luni, 17 august 2009

Alina


Ernesto Cortazar - So Sad To Say Goodbye
Asculta mai multe audio Muzica

Îmi plăcea s-o urmăresc seara. Alina tot timpul cânta la duș și dansa apoi prin casă doar în prosop. Nu-și usca niciodată părul, iar parfumul lui mi se impregna pe piele. Avea un iz de portocale, cu iasomie și măr. Îmi amintesc că oricât de obosit aș fi fost mirosul părului ei proaspăt spălat îmi reda liniștea.
Dar cel mai mult îmi plăcea să o văd cum se pregătește de culcare. Cămașa de noapte. Cutiuța cu cremă pe care o desfăcea ca pe o comoară. Felul ei delicat de a înfileta capacul pastei de dinți. Mâinile ei mici, cu degete lungi și ascuțite, elegante și suple. Mâinile care îmi mângâiau tâmplele. Care îmi încălzeau mâinile. Care se rugau în fiecare noapte. Mâinile care îmi pregăteau pâine prăjită și cafeaua mult prea amară. Mâinile care îmi scriau biletul de bună-dimineața:
„Sunt la cafenea, cu Dana. Ți-am pregătit omletă, dar cred că s-a răcit, puturosule. Ne vedem la cinema, pe la 18, ce zici?
Sărutări, Alina.”
Îmi plăcea să uit de ea toată ziua, iar seara să urc ușor treptele. Nu conta, ea tot mă aștepta și-mi ieșea în cale, cu lacrimi în ochi. Iar eu îi aduceam înghețată sau iaurt cu fructe și mâncam amândoi în timp ce jucam remi sau ne uitam la un film.
Asta până mi-a spus într-o seară că ciocolata pe care i-o adusesem are 2200 de calorii. Că e timpul să țină cură de slăbire. A fost prima seară în care m-a lăsat cântând singur în cada plină de spumă.
Curând, mult prea curând, aveam să găsesc pateuri reci la micul dejun.
Și-a tuns părul până la baza maxilarului și trebuie să recunosc că îi stătea foarte șic, dar îmi lipseau pletele acelea umede care mi se lipeau de obraji în fiecare noapte.
Într-o dimineață am găsit următorul bilet:
„Dorm la Dana în seara asta. Te sărut, Alina.”
Te sărut în loc de sărutări...
Mâinile ei au scris așa ceva?
Mă simțeam ca un idiot, așa că am ieșit în stradă. Trecând pe lângă florărie mi-am amintit că nu-i cumpărasem flori niciodată în 2 ani de zile. M-am învârtit puțin până m-am hotărât. Mă costa hrana până a doua zi, dar Victor, colegul meu de muncă, îmi era dator cu un prânz. În plus, eram obișnuit să dau ultimul ban din buzunar pe țigări, așa că mi-am făcut curaj și am pornit cu un buchet de trandafiri albi spre cartierul Tei, unde locuia Dana. Vis-a-vis de florărie era un cinema și lumea tocmai ieșea de la o premieră. Nu mare mi-a fost mirarea când am văzut-o pe Alina în mulțime. Știam cât iubea filmele. Dar orice pas mi-a fost curmat de imaginea ce mi-a fost zugrăvită de lumina ce răzbătea dinspre cinema. Alina se ținea de mână cu un tip. Îl știam. Era actor, ca și ea. Avusesem ocazia să-l cunosc la un seminar.
Mâinile ei ținându-le pe-ale lui. Mi-era rău. Fizic și metafizic.
M-am dus acasă și am așteptat-o, măcinat de gânduri, de presupuneri și tot felul de imagini. Mâinile ei pe după umerii lui. Mâinile ei încălzite de el. Mâinile ei înfiletând capacul de la pasta de dinți. Îmi era silă.
Am scos o sticlă de vin și am început să beau. Toate aceste frământări m-au umplut de o furie oarbă. Îmi venea să mă duc s-o caut. Dar n-am făcut-o. M-am răzbunat pe sticla de vin și am reușit să mă rănesc destul de urât la mână. M-am înfășurat cu un prosop și m-am dus să-mi fac o baie. Eram destul de amețit, așa că mi-am turnat vin din plin pe tricou și șosete. Papucii șiroiau de vin. Am dat drumul la apa fierbinte și am început să plâng.
M-a găsit într-o stare jalnică. Probabil rana de la mână a speriat-o atât de tare încât a început să plângă când mi-a văzut hainele, crezând că sunt pline de sânge. M-a băgat în pat și mi-a adus o cafea pe care n-am mai băut-o. Nu aveam nevoie decât de ea.
M-am trezit cu temperatură și cu o migrenă îngrozitoare, dar tot bâjbâiam în întuneric după trupul ei. Patul era gol.
Am găsit și un bilet.
„Îmi pare rău, dar nu mai putem continua așa. Trebuie să merg mai departe. Alina”
Nu mă mira că nu era acolo dar o credeam mai inteligentă decât o arăta biletul. Ah, mâinile ei, cum au putut picta scrisul acela ușor aplecat spre dreapta în rânduri atât de dureroase? Cum?

2 comentarii:

aproapealb spunea...

Cand o sa scrii un roman, sa-l faci cu happy end, bine? Ca uite eu am inceput sa te citesc si mai ca-mi vine sa plang...
(p.s. scrii foarte real)

Suflet Curcubeu spunea...

Da, să trăiți, așa am să fac dacă am să scriu un roman. Deși sunt sigură că n-aș avea răbdare.
Mi-ar place să scriu o carte pentru copii, iar aceea cu siguranță va avea happy end.
Și mă bucur că te-a sensibilizat povestioara mea, dar nu te întrista, Alina va avea ocazia să te facă să zâmbești. Cross my heart:P