Sunt cea mai bună la asta. Operațiunea nu e așa simplă cum pare. În primul rând, înălțimea trebuie să fie una de care să te simți mândru. Să fi în punctul ăla în care te crezi cel mai aproape de fericire. Să crezi că nimic nu te poate doborî, că vei prinde aripi în cazul în care echilibrul dispare, că vei pluti pe altă cracă dacă a ta se rupe... În al doilea rând, craca trebuie să fie puternică, să ai impresia că n-are cum să se facă bucățele exact când te aștepți mai puțin.
Bineînțeles, dacă ești egoist, te prinzi de cineva înainte să cazi. De aici sunt mai multe posibiltăți. Ideal ar fi ca persoana aceea să-ți devină sprijin, catarg de strajă la suferințele tale, să te târască înapoi la suprafață, să te forțeze să iei o gură de aer. Daaaaaaaaaar, dacă ești cu adevărat egoist... faci așa: te agăți în cădere de umărul oferit sprijin și te folosești de el să revii la echilibrul pierdut, lăsând persoana care te-a ajutat în dezechilibru. Nu cade, bucură-te... cade, ghinionul ei... Așa, acum ți-ai salvat pielea, restul e istorie.
E 23:00. Nu vreau să dorm. Sunt singură acasă. Îmi fac un ceai și mă întreb cât am fost victimă și cât am fost egoistă. Cât? Întrebarea îmi zboară prin cap și deja o simt cum pulsează în tâmple. Mă simt ciudat. Ca un om considerat vindecat care a aflat că boala îi recidivează. Ca un glonte care a greșit ținta și a ucis pe cine nu trebuia. Mă simt ciudato-agitato-rău. Mi-am tăiat singură craca de sub picioare. Suport consecințele. Vreau doar să fiu singura care o face.
Ah, și melodia asta îmi aduce aminte de lacrimile vărsate pe tricoul tău, în timp ce mă țineai strâns în brațe.
Massive Attack & Portishead - Better Things
Asculta mai multe audio Muzica »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu