You know you have to get out of the house

when you start calling people "other human life forms".

16:40 update - I had to go out and buy bread. The vending lady asked me how I was. It was awful.

Ghimizdroc cu foc în cioc

A fost odată ca niciodată un pui de ghimizdroc.
Știu ce-o să-mi spuneți: dar ce este acela un ghimizdroc? Ghimizdrocul este o pasăre de talie mică, viu colorată, care scoate sunete ascuțite atunci când primește atenție.
Acest pui de ghimizdroc de care vă povesteam mai devreme locuia într-o pădure exotică a Ecuadorului și, din acest motiv, se plictisea groaznic într-o după-amiază călduroasă.
- Ah, de-ar veni și la noi Crăciunul cu ceva zăpadă! Ne-am mai răcori și noi... m-am săturat de atâta soare. Soare, soare, soare, în fiecare zi e la fel!
- Ce faci, puiule de ghimizdroc? întrebă o barză aflată în trecere.
- Uite mă plictisesc de moarte. Tu ce faci?
- Migrez, zise barza cu infatuare. Noi, berzele, suntem mereu în căutare de locuri noi și interesante.
- Da? Atunci n-ai nimerit bine. Aici în fiecare zi murim de cald în timp ce ne prăjim la soare.
- La ce? La soare? Adică bila cea mare de foc care plutește pe cer?
- Da, tu nu știi ce este soarele?
- Nu, dar mi se pare interesant.
Așa află puiul de ghimizdroc că în zonele arctice lumea nu vedea soarele decât rareori, că era mai mereu noapte și frig și că le era foarte greu să se încălzească în timpul anotipului rece.
Entuziasmat de tot ceea ce îi povestea barza, puiul de ghimizdroc hotărî nu numai să o însoțească, dar să le aducă drept cadou celor de acolo o bucățică de soare.
A doua zi, cu rucsacul în spate și o crăcuță cu foc în plisc, ghimizdrocul porni la drum cu barza.
Ce minunății i-au trecut prin fața ochilor! De la orașe pline de furnicuțe mici care locuiau în palate paralelipipedice, la păduri întregi de arbori înalți, la zăpezi veșnice sclipind de pe vârfuri de munte și oceane albastre pline cu vietăți care de care mai ciudate.
Când au ajuns, era Ajunul Crăciunului. Toți i-au primit cu brațele deschise și au fost încântați de focul vesel pe care l-au făcut cu ajutorul cadoului adus de puiul de ghimizdroc. Au făcut castane coapte și frigărui și au cântat la chitară în jurul focului.

Super Robo Moș Crăciun

Cu câteva zile înainte de Crăciun, Moș Crăciun s-a trezit cu un sentiment ciudat: tot corpul îl gâdila. Ducându-se în baie, rămase buimac: era acoperit cu un fel de confetti roz care îi provocau mâncărimi.
Da, dragi copii, Moș Crăciun a făcut varicelă!
Speriați că miliarde de consumatori vor înceta să cumpere obsesiv-compulsiv toate articolele din sectorul "Reduceri de Sărbători", Super-Mega-Corporația a demarat proiectul "Super Robo Moș Crăciun", care să-l înlocuiască pe Moș!
Super Robo Moș Crăciun urma să aibe viziune infraroșu, lansator de cadouri și costum din titaniu.
În dimineața de Ajun, Super Robo Moș Crăciun era gata să fie lansat! Prin urmare, cei 9 reni celebri și echipa centrală de elfi l-au primit bucuroși la Polul Nord, pregătiți să înceapă lucrul.
Cu toate că s-au străduit să-l ajute să se acomodeze, Super Robo Moș Crăciun nu a apreciat nici prăjiturile pregătite de Crăciuniță, nici ciocolata caldă caldă pregătită de elfi, nici cel mai bun loc lângă șemineu! După adunare, elfii s-au dus către dormitoare, fiecare mai abătut ca altul.
- S-o creadă el că o să-i suport toate fițele! spuse Zăhărici.
- Super Robo Moș Crăciun... mai bine zis Super Robo Enervant! adăugă Zăpezel.
- Fraților, am o idee! zise Sclipirici.
Și zicând aceasta, fugi către atelier, unde îl găsi pe Moș Crăciun trist și mirosind a soluție mentolată anti-mâncărimi.
Sclipirici a început să scotocească printre cadouri și, după câteva momente, scoase la lumină un super computer cu 128GB RAM, procesor Intel E2990 și placă video dedicată NVidia K2100.
- Dragii mei, cu acest super-computer o să putem face toate livrările cu doar un click!
Chiote de bucurie au zguduit atelierul și chiar și Moșul a făcut o grimasă care indica acordul față de ideea lui Sclipirici.
Zis și făcut. A doua zi, în jurul orei 9:25 a.m., toate cadourile erau livrate și toți copiii erau fericiți.
Sărbătorind cu un vin fiert cu scorțișoară, toți spiridușii s-au adunat în bucătăria lui Moș Crăciun, împărțind impresii.
- Heeeeei, dar unde este Super Robo Moș Crăciun?
- Chiar așa, unde e?
Moș Crăciun, zâmbind pișicher, le răspunse:
- Super Robo Moș Crăciun a fost retras din producție! Se pare că avea un bug cu alarma și n-au mai reușit să-l programeze să se trezească!
Râsetele au umplut încăperea. Flăcările focului dansau vesele, încălzind aerul în care plutea un parfum plăcut de biscuiți cu migdale și marțipan.

The key to a great day

Alcohol at breakfast time
Cooking with father - again, more alcohol
Tea time with the relatives - throw in some rum or you won't get the 90's jokes
Desperate Housewives marathon on TV - just feel it mellow you
Wake up at 11 p.m. to find that your father made some hot wine with spices - for your sour throat


I love going home, hîc!

poveste cu o anti-prințesă

Într-o zi o anti-prințesă s-a dus la dragonul care păzea castelul în care era prizonieră deja de câțiva ani și i-a zis:
- Bă, dragonule, nu vrei să facem o înțelegere, ceva? Fac orice numai să scap de aici că mă plictisesc groaznic și pe Cartoon Network desenele sunt de căcat.
Dragonul se uită le ea chiorâș, că suferea de strabism, și-i zice:
- Sigur, de ce să nu încercăm.

Moment în care m-am trezit.
Și voi tocmai ce ați citit cel mai aerodinamic căcat zburător.

Noapte bună!

amputat

Nu mai știu să ating minunatul adânc al sufletului tău. Simt doar uneori cum câte o undă mă poartă ca pe un fulg aproape de centrul tuturor emoțiilor tale, dar pur și simplu nu pot întinde mâna să ating întunericul. Probabil de teamă să nu întâlnesc suprafața lucioasă și rece care se ridică între noi.
Uneori îmi vine să țip.
Uneori o fac, dar tu nu mă mai auzi.
Știu că, pentru a te întoarce, trebuie să renunț la drumul care se așterne, plin de obstacole, în fața mea.
Îmi tot creez mici scurtături care să mă ajute să închid în mici cutii ale sufletului trăiri, amintiri, uneori chiar și oameni. Și-mi spun ușor și des că fac asta doar ca să îmi păzesc zâmbetul, ca să nu las părți din mine neacoperite.
Și totuși, zâmbesc mai puțin. Visez mai puțin. Mă străduiesc să mă prefac că zilele ar trebui toate să fie așa, repetitive și lipsite de sens. Că sunt un om mare.
Libertatea nu a fost niciodată mai departe.
Iubirea este aproape să se piardă și ea.

Nu mai știu să vibrez în inimi, să tresar în ochii altcuiva, să curg într-o lacrimă de fericire. Simt doar cum uneori o mână mă poartă pe străzi goale și gri, pe urmele unor pași care erau alteori atât de veseli  încât se așterneau cu mici sincope copilăroase pe asfaltul prăfuit.

Ca un om cu un membru amputat care nu mai speră să fie întreg, mă întreb dacă e reversibilă această schimbare. Și dacă da, voi reuși să mă regăsesc printre miile de particule de spirit carbonizat care s-au așternut ca o cenușă albă peste un oraș abandonat după un hazard?
Și mă mai întreb... oare și tu simți la fel?
Poate... într-o clipă de sinceritate crudă și distrugătoare îți vei recunoaște reflexia în ochii mei și doar atunci vom putea să ne atingem și să ne vindecăm.

1001 Oameni frumoși. Episodul 5: Cosinus

Pe Cosinus am cunoscut-o acum vreo 5 ani, eram colege de muncă. Ea era nouă și nimeni nu părea să o bage în seamă. Eu eram intrigată de pata de culoare pe care o reprezenta printre oamenii serioși și politicoși din birou, cu părul ei roșu aprins și tuns băiețește, tricoul cu Kurt Cobain și lanțul de la jeanși.

Ușor-ușor, am început să ne împrietenim și curând ne-am obișnuit să vorbim verzi și uscate, să batem orașul în nopțile libere și să adunăm o gașcă frumoasă de prieteni în jurul nostru. Amintirile se împletesc acum într-un melanj de culoare și excese: nopți nedormite, alcool și țigări, muzică dată prea tare, Nirvana de dimineață, când trăgeam la sorți să vedem cine coboară să ia de mâncare, râsete, energie și mai ales prietenie.

Cred că nu o să mai întâlnesc o persoană mai bizară (pe mine mă știu deja, ies din ecuație). Și cu siguranță dacă o să o fac, n-o s-o pot iubi. Cosinus este o colecție de contradicții care la început îmi stârneau curiozitatea, iar acum îmi alimentează afecțiunea față de acest copil frumos și rebel.

De exemplu, este deosebit de puternică când trebuie să ia decizii de viață, dar complet neajutorată când nu are un adult în preajmă să-i spună la ce oră trebuie să ia paracetamolul când răcește.

Directă și de o franchețe extremă și aproape rece în viața profesională, se transfigurează în fetița adolescentă plină de iluzii și comite tot soiul de clișee când o prinzi pe teritoriul ei. Gen mâțe și animale de pluș. A, și dacă e într-o pasă bună, vorbește ca un bebeluș. Bineînțeles că-mi vine să-i pun un pampers peste gură când o aud.

Și-apoi, n-am mai întâlnit până acum femeie de afaceri pe timp de zi, și roacheră pe timp de noapte. E ca un fel de super-erou cu identitate ascunsă. Dimineața e pusă pe treabă serioasă (she means business) ca o cămașă albă cu cravată, iar noaptea dă din cap pe Pantera. Iar eu nu mă pot abține să nu mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o, că știu că oricât de fericită, depresivă sau plictisită voi fi, va exista mereu cineva cu care să râd, să plâng sau să omor timpul.

Partea cea mai frumoasă din relația mea cu Cosinus este relația cu M., despre care o să vă scriu mai multe cu altă ocazie. Împreună, toate trei avem o reacție de neutralizare foarte interesantă. Ne temperăm și ne amplificăm una pe cealaltă. M. este iritată de Cosinus și temperată de mine, pe când Cos se agită cu mine și se liniștește cu M.
Eu mă intensific și mă domolesc la parametrii mult prea haotici pentru a stabili un o regulă, așa că mă bucur de amândouă la fel.

Probabil o să mă urască pentru că am scris despre ea, pentru că așa e ea, neprietenoasă și ursuză când vine vorba de viața socială online. Și cu siguranță o să mă placă și mai puțin după ce va citi.
Și dacă tot am ajuns aici, îi trântesc și o formulă matematică exact înainte să ajungă țiganul la mal. Cosinus n-are nimic în comun cu matematica, ceea ce reprezită o altă anomalie personală: deși lucrează cu cifre, Cosinus a terminat Facultatea de limbi străine. (A, da, o altă super-putere a lui Cosinus este poliglotismul cel mai sucit pe care l-am întâlnit la cineva: vorbește perfect germana și rusa, dar nu știe boabă de franceză sau engleză).
În cazul în care vă întrebați de ce o numesc Cosinus și nu pe numele ei, o să încerc să vă ajut să înțelegeți prin enunțarea Teoremei lui Pitagora:
Într-un triunghi oarecare pătratul unei laturi este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinusul unghiului dintre ele.

Asta înseamnă că dacă mă pun la masă cu ea și cu M. și formăm un triungi oarecare, pătratul cantității de alcool pe care o vom ingera împreună este egal cu suma pătratelor zilelor noastre de naștere minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinsul unghiului dintre Cosinus și podea când stă în picioare. Cu cât este mai ascuțit unghiul, cu atât începem să reducem consumul. Iar în scurt timp M. va pregăti ceai. This was just an inside joke.

Pentru Cosinus:

Să iubeşti un fotbalist e un lucru foarte trist

Ieri  mi-am uitat laptopul nesecurizat la muncă. Ceea ce se traduce într-o vizită la băieţii de la securitate, care sunt un fel de Zmărăndeşti cu mai puţini muşchi.
Printre mârâielile impuse de procesul de recuperare a bunurilor companiei, mi-au trântit în față și o fișă în care trebuia să completez tot felul de date. Și o jumătate de pagină liberă pentru motivul lăsării bunului companiei nesecurizat.

"SUNT ÎNDRĂGOSTITĂ!"

Trebuia să le vedeți fețele. Probabil m-au crezut puțin dusă, ceea ce nu e departe de adevăr.

În altă ordine de idei, iată și discuția telefonică dintre un corportist și un fotbalist de azi:
- P., mi-am uitat ghetele la stadion și am meci!
- Te pomenești că și tu ești îndrăgostit!
- Sunt!

Și s-a pus pe a doua tură de antrenament, de data asta constând în alergatul voluntar a distanței de 5km pe 30 grade Celsius.

Colecţie de ceşti hidoase şi tristeţi romantice

Îţi plăcea să-ţi bei cafeaua din nişte ceşti urâte, mici şi vechi. Genul de ceşti pe care le primeşti în zilele de sărbătoare de la câte o bătrână care îţi aduce împărţeală pentru cei morţi.

N-am înţeles de ce atunci când veneai în vizită, scotoceai prin debaraua mea veşnic dezordonată şi mereu reuşeai să găseşti cea mai urâtă ceaşcă. Nu ştiu cum reuşeai de fiecare dată să o nimereşti tocmai pe cea mai boţită.

Mi-aduc aminte de săptămâna în care ai stat cu mine. Deja reuşiseşi să strângi cea mai hidoasă colecţie de ceşti. Au stat nespălate o săptămână întreagă pe masă, un şir definit de formula inesteticului fiecărui element. Le-am aranjat într-o progresie si le-am lăsat aşa, aşteptând să te întorci. Dar n-ai mai făcut-o.

Scriu asta de pe banca din parcul în care îmi aşteptam deseori prietenii din liceu. Sau chiar pe el, tocilarul cu părul ciufulit de care eram îndrăgostită şi cu care mergeam de mână la olimpiade şi concursuri de fizică şi matematică. Da, ştiu, patetic. Pentru unii, poate. Mie mi-e dor să mai stau cu nasul în câte-o carte şi el să apară, tăcut şi liniştit, să se aşeze lângă mine şi să mă privească uşor uimit, ca şi cum era pentru prima dată când mă vedea.

Odată mi-aduc aminte că scriam ceva, o prostie pentru şcoală sau cine ştie ce bazaconie tip jurnal. Stăteam pe bancă şi din când în când priveam în direcţia din care ştiam că vii de obicei. N-aveam telefoane pe vreamea aceea şi deşi cunoşteam locul în care stai, nu m-am încumetat să alerg până la tine. Aşa că te-am aşteptat până s-a înserat. De vreo două ori am şi tresărit, crezând că te văd, dar erau doar nişte băieţi care îţi semănau. Şi-n tot răstimpul ăsta am scris. Nu te-am mai văzut de atunci, decât la zilele de naştere ale prietenilor comuni. La a mea ai venit şi ai stat puţin, te-ai băgat într-un colţ şi ai fumat ţigară după ţigară până a trebuit să pleci să-ţi iei alt pachet. Te-am rugat să aştepţi măcar tortul, dar n-ai vrut. Mi-ai promis în schimb că o să te întorci, dar n-ai făcut-o. 

De atunci nu te-am mai văzut decât în compania prietenilor şi a ei. Era simpatică şi mi-a plăcut de ea imediat. Totuşi, am început să ocolesc locurile şi oamenii care m-ar fi putut aduce în compania ta.

Tot nu te-am iertat că m-ai lăsat să te aştept în ziua aia în parc ca o proastă. Tot proastă am rămas, dar am devenit şi plictisitoare între timp. Nu mă crezi, nu? Ei las' că o să vezi tu cum o să mă mărit la 30 de ani cu un băiat din provincie, care să nu fi auzit niciodată de principiul superpoziţiei liniare, care să m-ajute să creştem cei 3 copii neremarcabili pe care o să îi avem în apartamentul nostru cu 3 camere de la Piaţa Orizont. Să mai zici atunci că nu sunt plictisitoare.

time wounds all heels

de-aia am început să înjur. preventiv.
pe toată lumea.

to beat, beat, beaten

yeah, that's how I feel.

rage is pumping my head with ideas, while my mind fights to set itself to sweet freedom.

beaten.

yeah, that's the word.

thought that the dust of time would lay soothing oblivion over it.

beaten and raging white trash kid, that's me these days.

Din iubire

Oamenii nu mai vor să fie desăvârșiți.

Oamenii nu mai pun pasiune în lucrurile pe care pasiunea ar trebui să le dicteze.

Ne-am specializat în prietenii virtuale, în despărțiri care trec ușor, în ignorarea a tot ceea ce ne-ar sensibiliza pentru că știm că la un anumit nivel ne-ar face să suferim. 

Nu mai iubim muzica aceea care îți trezește melancolia și o desenează în tonuri de la intens la șters.

Nu mai iubim compania celor care știu să ne trezească sufletul și să ne cultive mintea.

Ne ferim de locurile care ne oferă o altfel de cunoaștere decât cea a orașului boem și plin de viteză. Am ajuns chiar să nu le mai înțelegem.

Nu ne mai scriem scrisori.

Nu ne mai punem sentimentele îm gesturi care ar putea trăda slăbiciunea față de o altă persoană.

Ne e teamă să ne expunem. Ne e teamă să suferim chiar și puțin.

Uitați-vă la noi. Ne-am cultivat sarcasmul și simțul bășcăliei și ne uităm cu teamă și timiditate către orice ne amintește de naivitate, fie ea de orice fel.

Văd zi de zi oameni care se rup de alți oameni din egoism, din teama de respingere și care se dedică apoi cu pasiune tuturor mijloacelor care i-ar putea ajuta să uite. Se pierd într-o mare de prieteni, se ascund în rețelele de socializare și în sticle de bere în cluburi cu muzică tare și proastă. Și pun pasiune în aceste lucruri care îi ajută să uite.

Punem pasiune în crearea de device-uri noi, în business, în politică.

Sunt puțini cei care încă iubesc sincer și nu se tem să o arate. Sunt puțini cei care pun pasiune în iubirea lor către oameni, muzică, natură, artă, istorie și tradiții.

Mi s-a spus de mai multe ori că nu m-am născut în timpurile potrivite. Nu pot să contest acest lucru, dar știu sigur că înot cumva împotriva curentului.

Și sufăr pentru că oamenii nu mai vor să fie desăvârșiți. Și ceea ce mă doare și mai tare e că nu numai că nu mai vor să fie desăvârșiți, oamenii nu mai vor să fie nici simpli.

Și pierdem exact sensul existenței noastre. Ne-am născut să iubim. Să punem pasiune în creație și s-o oferim altor oameni. Din iubire. 

furtună

miercuri a trecut ca o furtună.
am realizat abia pe la 3 că îmi este foame.
abia la 7 am plecat de la birou.
abia la 8 mi s-a făcut dor de tine.
dor-dor.
abia la 9 mi-am potolit setea și-am câștigat un pet la Bergenbier.
abia la ora 12 ai plecat și iar dor-dor.
ascult Phil Harris pe bere și da, știu că nu știi cine e, dar ce contează?
mi-ești atât de drag că uneori îmi imaginez că te pot face mic-mic-mic de tot și te pot pune în buzunar.
așa pot să te iau cu mine peste tot.
și când mi se face dor-dor pot doar să te scot din buzunar, să naufragiez o secundă-două-trei în marea care se tulbură în ochii tăi, apoi să te ascund după ureche. să-mi șoptești de dor-dor.

miercuri a trecut cu furtună. mai e puțin. puțin și vom fi iar pe căi separate, baricadate, împrejmuite. pun pariu că eu o să pun și sârmă ghimpată, să-mi fie drumul lin și calea ușoară. iar ea o să te primească cu brațele deschise și bronzate.
dar hai să nu ne întristăm. m-ai sunat deja de 2 ori în 10 minute, iar eu am refuzat să-ți răspund ca să pot să încapsulez acest sentiment într-un post peste care să pot trece mai târziu. când o să-mi fie dor-dor și tu vei fi deja târât, umilit, murdărit, dar în brațele ei.
iar eu voi fi în furtună, furtuna mea.

Stimată lună iunie,

Țin să te informez că mi-am luat ochelari imitație Ray-Ban de la Penny market cu 30 de lei și nu apuc să-i port pentru că nu e soare.

Apoi, dacă ai putea să fii și tu mai caldă, ar fi minunat. N-ar mai trebui să fiu stropită cu furtunu' la 8 dimineața de băieții de la spălătoria de vis-a-vis. Sau poate au aflat de episodul cu ligheanul, când am rămas fără apă și au vrut să-mi asigure igiena! Mai am o teorie: fiind frig, nu mai defilează fetele în minijupe și bluze decoltate, deci nu mai au de cine să se ia. Și cum să se detensioneze și ei? Se iau de mine, fată săracă, de mă port la blugi și giacă! Dă și tu căldură, să treacă fetele la șlapi și buric! Sau măcar să mă usuc și eu mai repede. Sau dă o încălzire globală, să nu își mai ia lumea mașini și să dea mama ei de spălătorie faliment!

Și nu știu dacă ți-a spus cineva, dar azi pe la 8 jumătate dimineața, cum ieșeai de la gura de metrou Pipera, pe stânga, era parcat un Merțan mare și negru, cu un proprietar cu aceleași trăsături ca și mașina. Și dacă înainte se auzea doar răcnetul binecunoscut "Șosete de lycra, băieți! Ciorapi de bumbac! Ciupici! Colanți!", acum chiar era acompaniat armonios de un sountrack setat la cote periculoase ale volumului și bunului simț. Și cum "dimineața cântă cucu, fraierii se duc la lucru", corporatiștii, săracii, treceau... treceau... Așa că te rog, doamnă dragă, să le dai și băieților ăștia cu Merțanu' niște căldură. Să se ducă și ei la mare. Că de migrat în țările calde văd că nu se pune problema.

Și țin să închei cu rugămintea de a nu mai lăsa lumea din metrou să citească articole, cărți sau reviste despre Ascaris lumbricoides sau mai pe românește, limbrici. Că o dată cu căldura vine și sesiunea, dar dacă-i frig le arde de învățat în mijloacele de transport în comun, în timp ce tu-ți molfăi covrigul Luca de 1 leu. În loc să stea la terasă în centru sau la cort în Vamă...

Mulțumesc și Doamne-ajută!

Cu respect,
Alexandra

ABOMINABIL! INCREDIBIL! CAZ ȘOCANT!

După un sfert de secol și ceva de existență liniștită și elegantă, abandonată de mamă, tată și soră, părăsită de prieteni și cunoștințe și asuprită de mâna crudă a sorții, sunt silită de circumstanțe să îmi încălzesc apă la oale și fierbătorul electric pentru a mă spăla. LA LIGHEAN!

Cu durere în inimă și lacrimi în ochi, stau și mă gândesc, fumând ultima țigare din pachet și făcându-mi planul pentru ultimul cremvuști din frigider, CÂND, DOAMNE, AM AJUNS AICI? Așa o fi, Doamne, și pe lumea ailaltă??? Cum s-a întâmplat, că doar frumușică sunt, curată (doar mă spăl LA LIGHEAN), master la școli înalte, mai și gătesc, mai dau și cu aspiratoru', mai fac și-un stand-up ocazional, nițică bătaie știu, unde mai pui că am și-o pilă la Poliția din București, sector 2?

Aflată în această nenorocită situație, apelez la mila și înțelegerea dumneavoastră să mă ajutați cu orice donație materială sau în bani, pentru a-mi achiziționa un jacuzzi (cu sau fără bule, dacă e mai ieftin), pe care să-l pun pe bloc și să-l umplu cu apă de ploaie (și-așa plouă ca pula, adică plouă cu bani botswanezi) pe care apoi s-o încălzesc la soare (-le mamii). Sau măcar o copaie de-aia de plastic din piață, numa-numa îmi dezmorțesc și eu ciolanele cele bătrâne și bătătorite.

Vă mulțumesc din suflet și Doamne-ajută!

burned rhyme

my shadows are all gone

I have a bow painted on my nail
And a steel cage on my heart

There's nobody awake in my building
All lights are out
Only bats scrape the black sky

Ashes
Ashes on my hand
on my soul
on you
all of you
Ashes on my kiss for you
slowly burning
till you're gone

my window is open
my dreams are misty
but tomorrow appears to be a bright-sky day

the sun will shine
the sun will break the clouds
and shatter all shadows

but my shadows are all gone,
dancing in some distant world,
circling with sheer happiness
with pure sorrow
and all consuming hopes and fires

all my shadows are gone
only numbness remains
and things I've lost in the fire.

Dragă mama,

Azi am văzut soarele răsărind dintr-un lan verde de grâu, înconjurat de maci și albăstrele. Era și un furnal cu baza cât curtea bunicii de mare prin peisaj, dar mie mi-a plăcut nota de dramatism pe care o aducea. Te rog nu râde.
M. dormea pe umărul meu, iar L. nu avea stare. Așa că o tot "împungea". "Copii râzători".
Acum sunt în apartamentul nostru din București, stau pe balcon și ascult Mozart, Doru Stănculescu, All Saints și Alexi Murdoch. E greu să găsești un mix bun.
Stau și-mi fac tot felul de scheme în cap. Ce-ar fi să dau la Psihologie? Sau poate la Drept? Sau Jurnalism?
Ce-ar fi să-mi fac un credit de prima casă?
Ce-ar fi dacă aș pleca în străinătate, să lucrez?
Ce-ar fi dacă aș fi mică, mică de tot? Dacă aș fi iar copil, iar imatură și nesăbuită?
Ce-ar fi dacă ai fi aici, iar eu n-aș mai avea întrebări, ci doar răspunsuri?
Azi am văzut soarele răsărind dintr-un lan verde de grâu, printr-o draperie albastră, cu ochiuri largi prin care puteai spiona lumea de afară fără ca ea să știe că măcar exiști.
Și toată lumea mea era acolo.

things that take 3 minutes

my favourite song on the AM album
a good cigarette
the intense happiness of seeing somebody dear after a long time
the perfect cup of tea
getting out of bed and washing your face with water cold as ice
the fervid moments from collapsing into climax and finally catching your breath
the guilty pleasure of procrastination after getting out of shower,
deciding that you'd rather surf the web instead of getting dressed right away
the perfect phone conversation from workplace to the subway
the hug I entangle you when I haven't seen you in quite some time
write this and still have a 1 minute and a half to think about you, about the world and how I've lost focus for just a second. there, I'm lost.
but I know I've been lost before and found my way back somehow.

I guess it's me.

This week, apart from being amazingly pleasant and peaceful, I got hold of two absolutely fabulous quotes. One I got from the (of course) incredible A Dance with Dragons (Game of Thrones fans, holla at me) and the other one from David's Rock Quiet Leadership. They both went deep into my conscience and brought up that moment of Evrika!-this-is-exactly-what-I-think-and-feel!

"A reader lives a thousand lives before he dies, said Jojen. The man who never reads lives only one." - George R.R. Martin

"We would rather be ruined than changed,
We would rather die in our dread
Than climb the cross of the moment
And let our illusions die." - W.H. Auden

So what do Neuroleadership and George R.R. Martin have in common?
I guess it's me.

taking the stairs

today I lost the elevator.
while I was trying to get a new fridge up to the 5th floor, where I live.
I lost it while I was descending with the old one.
and when I took the old TV out.
and when I was getting some milk and bread from the store right in front of my building.
so I started to think about life and how it's full of elevators we try to catch.
about one year ago, C. came from Belgium and we did what we know to do best: drink Starbucks, rally the stores and look for cheap fashion treasures. so we decided to go to H&M, where I fell in love with a pair of black ankle strap sandals that were a little out of my budget.
I put them on and they felt like they were not fitting right.
C. bought pink suede strappy sandals. and I decided against the ones I really wanted. C. actually offered to buy them for me, but it felt weird.
so, with both feet on the ground, we left the store and just kept walking around till we got tired and went home. I remember it was raining. and because you were living closer to the area I took a cab to your place instead of mine.
so I guess that when I saw the same sandals yesterday at the store at 50% off I just had to take them.
now I walk around the house, cleaning my kitchen and checking my new refrigerator in 4 inch high heels.
and I think about how I lost the elevator.
and how I will probably not see C. very soon for a new shopping session.
and how I miss splitting up a nice ice coffee frappucino. and how I miss her overall.
and how we lost ourselves. you're away and I'm apart. and we're not going to find each other too soon. we lost that elevator.
so what did I do?
I took the stairs instead.
and it felt good too feel my heart racing for no reason.

femei, femei

ascult Patrick Swayze (da, știu cât de cheesy e) și mă gândesc la femei.
la mama, că mi-e dor de ea cum nu mi-a fost niciodată de cineva în viață.
la prietena mea cea mai bună. îi cam simt lipsa. sper să vadă postul ăsta și s-o râcâie gastrita să mă bage în seamă.
la sora mea, care a ieșit până la magazin cu L. acum 5 minute și sper să nu se întoarcă așa de repede. sunt prea posacă să nu vreau pace și liniște.
la viitoarea mămică, draga mea C.
la K., cum oscilează între fetița răsfățată și omul cu mintea bătătorită și curată.
și mă mai gândesc la ea, cealaltă femeie. cât de nașpa se simte. cât de speriată e. se joacă de-a v-ați ascunselea de teamă să nu încalce regulile.
mă gândesc la ea și cât de bine po cunosc.
și acum au venit cei doi, M. și L. și se zgâiesc la display, comentând de pe margine în timp ce mă străduiesc să închid.
*puff* o pernă
"nu te mai uita!"

it's nothing.

it's the solitude you feel even if you're surrounded by people.
it's the silence in you that edges the crazy loud world that you are in.
it's the feeling that you are trapped and claustrophobic when in fact your fingers reach for the sky.
it's the things we leave unsaid, that blink in our eyes, but sorrow our tongues.
it's saying nothing when you want to say it all.
it's too much sugar in your coffee; it's the one thing you forget to do and fucks up your entire day.
it's forgetting your keys while it's cold and freezing outside and you are hungry and in desperate want to pee.
it's nothing, I'm OK.
it's nothing, I swear. I'm OK, I'm just not happy.

Saddest moment of my life

= having to delete 1GB of music which I kept adding and updating since more than 5 years ago just because my new player doesn't have the same storage capacity as my old one.

Puls

Luni seara, ordine în șifonier. Toate rochiile au fost salvate, doar o parte din haine și-au luat rămas-bun. Zambilele s-au ofilit, iar tu mi-ai împrumutat ciorapii.
Marți dimineața, ora 8 fără 10 minute, salată de fructe cu tărâțe și semințe de tot felul, iaurt și miere. Mașinile stau orânduite sub un semafor defect. Băieții de la spălătorie verbalizează violent, dar imperceptibil pe după căștile în care răcnesc RHCP.
O țigăncușă frumușică urlă din toți rărunchii "SALATEEEE, HAI LA SALATEEEE". O alta, mai bătrână, așează narcise albe și ghiocei galbeni în găleți de plastic roz.
Ea poartă pantofi crem și ciorapi negri. Are părul ciufulit și tern.
În tot acest timp, el citește. Și citește.
Seara prinde viață și înlocuiește toate orele anoste și placide cu pulsul ușor agitat al clipelor de nesiguranță și agitație. Rufele negre sunt curate și împachetate. Ochii mi-s obosiți, dar simt cum tot sângele îmi pulsează în urechi.
Dar tu citești. Și citești.

Mărțișor de tinichea

După primul Crăciun fără mama, iată că am supraviețuit și primului Mărțișor fără mama. Dacă pentru prima sărbătoare am regăsit bucuria în cei dragi adunați în jurul bradului și în parfumul de prăjituri de casă, a doua și-a cam pierdut sensul oarecum.
To put things in perspective: de Mărțișor îmi luam 2-3 zile libere și zburam acasă, special pentru a petrece timp cu mama. Nu făceam altceva decât să sporovăim, să ne uităm la filme cheesy și să ne bălăcărim spre sfârșitul ultimei zi împreună. Îi luam mereu ceva care să-i placă și-i duceam flori. Și ea-mi gătea prăjitură cu mac sau cine știe ce alte dulciuri la care sora mea se uita cu ochii mari, că "mama nu gătește bunătăți decât atunci când vine Alex acasă".

Anul ăsta mi-am ignorat telefonul. Am dormit până la 1, am mâncat piure gătit de Mădă, am făcut curat și am făcut o criză existențială lângă robinetul de apă rece din baie. Amuzant sau nu, de 1 Martie m-am chinuit o oră să schimb o garnitură. Nu sunt cea mai îndemânatică persoană din lume, dar robinetu' ăla chiar și-o luase în cap. Mama știe să schimbe garniturile și siguranțele. Și să dea cu glet și să bată cuie.
Și-am pierdut și această luptă.

Mi-am adus aminte de clasele primare, în care domnișoara învățătoare ne ajuta să facem felicitări și nimicuri cu mâinile noastre pentru mamele noastre. Mai am și acum o poezie compusă printr-a 3-a în care i-am zis mamei că e săracă cu duhul. S-a râs copios în familia Manole atunci.

Azi mi-am sunat cele două bunici, pe mama și mătușile apropiate.
Am fost cuminte.
Am primit și flori.
Apoi m-am uitat cu Mădă la "Viața cu Louie" până la 12 noaptea, în timp ce beam Timișoreana și Schweppes.
Ironic sau nu, anul aceasta 1 Martie a fost sabotat: bărbații-s toți plecați la Steaua-Dinamo.
Iar mie îmi e din ce în ce mai dor de mama.
Dar a venit primăvara. Make way.

inside-out

un zâmbet strălucitor, un parfum la ureche, o perlă zglobie dansează și ea. lasă în urmă flăcări de păr închis la culoare și tot ce o înconjoară e proaspăt și vesel ca o reclamă la Floriol. își vine să o îmbrățișezi, să o strângi tare, să o muști și s-o zăpăcești. te face să te simți vinovat doar cu o privire și îți face orice grijă să dispară atunci când se prostește și se strâmbă. câteodată o surprinzi dansând ușor când crede că nimeni nu o vede. și cântă mai mereu, deși nimeni nu e atent la ea. alteori o vezi fixând un punct undeva pe perete sau prin perete, un punct la care se strâmbă sau zâmbește tâmp, de parcă e acolo cineva care îi face cu mâna.

se șterge la nas. iar sânge, iar. promite să nu mai aștepte până ajunge la doctor cu asta. apoi își pune ceva pe ea, se rujează și pleacă. înjură printre dinți. s-a trezit târziu și are o durere de stomac insuportabilă. ajunge în Pipera și se gândește deja să plece. are draci. oamenii îi par anoști și bătuți în cap. primește mailuri, dă mailuri. mănâncă porcării de la automatele cu porcării. ascultă muzică atât de tare, că simte cum o iau amețelile. dar e o senzație care îi place. apoi pleacă. dar nu se duce acasă, nu. se duce în locuri întunecate, gălăgioase și puțind a tutun și bere trezită. și bea. și râde strident. în baia barului cea scârboasă își împrospătează machiajul. are ochii înroșiți și încercănați. părul îi stă aiurea. se clatină când merge. a băut prea mult.

când dansează, parcă uită cine e. și zâmbește. zâmbește când dansează. altele se uită superior, amenințător sau provocator. ea zâmbește ca o reclamă la Colgate. și e mereu înconjurată de oameni veseli pe care îi știe de câțiva ani sau de o viață. și îi iubește, se vede. când vine dimineața, merg aproape toți la ea. să doarmă. și dezbat până a 8-9 dimineața diverse idei sau probleme, în timp ce cafeaua aburește plăcut. alteori, le prepară ceai bun, nu de-ăla la plic. și-s toți fericiți împreună, parcă ai vrea să faci și tu parte din peisaj. să ai și tu parte de mesaje de bună-dimineața. și de melodii care să te bine-dispună. și să vă uitați la desene. să vă sunați de 3 ori pe săptămână.

dar ei îi e dor de mă-sa. și plânge din cauza asta. dar nu zice nimic, stă și înghite ca o proastă. și plânge peste tot unde o apucă, deja mi-e silă de ea. și are toane. dimineața și seara nu te înțelegi cu ea. bagă cofeină toată ziua și doarme 4 ore pe noapte. și îi e mereu cald. prea cald. atât de cald, că uneori simte că se sufocă. și ceva se strânge în ea, și atunci începe să nege tot ceea ce a făcut-o vreodată să sufere, și se apucă să deseneze și să picteze și să cumpere flori. și pentru că e distructivă, mereu se expune la posibile dezamăgiri, doar-doar o putea să mai dea vina pe alte persoane pentru propriile frustrări și temeri.

și după ce suferă, spune că a mai învățat ceva.
cum să n-o urăști?
știi că n-o să poți, dar măcar o mamă de bătaie i-ai da.
dar ce vânătăi îi lași, le acoperim cu fond de ten rezistent la transfer și uităm de ele.
iar când plouă ne amintim de ele. sau când mergem la mare.
sau când ne uităm în oglindă când ne demachiem.

update

să ghicească cineva cu ce mă îndeletnicesc la această oră minunată a nopții:
a) muncesc;
b) dau cu mătura prin casă și pun rufe pe culme;
c) ascult Vivaldi;
d) toate cele de mai sus.

azi mi s-au ars siguranțele, mi-au pocnit becurile și mi s-a stricat frigiderul.
azi am zâmbit, mult și fals. până-am încremenit așa și ușor-ușor crisparea a dispărut și oamenii au început să-mi fie dragi din nou, automatul de cafea să dea latte bun doar pentru mine, razele să intre pe geam fără să-mi strice vizibilitatea laptopului obosit, dar voinic.
azi te-am văzut, deși nu trebuia. și m-ai îmbrățișat cu căldură. și purtai o cămașă bleu.
azi ți-am zâmbit ca unui prieten drag după o lungă perioadă de crispări și frământări. și-am avut curaj.
azi am făcut oamenii să zâmbească și mi-am baricadat sufletul de ploi.
și ce frumos e să iei decizii cu care ești și tu de acord, nu?

și da, azi muncesc și mă dau cu mătura prin casă. și ascult Four Seasons. și pun rufe pe culme. multe, multe rufe.
și pentru că nu se rupea a mai venit un elefant. și s-a rupt.

Sefeuri

Aristotel credea că avem apă și pământ în creier și că îl folosim pentru a ne răci sângele.
Apoi au venit nește băeți și au zis nea, nea, nea. Îl folosim ca pistă de alergare pentru aburii spiritului nostru.
Câteva microscoape, scanere și senzori mai târziu, au venit alții și au zis "Bă, e electric!". Deci prin sistemul nostru nervos umblă niște impulsuri electrice generate de neuronii dân capu' nostru.
Așa că s-au mai jucat puțin prin creier și au identificat niște centrii nervoși asociați cu recompensa și cu atașamentul care se aprind atunci când vezi pe cineva drag. Și ca acest exercițiu să fie dus la o perversitate maximă, au demonstrat că avem o înclinație să ne respectăm preistoricele instincte de reproducere și că, de fiecare dată când ne îndrăgostim, de fapt neuronii aflați în regiunile asociate cu recompensa împroașcă un cocktail chimic de neurotrasmițători precum dopamina și oxitocina, de mai mare dragul.
Așa că ai dreptate.
Nu te iubesc din toată inima.
Te iubesc din tot creierul. Și dacă nu mă crezi, să știi că Aristotel avea dreptate în cazul tău, doar noroi ai în capul ăla.

- Așa i-am zis, și-am plecat. A fost aproape ca-n filme. Trebuia să vezi cum i s-a schimbat privirea din scăpărătoare în cât toate cepele, zic eu cu pieptul umflat de mândrie.
Mă uit la M. și-mi zice, după ce-și ronțăie puțin unghia:
- Sefeuri. Mă doare capu'.
După câteva secunde adaugă:
- Nu mai bea.

Deschide ușa sau o sparg

Sunt beat și-s în fața ușii tale.
Am bușit până mi-au amorțit mâinile. Și-s atât de beat că nu mă pot ține pe picioare. Nu știu dacă ești de fapt acasă. Abia acum realizez că ești singura persoană cu "Saturday night fever" pe care o cunosc. Numai eu știu câte episoade de manie ai avut. Și-apoi plângeai până aveai ochii roși, iar eu mai aveam puțin și spărgeam un zid de draci.
Dar n-o să uit niciodată seara în care ai plecat să te vezi cu G., la concertul ăla idiot la care n-am vrut să merg. Fuck folk.

Și-ai venit acasă cu buza spartă și beată.
Și îți era dor de mă-ta. Plângeai în hohote. Și am stat lângă tine să adormi până la 4.
A doua zi, mi-ai povestit cum ai reușit să îți spargi dintele într-o sticlă de bere și cum te-ai tăiat.
Și  n-am mai știut doi ani de tine apoi.

Și-acum sunt beat de nu știu pe ce lume sunt și te sun de 20 de minute și tu nu răspunzi.
Și cred că un vecin deja a sunat la poliție.
Să-i ia dracu' pe toți.
Pe vecini, pe mă-ta, pe tine și mai ales pe ăla de ți-a dat peste mână când duceai berea la gură și ți-a spart dintele. Oricum n-o să te iubească cum te iubesc io, să moară mă-sa.


Sunt beat și-s în fața ușii tale. Dar cred că mă trezesc. Și că tu nu mai stai aici de ani.

când n-ai inspirație

- te uiți la 3 episoade din The Big Bang Theory cu L.

- bagi o semi-criză existențială

- te-arunci cu capul în zăpadă și te întrebi de ce te doare

- te uzi până la piele

- o surprnizi pe M. cu un bulgăre de zăpadă la duș

- faci un ceai de fructe, să fie fierbite când iese din baie

- mai bag o criză

- o baie

- somn

- dacă poți

- ai zâmbi

- da' nu poți de durere de dinți

- te mai chinui un pic cu Goethe

- îți pui întrebarea "oare el s-ar chinui cu mine?"

- cine? cum cine? Goethe!

I *heart* David Rock

May your cortisol levels stay low, your dopamine levels high, your oxytocin run thick and rich, your serotonin build to a lovely plateau, and your ability to watch your brain at work keep you fascinated until your last breath. I wish you well on your journey. David Rock

Best quote of my life.

A perfect state of mind

I find myself again in that place where the fog is melting and I can recognize my face again in the countless things that fly in and out of existance. There's nothing frightning me more than losing consciousness, not being able to think or take a decision without being at ease with my mind. I need to feel as if there's nothing disturbing the process I go through when taking a decision. Otherwise I feel that my actions have been corrupted by whatever stole my perfect and profound conscience away, be it fatigue, sadness, guilt or all. It's like a virus. I need to heal my mind before I can trust myself.
And nothing scares me more than it. Not even stillness, boredom or solitude.

I find myself again and it's perfect, because I feel balanced.
And I finally found a book that makes me thrill.
And I smile at the thought of being alone, wrapped in my most precious and intimate thoughts and pieces of imagination that take flight from my dreams.
I can lightly touch the lives of those around me and I can make them smile.
And I'm so close behind you that I can hear your steps, but I don't fret, I know we'll end up home together in the last.
And I love the freezing mornings and the hot coffees and the gloomy frosty evenings with the perfumed steams of tea filling the air around us, while we enjoy our imperfect silence.
And even though we have troubles and things that need fixing and hearts that need mending, we laugh and talk and don't sleep till 3 am, ignoring the movie we were set to see, ignoring the music we were set to listen to, ignoring all the messages and calls from the people that miss us or need us or want something from us. They are not here, so we don't care.

I feel somehow spoiled, as if there's a part of me that feels I do not deserve these small moments of perfection. But then I look at those I share them with. And they do deserve them, so I guess we're just lucky we found each other. We're not special, we're not blessed, we're just together and happy about it.

doar în prosop

C: cu ce scot dopul ăla din cadă?

A: cu... răbdare, zise ea râzând în hohote.

C: mă duc să iau un cuțit sau ceva.

(după 5 minute)

C: that wasn't that hard.