duminică, 26 iulie 2009
De la copil la femeie. Și invers.
Evangelion - Rei I
Asculta mai multe audio Muzica
De la copil la femeie. Nimeni nu știe cât de greu este, cât de dureros, cât de plin de zbucium e acest proces. Nu mă refer la schimbarea trupului, deși și ea este importantă. Nu, vorbesc despre metamorfoza prin care trece sufletul unei copile pentru a deveni suflet de femeie. Nu cred că există ceva mai plin de poezie, de romantism trist decât o fată aproape să devină femeie. Sufletul ei e străbătut de atingeri noi, de tăceri înjumătățite… amintiri ale copilului care a fost și imaginea unei ființe încă neplăsmuite. Spiritului ei dual și calin caută undeva cadență, caută securitate, caută pacea aceea curată, pură. În ochii ei poți citi romane inventate din iubiri platonice trăite în primăvara unei adolescențe pline de farmec. Trist e sufletul ei ce se transformă din boboc sfios în o minunată floare ascunsă sub soarele unei noi lumi. O lume în care nu toate visele devin realitate. În care poveștile nu au mereu happy end. Femeia cade uneori ca și o pană în vâltoarea reveriilor, contemplând o lume interioară pe care o păstrează, egoistă ca un copil, numai pentru ea. Sunt doar rămășițele copilăriei, ciobul din oglinda spartă în care se admira, purtând pantofii și mărgelele mamei.
Sufletul unui copil pulsează de vise frumoase, vise cu stele și inorogi, prințese și eroi care le salvează mereu din toate situațiile periculoase pe care acestea parcă sunt sortite să le întâlnească.
O femeie… Un zâmbet de nailon. Visul neîmplinit. Speranța. Maternitatea. Femeia nu renunță la vise, nu renunță la copilărie, așa cum fac ei. Nu, ea își pune toate visele și speranțele în alt copil. Al ei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu