Zi pătată

Azi e una din zilele alea.
De obicei e luni.
Dar luni care a trecut a fost minunată, așa că am recuperat azi ziua pătată. Adică atunci când am pata pusă.
Așa. Am pata pusă pentru că iar sunt singură. Dana e la Călărași deja, se bucură de curățenia de Paște. Sunt invidioasă. Vreau și eu o săptămână de mâncare gătită și stat la taclale cu ai mei. Mi-e dor să mă mai plictisesc de ei. Uff, și la muncă e anost și plictisitor. Azi am făcut o glumă și lumea n-a râs. Din contră.
Vreau să dorm 12 ore, dar mâine ceasul va suna la 6 :(.
Vreau să nu mă mai doară spatele. Din cauza lui iau pastile. Le urăsc.
Mă sâcâie că n-am mai ajuns la facultate săptămâna asta. Știu că nu am pierdut nimic important, dar voiam să fiu eu acolo, moț-cocoț... Și m-am săturat și mai tare de cât de nedrept e uneori sa fiu eu. Caut un refugiu în toată aglomerația asta ciudată de începuturi și sfârșituri, de nopți fără somn și zile de cafea.
Mi-e dor să mă uit la un film bun. Eventual francez. Așa că am eu chef.
Și tu iar ai plecat cu buzele pline de cuvinte fără sunet. Sper să ai grijă de tine. Da, cu tine vorbesc, înger păzitor cu aripile arse.
Nightwish parcă se aude mai bine ca niciodată. Exact ce-mi trebuia. Asta, și aș mai vrea o baie plină de spumă.
Și mai vreau răbdare. M-ai depășit și deja nu mă mai auzi de departe ce ai ajuns. N-am chef să alerg după tine, nu vreau nici măcar să iau tramvaiul.
Vreau doar să am voința să fac ce mi-am propus. Simt că-mi fuge iar pământul de sub picioare și asta prevestește numai zile pătate. Nu mi-e dor de ele, nu vreau să mai fug după mesageri tăcuți, nu mai vreau să plouă, nu vreau să vină căldura, mi-e prea somn dimineața, da dimineața când mă gândesc la tine, tu care ești nedrept, eu care fug de mine, de tine, de noi, fug și de fapt stau pe loc, sunt un semn de carte pus la o pagină greșită, pune punct, pune punct, nu pot, nu vreau, mi-e ciudă că nu pot să am o coerență, n-are rost, n-am timp, plouă cu litere, cu versuri fără rimă, cu rime fără versuri, cu nisip albastru, ninge fierbinte la metrou, cad fulgi de foc peste asfalt, peste clădiri urâte și străzi fără pomi, peste colțuri de uși, peste degetele tremurânde, peste capul blond, peste parfumul de cireșe sălbatice, peste umărul meu, peste mine, peste întregul meu.
În fond, nu-mi plac oamenii care nu se țin de promisiuni. Niciodată nu mi-am plăcut, dar de azi îmi par mai nesuferită ca niciodată.Punct.