Jocul de-a v-ați ascunselea

Robert Pattinson - The Meadow
Asculta mai multe audio Muzica »
Aș vrea să mă înțeleg mai des. Dar sunt atât de absentă uneori, atât de plecată din conștient încât nici viața nu-mi pare a curge. Cadranul ceasului meu indică mereu o oră care îmi arată că am întârziat. Mereu alerg. Mereu mă împrăștii peste 1000 de activități. Mintea mea aleargă cu pași de uriaș.Sufletul se lasă purtat. Deși uneori n-ar vrea. Atunci mă pedepsește cu o stare de imobilitate, de invaliditate mentala. Mă simt prinsă ca într-un năvod.Mă cuprinde un sentiment de claustrofobie în timp ce încerc să mă strecor prin ochiurile plasei.
Nu mai vreau să mă ridic din așternutul trist dimineața, nu mai vreau să mă cert cu mine de fiecare dată când închid ochii și mă gândesc la tot ce aș fi putut sau aș face. Îmi e teamă de mine de fiecare dată când mă hotărăsc să fac ceva.Mi-e teamă că o să zădărnicesc totul. Mi-e teamă că o să dezamăgesc. Urăsc să văd lacrimi în ochii tăi. Mi s-a acrit să fiu sinceră. Nu știu ce e cu mine azi. Poate e de la cafea, deși nu cred.
În loc să zâmbesc... în loc să mă bucur că totul a ieșit aproximativ cum îmi doream, eu mă lovesc de obstacolele propriei conștiințe. Mă simt contradictorie. Mă simt pierdută. Oare am să ajung acasă?
Oare am să iubesc cu fiecare fibră a sufletului?Oare am să înțeleg care e rolul meu în toată piesa asta? Mă simt propriul meu opus.
Și pe deasupra, m-am săturat de răceală, de durerea de cap și de nopțile fără somn. De dorul de casă, de lipsa de timp și de bani. Vreau să fac multe. Cât mai multe. Și uite-așa ajung să alerg, să intru într-un soi ciudat de dans fără muzică, cu ritm sufocant.
Și ajung la stagnare. Atunci toate funcțiile trupului parcă sunt în așteptare, doar mintea încearcă să se trezească din amorțire. Reușesc mereu să mă bag în cercuri de ceață. Și doare. Doare că tu mă cauți și eu mă ascund. E un joc sadic de-a v-ați ascunselea care mă înnebunește și mă face să mă bucur de fiecare pauză după ce mă descoperi. Doar pauzele jocului par a fii liniștitoare, par a-mi anihila orgoliul mereu pe fugă. Sunt momente când mă contopesc cu pacea, când neantul se proiectează în mod straniu în mine, făcându-mă să mă simt ca o șoaptă, ca o nălucă, ca o atingere blândă, ca un parfum ce se volatilizează în încăpere. Plutesc, departe de tot ce este real, de tot ce e lumesc, de tot ce e material. Plutesc în nimic, în neființă, mă deșir ca firele unei țesături de mătase, mă destram ca părul împletit în adiere, curg...
Pauzele sunt de fapt momentele în care trăiesc, în care mă simt plină de culori.
Alergatul prin lume, prin timp, prin viață... sunt doar viața banală, cotidiană, cenușiul existențial.
Și totuși... Fără joc nu există pauze, fără ascundere nu există descoperire, fără să alerg nu reușesc să obosesc.