Era toamnă, afară ploua sălbatic și stăteam în fața focului aproape stins și ne jucam cărți. Erai plictisit și nu-mi vorbeai decât dacă era absolut nevoie. Eu îngânam un cântec vesel și tu mă certai ca de obicei din cauza acestui fapt,dar eu habar n-aveam și lălăiam din ce în ce mai tare.
- Alex, ce ai cu bieții mei nervi?
- Nervii tăi îmi sunt prieteni vechi și dragi.
- Dar de ce cânți?
- Nu știu, poate că așa mă vindec de melancolie…
Mă privești pentru un moment și eu roșesc. Tocmai crezând că poate ți-ai dat seama că obrajii îmi prind contur ridic fața spre tine și-ți zâmbesc. Tu ridici sprâncenele.
Jocul continuă, dar cântecul meu se oprise undeva într-un ecou și singurul sunet care se auzea era cel al focului mușcând din lemnul de salcâm.
La un moment dat, te oprești și privești spre ușă. Rămâi așa, în starea aceea de “groază mistică”, așa cum avusesem de multe ori ocazia să te ironizez.
- Hei, s-a întâmplat ceva?
- Nu mai vreau să joc! și arunci cărțile în foc.
Atât mi-a trebuit. M-am repezit spre sobă să scot cărțile, căci știam cât ținea bunica la ele. Între noi fie vorba, bunica ține și la peticul rochiei verde închis sau la hârtia ponosită cu care ea încearcă să înfrumusețeze rafturile vechi ale dulapului.
Am reușit să le scot nevătămate, cu excepția unui 5 de inimă roșie. Când m-am uitat în cameră tu nu mai erai.
De-atunci, de fiecare dată când joc cărți și îmi pică 5-ul acela de inimă roșie pârlit îmi amintesc de tine și de cum ai plecat fără să-ți iei rămas bun. Așa că încep să cânt, căci natura m-a înzestrat cu două lucruri absolute incredibile: melancolie și migrene. Amândouă puteau fi alinate de cântecele acelea îngânate copilărește. Păcat că ele au doar efect temporar. Exista totuși și un remediu permanent – tu. Dar tu ai plecat, așa că în seara asta cânt…
Green Day - Time of your life
Asculta mai multe audio Muzica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu