prima oară cînd eram tristă de Crăciun, prima oară cînd nu aveam patul meu, bradul meu, casa mea, familia mea... N-o să uit clipa în care am văzut-o pe mama în picioare, cu diploma în mînă, venind spre mine să mă îmbrățișeze. Se simțea nesperat de bine. A venit și bunica și a adus-o și pe sora mea mai mică. Acesta a fost miracolul meu de Crăciun și cadoul pe care mi-l doream.
Apoi am plecat la bunica, fericită că o să fie cald și bine, chiar dacă tot ceea ce aveam de mîncare era o pungă de turtă dulce. Am împărțit turta cu sora mea și pot să spun că a fost cel mai bun lucru pe care l-am mîncat vreodată. Era Crăciunul.
Cu timpul, îmi dau seama că toate dorințele mele din seara aceea s-au îndeplinit. Mama e sănătoasă acum, iar tata s-a lăsat de băutură de 4 ani. Suntem în sfîrșit o familie.
Poate sună ciudat, dar faptul că am văzut toate aceste lucruri atunci mă fac să mă bucur mai mult de ceea ce am acum. Așa că de fiecare Crăciun mă duc afară și chiar dacă nu mereu ninge mă rog ca mama să fie în continuare sănătoasă, ca tata să nu cadă iar în patima alcoolului, iar eu să pot depăși toate problemele în cazul în care primele două dorințe nu se îndeplinesc. Cred că de aceea iubesc Crăciunul. Pentru că e ziua în care știu că miracolele chiar se întîmplă. Ziua în care devenim mai buni și în care ne bucurăm de ceea ce avem.

P.S. - acesta este răspunsul meu la invitația lui Răzvan la concursul "Îți mai amintești Crăciunul?", așa că nu eu sunt de vină dacă v-ați întristat. el e :)

vinerea din ceață

The cure - Friday I'm in love
Asculta mai multe audio Muzica
e o ceață în mintea mea de-o tai cu iataganul, iar eu tocmai am decis că nu-mi place cum sună hipertermia. combinația dintre durere de cap și letargie e cu siguranță un mix interesant. tobele care încă se aud în timpanul meu greu încercat îmi amintește că...
totul a fost atît de amețitor, de vibrant, de animat... am dansat, am alergat, am cîntat, am rîs, am plîns, am gustat din fiecare senzație, de la fericire la amar, de la exaltare la calm, de la lacrimi la rîs isteric. ne-am despărțit, ne-am împăcat, ne-am ținut de mînă, ne-am prostit pe muzică extatică, toate într-o vineri în care nu aș schimba nimic, nici măcar tristețea... nici măcar lacrimile care îmi curgeau pe obraji, amestecîndu-se cu rimelul și sudoarea, căzînd pe umărul tău cald, umărul căruia i-am cerut ajutor cînd amintirile cu gust de amaretto mi-au năvălit în suflet cu viteza cu care gîndurile îmi zboară la tine. n-am avut nevoie decît de voi. am uitat de restul lumii. am uitat de timpul care se zbate să ne ticăie viețile. am șters cifrele și le-am înlocuit cu cuvinte șoptite. am aruncat banii și am distrus cartela telefonica. am devenit copil și am zburat. pentru că voi ați fost cu mine și am uitat împreună toate secretele inutile și poetice ascunse în oamenii care vin și se duc.
alcoolul cică distruge neuronii, dar eu pot să jur că am simțit o celulă epitelială cum se văita în mitoză de fericire. neuronii nu se reproduc, dar avem alții la schimb... și-am ajuns la ora 4 acasă și tu erai plecat din vinerea mea, chiar dacă era sîmbătă deja. zîmbetele voastre sunt drogul meu, deci aș putea spune că-s cam dependentă... și chiar dacă am trecut măsura și m-am pierdut printre oamenii beți mai mult sau mai puțin de fericire, chiar dacă am ajuns tîrziu acasă, chiar dacă nu am ochii albastri, chiar dacă nu merit să mă iubești, chiar dacă visul s-a terminat și te-am rănit, chiar dacă mi-e dor de brazii munților, chiar dacă acum stau cu o cană de Coldrex la cap și încerc să mă limpezesc... simt că în sfîșit se așterne zăpada peste inima mea, iar tu te pierzi în ninsori.
Supergirl și-a recăpătat superputerile, chiar dacă are febră și îi curge nasul!

îmi doresc să nu îmi mai cunoști sufletul

nu merita să fie drăguță cu toți oamenii nebuni cu care vorbea la telefon zilnic. nu merita să-i spui că îți amintești cu greu de ea, dar că n-o s-o poți uita niciodată. nu merita să fie cea care suferă atunci cînd trebuia să-ți șteargă numele din sufletul ei. nu merita să răspundă la telefon cu mîinile tremurînd, ca și cum sufletul i-ar fi trecut din receptor în fir și ar fi ajuns la tine, crud și senin. nu merita să o minți că totul va fi bine, mîine vei veni s-o vezi. nu merita să te aștepte la fereastra la care ploaia plîngea. nu merita să alerge după tine prin metroul plin de oameni, iar tu să cobori; știi că viața ei e un metrou. nu merita să fie grevă în sufletul ei. nu merita să îi pui atîtea întrebări, să o privești pînă o dureau ochii tăi, nu merita să-ți sapi numele atît de adînc în inima ei firavă, dar transparentă și curată. nu merita să o dezbraci de secrete. nu merita să îi cercetezi fiecare moleculă de sentiment, cu meticulozitatea unui chirurg, cu atenția unui nebun, cruzimea și neglijența unui monstru... nu merita să îți zîmbească în timp ce plîngea. nu merita să o cunoști.
nu merit să mă cunoști.
îmi doresc să nu îmi mai cunoști sufletul. pentru că nu merit.


Ducu Berti - Suflet Fara Chei
Asculta mai multe audio Muzica

zombie. gen.

Îți dai seama că ceva nu este în regulă în momentul în care începi să iei decizii în somn: nu mă mai duc la seminarul de politici sociale sau lasă, că orele alea două le pot recupera și în altă zi. Serios vorbind, patul meu începe să-mi ducă lipsa. Și eu lui. Credeam că avem o relație de lungă durată, dar na, se mai întîmplă...
În noaptea asta m-a lovit în moalele capului adevărul absolut: sunt obosită. Și nu aș fi recunoscut-o dacă două prietene nu m-ar fi sunat cu cîteva minute în urmă. Prima se certase cu prietenul, gen:
- Fată, nu știu ce să mă fac...
- Îmi pare rău... dar hei, privește partea bună...
- Care e aia?
- Nu mai trebuie să porți medalionul ăla stupid în formă de jumătate de inimă...
- ...
- Erm, medalionul... îl aveai dinainte să fii cu el, nu?
- Da...
Apoi, cînd am reușit s-o calmez pe Pisi, mă sună Mimi...
- Fată, intru în depresie...
- Vrei să vin cu tine?
- Dar io nu glumesc!
- Nici eu!
- Hai, susține-mă și pe mine puțin.
- Te-aș susține, dar mor de somn.
- Parcă făceai un proiect.
- Făceam, dar a intervenit ceva.
- Ce?
- O, Doamne, zi-mi acum ce ai...
- Păi parcă îți era somn.
- ÎMI E! Îmi pică ochii în gură, ca să fiu mai exactă... acum îi mestec.
- Bine, fată, mă simt mai bine acum. Mulțumesc că m-ai ascultat.
- Ok, dar să-mi spui și mîine ce-ai pățit, că am să uit.

ce ziceam în titlu?

everything is wonderful, except me

Nu știu cum se face, dar în ultimele zile mi-au apărut vălătuci de nori negri în jurul capului și tot plouă cu sinceritate.
Mi se sinucid neuronii unul după altul. Merg pe stradă și se aruncă de la etaj.
It’s all so wonderful, thanks for asking. now go away. or else.

în altă ordine de idei [pornim de la premisa că au o ordine. oh, well...] am aflat care este răspunsul la "te iubesc"... lăsați-mă să vă arăt.

xxxx: te iubesc...
yyyy: oh, shit! serios?
xxxx: :|
yyyy: interesant.

xxxx is now offline.

yyyy: bă, tu ai vorbit serios?

și-am încălecat pe-o șa, mi-am dat enable la firewall și mi-am pus antivirus.
wonderful.

Lily Allen - Everything's Just Wonderful
Asculta mai multe audio Muzica

inimă în carantină.

The Fray - Vienna
Asculta mai multe audio Muzica
tăcem și ne ascundem unul de altul, de parcă am fii inamici într-un război mut și dureros. tu arunci o privire, eu arunc un gest, tu te ridici de la masă și scapi ceașca de ceai pe jos. eu încep să plîng și tu ieși pe ușă. eu strîng cioburile și mă tai din cauza lacrimilor. tu te întorci după un sfert de oră și îmi bandajezi degetul. eu deschid geamurile. simt că nu mai e loc de noi doi într-o singură cameră. aștepți și aștepți și aștepți să spun ceva. pînă la urmă pun muzică și încep să cînt, ca de fiecare dată cînd întrebările și răspunsurile îmi dau prea multă bătaie de cap. apoi te iau de mîini și îți zic să nu mai fii atît de nesuferit pentru că o să-mi fie prea dor de tine. tu zîmbești amar și îmi săruți palmele. mă sprijin de umărul tău și simt cum fibrele sufletului încep să se destindă într-o melodie diafană și suavă, una cîte una. parfumul tău cade peste trupul meu și-l duce departe, departe, într-un loc unde zăpada ne crește în păr și dorul ne înflorește pe buze. te lași prins în mrejele acestei visări, te înlănțui de lumea mea și începi să-mi numeri flori cu glasul tău calm. umbrele ne acoperă și adormim ca niște copii în iarba umedă și rece. un strigăt ne face să tresărim și ne trezim înghețați în camera noastră. am uitat geamul deschis. mă uit la tine și îți trec o mînă prin păr. te ridici și pleci. închide, te rog, geamul. mi-e frig.
și-acum a început să plouă cu toamnă. tu taci, eu tac. cărarea s-a rupt în două. aș vrea să te mai găsesc pe calea mea întortocheată și să te îmbrățișez. m-am rătăcit acum. cred că te-am pierdut. cred că m-ai pierdut. cred că am să te revăd. dar n-o să te recunosc. tu o să mă știi. uite, semnul ăsta, de aici de sub ventriculul stîng. tu mi l-ai făcut. așa o să știi că am fost eu, nu alta.
cea care te-a cicălit, cea care te-a bătut cu pernele, cea care te-a zăpăcit, cea care te-a făcut să plîngi, cea care te-a făcut fericit, cea care te-a iubit.
inima mea e în carantină. sistola și diastola sunt bolnave. atriile plîng.
inima ta e închisă. în renovare.

Din ciclul I Hate Mondays

Alexandru Andries - Nu-l dau pe azi
Asculta mai multe audio Muzica
Azi e o zi minunată, azi e o zi minunată, copacii înfloresc, păsărelele cad din pom, etc.
Se pare că oricît aș încerca, autosugestia nu are nici un efect. Orgoliul meu e expus intemperiilor, iar eu tot ce pot să fac este ca după ce plouă și îl stropesc toate mașinile, să-l iau de urechi și să-l pun pe culme, la uscat. E clar, ziua de azi îmi dă cu virgulă. Dar promit că o pornesc cu umerii drepți, cu nasul în vînt și mîinile în buzunar spre această nouă zi. Și tocmai ce mi-am amintit că te-am rugat să nu mai fii așa nesuferit și rău, altfel o să-mi fie prea dor de tine. Știi ce mi-a spus Țări? Că mie îmi plac nesuferiții pentru că eu sunt... erm, angelică, după părerea ei.
Revenind și trecînd peste factorul perturbant tu, azi e o zi minunată, azi e o zi minunată...
Iar eu sunt frumoasă și deșteaptă, sunt frumoasă și deșteaptă, sunt... o toantă dacă am impresia că o să-mi boost-up self esteemu’ chinuindu-mă așa. Mai bine vă urez vouă să aveți o zi cît mai faină...

Super Curcubeu în impas - partea a 2-a

previously, on Super Curcubeu... eu+cizme noi=împlinire...
Așa că acum sunt fericita posesoare a unei perechi de cizme din piele întoarsă, culoarea muștar.
Dar nu m-am simțit satisfăcută pe deplin și parcă auzeam un ecou undeva în bibilică: iațigeantăiațigeantăiațigeantă... așa că mi-am luat și de-aia.
și breloc de chei am luat. și mi-am mai luat și picioarele la spinare spre casă. Gaură în buget.
și acum stau între noile cizme culoarea muștarului și geanta gri și mă uit ba la una, ba la alta și mă întreb ce îmi lipsește în continuare. Așa că azi a fost o zi pierdută.
și m-am apucat eu acum să citesc despre conceptul de sărăcie absolută și să ascult Lenny Kravitz, lucru care a dus la metamorfozarea în emo, după care mi-am dat două palme zbang!zbang! și am revenit la starea naturală și amorfă de copil cu idei multe, mărețe, prunețe și mălăiețe.
Scurt moment delibertativ.
Am ros și am tot ros pe toate părțile starea aceasta de nimic, așa că m-am hotărît s-o rulez în background și să o las în carantină pînă găsesc cizmele care să mă ajute s-o bag la tocător.
Asta pînă m-am dus la Țări să-i zic La Mulți ani și mi-am dat seama că am uitat să-i zic La Mulți Ani efectiv... Așa că beculețul s-a aprins: am uitat că starea asta îmi trecuse de acum 2 zile, cînd trebuia să merg la un concert cu Mircea Vintilă și nu m-am mai putut duce. Așa că am fost o sfeclă tristă toată ziua aia.
și-acum am uitat să-i zic La Mulți Ani lui Țări... OMG, I’m losing my superpowers!

Super Curcubeu în impas

M-am trezit azi cu un sentiment de adîncă goliciune. Dacă m-aș fi putut trezi la 7, probabil m-aș fi dus la serviciu, așa, ceasul meu arăta ora 11 și puțin. M-am dus la baie, mi-am dat umbrele jos de pe față, m-am uitat din nou în suflet, iar gol, iar am încercat să-mi dau seama ce e cu mine. M-am învîrtit prin casă, am făcut niște pancakes, am pus muzică și tot nimic. Ceva lipsea. Ceva nu era în regulă. M-am uitat prin cameră. Nimic. Pe geam. Nimic. M-am uitat în ceașcă. Nimic, nici ceai, nici cafea. Dar de unde vine starea asta de neîmplinire? De unde albul ăsta absolut care seamănă prefect cu proiectul meu despre Kant început ieri? Să fie o legătură? Mă simt ca o copac fără frunze. Și deși scriu cu dreapta, mai stîngace ca azi n-am fost niciodată, iar sinapsele mele n-au fost never ever atît de timide și cuminți. n-am mai mîcat, dar am spălat vasele.
și-atunci m-a lovit în tărăcuță: tre’ să-mi iau niște cizme noi.

Tre' să te fi iubit...

Mi-ai promis că o să fie totul bine și te-am crezut cînd m-am uitat în ochii tăi de ciocolată. Dragule, hai să fugim de oameni, hai să fugim de oraș și să ne ascundem într-un vis colorat ca eșarfa mea. Hai să alergăm printre nimicurile acestea fără sens, să pășim în ritm de jazz prin casă, tu să îmi scrii scrisori, iar eu să-ți scriu glume. Tu să pescuiești stele din părul meu, iar eu să te iubesc ca o cretină, ca o nebună, ca o zănatică... Să fugim de lume, chiar dacă ea zîmbește la noi și ne îndeamnă să mai stăm. Hai să fim absurzi și fără bani. Să ne aruncăm telefoanele în Dunăre și să mergem fără bilet la metrou. Vreau să te iau cu mine peste tot, pentru că ești un caraghios. Vrei să îți întorc lumea pe dos? De departe bărbat, de aproape copil, așa te vreau. Nu sta la doi kilometri de perna mea și nu rîde, hai să bem ceai... nu compot. Bine, tu poți să bei bere. Dar ai grijă să nu pătezi perna. Și mai ai grijă să-mi dai și mie o gură. De la tine din gură. Dă-mi și niște minciuni. Dă-mi și un nume nou, botează-mă așa cum îți place, de la Alexandra la Alina, la Roxana la Mălina. Numai nu uita cum să mă chemi noaptea la pieptul tău, căci eu am să uit și ce mă fac dacă uit cum mă cheamă? Ceară pe așternuturi, vin în papuci, reviste pe geam, rochii pe calorifer, ciorapi pe scaun, șerbet pe pîine, eu pe tine te iubesc. Și cînd mă doare măseaua tot pe tine te iubesc. Și te iubesc și nu pot să mănînc, nu pot să dorm, nu pot, nu pot, nu pot... de la măsea. Și mă mai doare în cot că ție îți plac bărcile cu motor. Fițe și toane, iubitule. Orgolii și nazuri, iubito. Nu te plac că ești urît. Nu te plac nici eu că-mi faci draci. Ah, și-am amorțit aici de fericire, nu mă vezi? Salvează-mă că nu mai pot de fericire și simt că-mi plesnește o venă la cap de cît pot să te iubesc. Și tresar în somn. Și merg pe jos cînd plouă. Și visez la cîte speranțe ne-am făcut. De ce? De ce nu mai poți să-mi dai primăvară în decembrie? S-a ars becul fără tine. Adică tu erai lumina mea. Și mi s-a oprit ceasul în loc. Adică simt că timpul devine ireal cu tine. Cred că te-am iubit. Tre’ să te fi iubit.

Rain and tears

- Last Episode Tune
Asculta mai multe audio Muzica
Her steps were gliding slowly down the park alley. She felt some kind of warm drowsiness wrapping her body, so she stopped to look for a bench she could rest her thoughts a moment. It was a sunny day of autumn, with a lazy light that fell upon the copper shades of the park. The golden glow of the sky made her close her eyes and think about the present state of her mind. " The clock ticks life away, she thought. I can’t sit here all day reminiscing, I have to go."
But she didn’t. She let herself dragged away from consciousness, while admiring the tranquility and softness in the air, an air soaked with perfume and birds’ thrills. The wind was dancing through the leaves, caressing her face with its mild presence. „I had to let him go. I had to, or else I would of destroyed both of us. It was a dream. But the pain is so real.”
A little girl dressed in a yellow dress was playing with a ball in front of her bench, while her parents watched her from near. They were holding hands and talking, smiling, laughing, clinging to each other...
„ You could’t embrace moments. You couldn’t find the pleasure in watching this child, you couldn’t let the wind touch you inside like I do, you could’t find any of this streets in your heart. We are so different from each other that I wonder how were we even capable to think that this would work. You loved me, but you couldn’t look at my drawings without that sceptic smile on your face and you couldn’t see... you couldn’t see any of my dreams. Everything was palpable and rough to you. So real and material, and yet enclosed in some kind of shell that I never found easy to penetrate. „
She raised her head to watch the trees’ branches forming a canvas of colours that fluttered under the blue sky. The trees were shedding their skin to the ground, the dead leaves drifting from one side to another, looking for their peace.
„ So you couldn’t see this at all. But you loved me. Then why did I let you go? It’s all so stupid, being apart from you, but there wasn’t other way. I had to put an end to it, or we would of destroyed each other. Silence was too hard to take, your eyes were too clear and mine too wet. The days were broken. You sleeping while I looked for your shirt. Me crying all over it. I was so broken and you were so strong. Resentment for me, revenge for you. You had to go. But you loved me.”
A tear fell. Then another one. Then the sky turned gray and a cold rain started to fall. The little girl was gone, so was the warm atmosphere.
„ There’s still a little bit of you around me, not just beneath all these layers of skin, clothes, makeup... There’s no way I could ever forget your smell. There’s just no way I will ever sleep on your side of the bed. Oh, all the things I left unsaid... I can’t let myself too much in this state. I can’t just lay around feeling sorry for the things that happened. After all, I’m the one that decided this was for the best. I need to go.”
She got up and started to run.
He watched her from the turret .
„ She is so strong. She’s already fighting to forget about it. So easygoing. I think this might be the hardest thing she’s ever done. I know this is the one thing I am not capable of doing. Forgetting of all the mornings, of the way she used to hold my hand, or how she always knew when to smile...”
A tear fell from his eyes, melting in the drops of rain that whipped on his cheeks.
„ It’s probably for the best. I wish I had a complicated theory to give this a meaning, but I’m out of hopeless ideas.”