Un gând mai hai-hui și mai șui

Yanni - Whispers in the dark
Asculta mai multe audio Muzica »
Nici nu știu dacă a fost reală ziua aia însorită de aprilie. Dacă nu cumva rochia mea albă era din altfel de lumi. Iar ochii tăi din alte vise. Episod de telenovelă. Roman siropos. Romantism trist de fată blondă. Melancolie ciudată. Cam așa aș cataloga amintirea pașilor tăi pe potecă. Îmi amintesc că șchiopătai ușor, dar spatele își era drept, iar privirea... ațintită spre fata în alb, cu râsul colorat și chip vesel.
Așa ne-am amintit de iarna noastră. Iarna primei iubiri. Iarna ochilor căprui și triști.
De ce? De ce a trebuit să fii trist? De ce a trebuit să ții la mine? De ce a trebuit să ai grijă de mine? De ce nu te-ai îndrăgostit de mine? De ce?
A trecut atât de mult timp, dar amintirea negrului umed și a genelor împodobite cu lacrimi e încă vie undeva, într-un colțișor de inimă. Contează oare acum? N-am găsit timp pentru noi, n-am găsit ceva de spus atunci când așteptai măcar o șoaptă, nu am vrut să think twice. Tu nu cred că îți amintești de copila aia cu păr lung și castaniu.
Mulțumesc pentru tot, deși n-ai făcut nimic. Decât să mă ridici din zăpadă atunci când am căzut. Decât să ai grijă să nu mai cad iar. Decât să mă privești în ochi și să îmi împărtășești fără cuvinte durerea din adâncuri. Decât să mă rănești. Decât să rupi trandafiri. Decât să mă înveți ceea ce avea să devină tortură pentru mine. Dar nu-i nimic, asta e. Tu, himeră...eu, rebela sorții.