despre 29 august

Ca fiecare experiență care s-a petrecut cu scurt timp în urmă, e greu să adun acum tot ce s-a întâmplat în aceste două zile și să le scot la expoziție... Trebuie să las totul să se decanteze în capul meu încercat acum de o migrenă și de o temperatură total dezagreabilă și nespecifică acestei perioade a anului. Mă simt ca un om care a fost plecat multă vreme și s-a întors total schimbat, recunoscând cu greu acum obiectele care înainte îi erau dragi. Îmi e somn, dar nu pot să nu urez încă o dată „La Mulți Ani!” dragii mele Dana, care a făcut 21 de anișori pe 29 august. Nu am putut scrie despre asta pentru că am fost cu ea în tot acest timp.
La mulți ani, nebuna mea! Să fii fericită...
Noaptea bună să vă învăluie...

Selfish

Selfish. Tonight I am so selfish that I hold you and I breathe you. I feel your heart beat into my heart. Your skin has the smell of anxiety.
You can’t sleep.
You feel nausea all around you. Your eyes are swollen from crying, you try to escape the moan that fights your chest for freedom. I wish I could caress your face, but I’m selfish. So fucking selfish that I’m scared of myself.
I know you miss me because the leaves start turning gold. But I’m so selfish, Darlin’… that I close every door behind me, ignoring every tear that falls.
Selfish. I’m so selfish that I shiver from it and I feel every peace of your picture falling at my feet, struggling, turning, shaking, dying. I am so miserably selfish. Because tonight I love you just a little more than usual. And it’s a little more painful than usual.

Diamonds and dust

mi-am pierdut abonamentele. drept urmare, circul fraudulos cu ratb-ul. tragedie.
am pierdut cheile de acasă. acum mă simt ca un adevărat oaspete. acasă.
ușor, ușor, fără să-mi dau seama că au început să se îngălbenească primele frunze, fără să recunosc glasul trist al vântului care mi se plimbă prin păr, fără să recunosc urmele de machiaj de pe prosop... pierd numere de telefon, agende, nume, chipuri...
pierd până și speranța că n-o să mai pierd nimic.
azi o zi, mâine o noapte... pierd oameni, orașe întregi, oceane... universul îl pierd.
o luna, două luni, patru, șase, un an, pierd secunde...
pierd până și tot ceea ce sunt și nu sunt, până și pe dumnezeu.
și nu-mi pasă.
mă prefac că nu-mi pasă. nu ești aici ca să-mi iei temperatura. nu, vocea ta calmă nu se aude. vocea ta. am pierdut-o.
am pierdut un fluviu întreg de amintiri, de vise și sentimente...
mă prefac că nu-mi pasă. că sunt imună și că pot să explic cumva cum am reușit să mă pierd până și pe mine. dar nu pot. pierderea nu se explică. se simte.
te-am pierdut.
dar zâmbesc. căci am rămas cu hârtia lucioasă care împacheta toate aceste cadouri pe care viața mi le-a făcut. e încă aici, să-mi amintească că am pierdut. dar și că am avut la un moment dat diamante, nu praf...

Joan Baez - Diamonds and dust
Asculta mai multe audio Muzica

replici

- Crezi în suflete pereche?
- Nu știu. Poate.
- Toți oamenii cred în suflete pereche.
- Cred că te înșeli.
- De ce negi că și tu crezi?
- Pentru că nu știu, de-aia.
- De ce nu vrei să îmi spui?
- Pentru că nu are rost să vorbesc despre ceva ce nu cunosc.
- Și totuși, aș vrea să-ți aud părerea despre suflete pereche…
- Dacă există cineva căruia îi face plăcere să vorbească despre suflete pereche înseamnă că ori e papagal, ori îndrăgostit.
- Înțeleg. Nu toți oamenii sunt romantici.
- Te contrazici. Acum trei minute îmi turnai gogoși cum că toți oamenii cred în suflete pereche.
- Dar poți să crezi fără să fii romantic.
- Pe bune? Ai încercat tu?
- Nu, eu nu am pretenția să mă consider nici romantic, nici suflet pereche…
- Baliverne, dragule…
- Atunci de ce mai scrii despre ele, ia zii?
- Tu de ce scrii?
- Păi… pentru că unii oameni o cer, pentru că îi interesează ce scriu, pentru că așa eu pot comunica o idee…
- Pff, oprește-te.
- E, asta-i bună. Fiecare își folosește timpul cum vrea. Eu îl folosesc pe-al meu. Îl trăiesc.
- Da?
- Tu nu?
- Nu știu.
- Pot s-o garantez.
- Văd că nu te astâmperi. Eu scriu din motive total opuse față de ale mata, scumpi: pentru că nimeni nu o cere, pentru că nu îi interesează ce scriu, pentru că nu comunic nimic, nici cât negru sub unghie.
- Doamne, ciudată mai ești…
- Nu mai mult decât tine.
- Mda. Ești rea.
- Aci nu sunt romantică, apoi sunt ciudată și acum rea.
- Și ce, nu e adevărat?
- Gata, am tăcut!
- Și ce ai vrea să-ți spun?
- Nimic. Lasă vorbăria.

Alina

Ernesto Cortazar - So Sad To Say Goodbye
Asculta mai multe audio Muzica

Îmi plăcea s-o urmăresc seara. Alina tot timpul cânta la duș și dansa apoi prin casă doar în prosop. Nu-și usca niciodată părul, iar parfumul lui mi se impregna pe piele. Avea un iz de portocale, cu iasomie și măr. Îmi amintesc că oricât de obosit aș fi fost mirosul părului ei proaspăt spălat îmi reda liniștea.
Dar cel mai mult îmi plăcea să o văd cum se pregătește de culcare. Cămașa de noapte. Cutiuța cu cremă pe care o desfăcea ca pe o comoară. Felul ei delicat de a înfileta capacul pastei de dinți. Mâinile ei mici, cu degete lungi și ascuțite, elegante și suple. Mâinile care îmi mângâiau tâmplele. Care îmi încălzeau mâinile. Care se rugau în fiecare noapte. Mâinile care îmi pregăteau pâine prăjită și cafeaua mult prea amară. Mâinile care îmi scriau biletul de bună-dimineața:
„Sunt la cafenea, cu Dana. Ți-am pregătit omletă, dar cred că s-a răcit, puturosule. Ne vedem la cinema, pe la 18, ce zici?
Sărutări, Alina.”
Îmi plăcea să uit de ea toată ziua, iar seara să urc ușor treptele. Nu conta, ea tot mă aștepta și-mi ieșea în cale, cu lacrimi în ochi. Iar eu îi aduceam înghețată sau iaurt cu fructe și mâncam amândoi în timp ce jucam remi sau ne uitam la un film.
Asta până mi-a spus într-o seară că ciocolata pe care i-o adusesem are 2200 de calorii. Că e timpul să țină cură de slăbire. A fost prima seară în care m-a lăsat cântând singur în cada plină de spumă.
Curând, mult prea curând, aveam să găsesc pateuri reci la micul dejun.
Și-a tuns părul până la baza maxilarului și trebuie să recunosc că îi stătea foarte șic, dar îmi lipseau pletele acelea umede care mi se lipeau de obraji în fiecare noapte.
Într-o dimineață am găsit următorul bilet:
„Dorm la Dana în seara asta. Te sărut, Alina.”
Te sărut în loc de sărutări...
Mâinile ei au scris așa ceva?
Mă simțeam ca un idiot, așa că am ieșit în stradă. Trecând pe lângă florărie mi-am amintit că nu-i cumpărasem flori niciodată în 2 ani de zile. M-am învârtit puțin până m-am hotărât. Mă costa hrana până a doua zi, dar Victor, colegul meu de muncă, îmi era dator cu un prânz. În plus, eram obișnuit să dau ultimul ban din buzunar pe țigări, așa că mi-am făcut curaj și am pornit cu un buchet de trandafiri albi spre cartierul Tei, unde locuia Dana. Vis-a-vis de florărie era un cinema și lumea tocmai ieșea de la o premieră. Nu mare mi-a fost mirarea când am văzut-o pe Alina în mulțime. Știam cât iubea filmele. Dar orice pas mi-a fost curmat de imaginea ce mi-a fost zugrăvită de lumina ce răzbătea dinspre cinema. Alina se ținea de mână cu un tip. Îl știam. Era actor, ca și ea. Avusesem ocazia să-l cunosc la un seminar.
Mâinile ei ținându-le pe-ale lui. Mi-era rău. Fizic și metafizic.
M-am dus acasă și am așteptat-o, măcinat de gânduri, de presupuneri și tot felul de imagini. Mâinile ei pe după umerii lui. Mâinile ei încălzite de el. Mâinile ei înfiletând capacul de la pasta de dinți. Îmi era silă.
Am scos o sticlă de vin și am început să beau. Toate aceste frământări m-au umplut de o furie oarbă. Îmi venea să mă duc s-o caut. Dar n-am făcut-o. M-am răzbunat pe sticla de vin și am reușit să mă rănesc destul de urât la mână. M-am înfășurat cu un prosop și m-am dus să-mi fac o baie. Eram destul de amețit, așa că mi-am turnat vin din plin pe tricou și șosete. Papucii șiroiau de vin. Am dat drumul la apa fierbinte și am început să plâng.
M-a găsit într-o stare jalnică. Probabil rana de la mână a speriat-o atât de tare încât a început să plângă când mi-a văzut hainele, crezând că sunt pline de sânge. M-a băgat în pat și mi-a adus o cafea pe care n-am mai băut-o. Nu aveam nevoie decât de ea.
M-am trezit cu temperatură și cu o migrenă îngrozitoare, dar tot bâjbâiam în întuneric după trupul ei. Patul era gol.
Am găsit și un bilet.
„Îmi pare rău, dar nu mai putem continua așa. Trebuie să merg mai departe. Alina”
Nu mă mira că nu era acolo dar o credeam mai inteligentă decât o arăta biletul. Ah, mâinile ei, cum au putut picta scrisul acela ușor aplecat spre dreapta în rânduri atât de dureroase? Cum?

5 de inimă roșie

Era toamnă, afară ploua sălbatic și stăteam în fața focului aproape stins și ne jucam cărți. Erai plictisit și nu-mi vorbeai decât dacă era absolut nevoie. Eu îngânam un cântec vesel și tu mă certai ca de obicei din cauza acestui fapt,dar eu habar n-aveam și lălăiam din ce în ce mai tare.
- Alex, ce ai cu bieții mei nervi?
- Nervii tăi îmi sunt prieteni vechi și dragi.
- Dar de ce cânți?
- Nu știu, poate că așa mă vindec de melancolie…
Mă privești pentru un moment și eu roșesc. Tocmai crezând că poate ți-ai dat seama că obrajii îmi prind contur ridic fața spre tine și-ți zâmbesc. Tu ridici sprâncenele.
Jocul continuă, dar cântecul meu se oprise undeva într-un ecou și singurul sunet care se auzea era cel al focului mușcând din lemnul de salcâm.
La un moment dat, te oprești și privești spre ușă. Rămâi așa, în starea aceea de “groază mistică”, așa cum avusesem de multe ori ocazia să te ironizez.
- Hei, s-a întâmplat ceva?
- Nu mai vreau să joc! și arunci cărțile în foc.
Atât mi-a trebuit. M-am repezit spre sobă să scot cărțile, căci știam cât ținea bunica la ele. Între noi fie vorba, bunica ține și la peticul rochiei verde închis sau la hârtia ponosită cu care ea încearcă să înfrumusețeze rafturile vechi ale dulapului.
Am reușit să le scot nevătămate, cu excepția unui 5 de inimă roșie. Când m-am uitat în cameră tu nu mai erai.
De-atunci, de fiecare dată când joc cărți și îmi pică 5-ul acela de inimă roșie pârlit îmi amintesc de tine și de cum ai plecat fără să-ți iei rămas bun. Așa că încep să cânt, căci natura m-a înzestrat cu două lucruri absolute incredibile: melancolie și migrene. Amândouă puteau fi alinate de cântecele acelea îngânate copilărește. Păcat că ele au doar efect temporar. Exista totuși și un remediu permanent – tu. Dar tu ai plecat, așa că în seara asta cânt…


Green Day - Time of your life
Asculta mai multe audio Muzica

Something stupid

Era în jur de ora 22. Metrou. Eu citeam. Le temps de secrets – Marcel Pagnol. Obosită, dar nu și plictisită...
Eram cu mintea în 7000 de colțuri, bineînțeles, tu fiind în 6999 din ele. Asta pentru că acel unul care îmi rămăsese era reprezentată de ziarul pe care îl citea domnul din stânga mea. Prosport. Ca orice fiică de microbist fără leac, trag și eu cu ochiul. Era acolo un pic de roș-albastru care întotdeauna îmi atrage privirea și mă face să-mi țin respirația. Era și normal să am reacția asta. Cu o zi înainte fuseseră tragerile la sorți și eu n-avusesem timp să mă informez asupra adversarului Stelei.
Cum mă zgâiam eu de mi-era teamă c-o să fac întindere, nenea posesorul ziarului închide ziarul așa dintr-o dată, paf!, și se întoarce spre mine cu o figură acră, cu iz de înfumurare și superioritate:
- N-are horoscop! Îmi spune el pe un ton aflat în cea mai deplină armonie cu mutra lui trufașă de mare specialist în fotbal.
Eu surâd și îi întorc o privire tăioasă, la fel ca și replica:
- Aa, nu de horoscop eram interesată, voiam doar să știu care e rezultatul tragerilor la sorți pentru Europa League, turul doi preliminar. Sunt curioasă cu cine a picat Steaua...
Tranșând astfel situația, trebuia să vedeți amestecul de uimire mută și sentimentul de „căzut-din-pom” de pe fața lui nenea posesorul ziarului.
- N-am știut, mă scuzați.
- Nici o problemă. Și îmi văd mai departe de cartea mea, conștientă că probabil tocmai răsturnasem orice ordine socială și orice concept de egalitate a sexelor de care interlocutorul meu fusese conștient vreodată.[ Aici fac o paranteză : în ceea ce privește felul de a mă îmbrăca eu sunt la extreme – ori băiețoi, ori too girlish – iar în ziua respectivă eram departe de a părea fană a fotbalului, cu tocurile mele și rochia albă cu flori]
Dacă până atunci nenea avusese gura ușor întredeschisă de uimire, aceasta a devenit de-a dreptul căscată când s-a aplecat mai bine să vadă ce carte citeam eu. A făcut ochii cât cepele, plimbându-și nedumerit ochii de la carte la figura mea impasibilă. Străduindu-mă să-mi rețin un zâmbet, închid cartea, paf!, și mă ridic:
- Nu e în română!
Trebuie să recunosc că numai amintirea felului în care m-a urmărit cu expresia aceea tâmpă și vexată pe chip mă face să chicotesc uneori. Era probabil prea mult pentru el.
Cea mai tare fază e că o altă fată a urmărit scena de pe banca din fața noastră și a coborât la aceeași stație cu mine. Înainte să se deschidă ușile, se uită la mine și spune destul de tare încât să o audă și persoana în cauză:
- Trebuia să-i spui că n-are poze.
Am zbughit-o pe scările rulante râzând și sperând că nu voi uita întâmplarea prea curând.
De-acum încolo promit să nu îmi mai bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Sau ochiul unde nu-mi este carte. Sau în ziarul altcuiva. Sau cumva. Am să aflu și am să vă anunț.

She

Slipknot - She
Asculta mai multe audio Muzica
She is facing a major crisis.
She cut her hair because she once heard that a woman with a new haircut starts a new life.
She got drunk when she felt that reality was too cruel.
She’s a crybaby and a rash, always with tears ready to fall down her cheeks.
She’s not good at enduring things.
She often starts a diet just to quit it in 3 hours, ending up eating sweets and wathcing toones, all sad and sleepy.
She likes walking on brick roads.
She would never show how down she really is.
She feels it’s hard to make it back on her feet.
She likes the sound of footsteps on the hallway.
She loves you. She would never tell it, but she does, I’ve seen her writing it down.
She often oversleeps.
She feels without protection when the sour and deaf solitude falls upon her sole.
She would stay in front of anyone, taking the force of the blow, without second thoughts.
She’s scared. She’s running.
She believes.
She loves this wild, filthy and cruel world. Because it’s the world where she met everyone.
She feels both sorrow and sweet tranquility, all wraped in the light of hope and the sound of you kissing the night.
She doesn’t know what to do when he’s not there to put his arms around her.
She’s lost.
She played with the gun and shot her own boat, so she’s sinking slowly. She does know to swim.
She will never give up.
She is without.
She is me.

O clipă

"Simo, trebuie să închid, începe ploaia! Hai, mă duc să mă adăpostesc la clubul șahiștilor, altfel risc să înot până acasă... Da, de unde? Bătrâneii ăștia sunt chiar simpatici și inofensivi... Bine, hai, te-am pupat..."
Plouă. Plouă de se rup norii și tună. Tună, deci îmi amintesc de tine. Ultima dată când a plouat așa sălbatic eram cu tine și trebuia să ajungem la metrou. Ne grăbeam și-mi amintesc că la un moment dat mi-ai dat drumul mâinii și ai luat-o în fața mea, cu pași mărunți, apoi din ce în ce mai grăbiți. Ai început să alergi și știu că mă străduiam să te prind de la urmă să te privesc în ochi, să văd în sufletul tău...
Și mi s-a rupt un papuc. Am rămas în urmă, cu apa șiroindu-mi trupul și gândurile confuze, făcute ghem...
Am strigat la tine și te-ai oprit, fără să te întorci spre mine. Eram deja numai nervi, dar îmi amintesc că m-ai luat în brațe și mi-ai spus că sunt o copilă, după care m-ai purtat așa până acasă...
"Sărumâna, aveți un ceas?" un bătrânel mă fixa cu privirea deasupra sacoșei de rafie pe care o așezase pe masa de șah.
"Ăăă, șase și zece..."
"Sărumâna."
După care și-a scos propriul ceas din buzunar și l-a consultat meticulos.
M-am ridicat și am pornit prin ploaie. Și te-am văzut. Nu m-am ferit să te privesc. Mi-am lăsat privirea să atingă pielea chipului tău, să îți mângâie buzele și să sape adânc în ochii tăi plini de mare.
Ai lăsat o clipă să se scurgă. O clipă plină de reproșuri tăioase.
Am lăsat capul în pământ. O clipă.
O clipă și nu mai erai acolo.
Mașina ta a dispărut între miile de mașini ce brăzdau un București murdar și umed.
Am simțit cum devin mai ușoară și am pornit mai departe, cu norii gri ce-și storceau zoaiele negre peste oraș.
Acum nu mai plouă. Nu afară.

Soko - Raining outside
Asculta mai multe audio Muzica

Ada Milea - Bucată de carne

De obicei dacă nu te cunosc tac. Primele 5 minute. Apoi n-ai să mă mai poți opri. Știu doar că uneori uimesc. Nu neapărat plăcut. Uimesc prin felul în care trec de la o extremă la alta, de la plâns la râs și invers, de la elegantă la bolovancă, de la discretă la enervant de gălăgioasă, de la gesturi atente și grațioase la o bastârcă după ceafă de îți dau restart.
Asta sunt. Nu caut niciodată să mă cenzurez. Pot acționa cu foarte mult tact atunci când vreau, dar niciodată artificial. Sunt plină de păcate și dureri, dar și de speranțe și fericire. Amestecul acesta bizar și efervescent poate deveni medicament sau otravă, viciu sau eliberare.
Mai știu că eu cânt. Cânt pe stradă, în metrou, la serviciu, prin magazine, pe acoperiș sau pe geam... Am un repertoriu variat care lasă gurile căscate și ochii cât cepele: La vie en rose, Loose Lips, Mica Țiganiadă, Sunt fericit, Love you till the end, Lithium, etc... Piesa de rezistență este următoarea:

Ada Milea - Bucata De Carne
Asculta mai multe audio Divertisment
Oamenii care mă știu de prea puțin timp încât să mă vadă cum mă dau în stambă rămân vexați de dicția mea deosebită, de interpretarea mea înflăcărată și de intonația impecabilă. Și de câtă bucurie sinceră și copilărească se răsfrânge din cântecul meu de joacă.

cântec prost

Vama veche - Cantec prost
Asculta mai multe audio Divertisment
- azi
- am realizat
- că nu îmi e teamă să merg pe teren necunoscut
- așa că
- îmi iau jucăriile
- și cărțile de povești
- și culorile colorate
- și pe tine
- cu toate că nu pot
- și plec
- plec la mare, pe cărarea ce se întrevede în palma ta
- linia vieții
- mi-e teamă
- că am să mă rătăcesc
- dar îmi e și mai teamă
- să rămân împietrită în această nesfârșită despărțire
- mă înfior
- când mă gândesc la dimineți fără lacrimi, fără dorul de noi și fără gânduri înăbușite
- mă cutremur
- în balta de vise ucise în care m-ai abandonat
- doliul se deslușește printre picurii de lumină ce mi se scurg în privire
- devin din nou plină de speranțe și culori
- pentru a mă prăbuși
- într-un nou asfințit de curcubeu
- vino
- voi avea grijă de tine
- te voi apăra
- de toamnă
- de frunzele răvășite
- de cerul albastru devenit acum gri
- precum iubirea mea
- hai
- te voi salva
- numai nu mă lăsa să plec pentru totdeauna
- știu, sunt
- rânduri fără rost
- suntem doar
- un cântec prost

Lithium

It's a bird... It's a plane... Nooo, it's just me sitting nicely on the porch of my window, reminiscing. Do you remember when I told you my skin was made of moonstone? The time I came at your house and you were sick and I started singing and you told me to shut the fuck up.
Așa că am pus Lithium pe repeat și ți-am cântat până ai uitat de ce îți era rău. Pentru că deja îți era mai rău de la mine...
- Pot să dorm la tine?
- Da.
- Pot să pun muzică?
- Da, dar... orice înafară de King Crimson! La dracu', Alex, orice, numai asta nu! Mă doare capu', ce dracu'...
- Ok, o schimb... Nu vrei mai bine să mergem în oraș? Vin și ăștia...
Până la urmă am fost în oraș. Și am râs de tine că aveai temperatură până mi-am dat seama că aveam și eu. Și poate de la ea, poate de la vin, poate de la fum, poate de la oboseala ce se scurgea pe pereții barului am început să vorbesc despre limite de funcții și despre conceptul de stratificare socială. Singură.
Așa că m-ai dus acasă, mi-ai dat un Fervex pe care nu l-am luat. Mă prefăceam că nu contează că îmi e rău. Ție îți era și mai rău.
Îmi aduc aminte că nu m-ai mai lăsat să dorm la tine și m-ai dus acasă cu mașina, deși nici nu vedeai bine drumul, iar eu stăteam cu picioarele pe parbriz și mă jucam la posturile tale radio până mi s-a făcut rău de-a binelea și te-am pus să oprești.
M-ai ținut în brațe și nu mi-ai mai dat drumul. Mi-ai spus că mă iubești și eu am râs de tine. Am dansat în picioarele goale pe strada pustie. Am țipat și am urlat până am trezit toți câinii și atunci a trebuit să intru în mașină.
Nu te-am lăsat să conduci așa că a trebuit să așteptăm până au plecat câinii ca să mă poți duce acasă pe jos. Ți-am zis că urăsc mașinile. Tu mi-ai zis să nu mai folosesc cuvântul "urăsc" și eu am spus o prostie, așa că tu ai început să râzi amar.
- Pot să cânt?
- Nu, ai să faci toți câinii să latre.
M-am strâmbat la tine și te-am lăsat acolo, pradă temperaturii, durerii de cap și disperării...
- Să nu uiți... mi-ai spus.
Și n-am uitat.

evanescence- lithium
Asculta mai multe audio Muzica