N-am țigări

Vama Veche - Cu tine
Asculta mai multe audio Muzica
A deschis ușa larg și a intrat. I se citea oboseala pe chip.
- Tu nu știi să bați la ușă? Îl întrebă ea din patul dublu, cocoțată între perne și cu cearceaful înfășurat în jurul coapselor.
- Ți-am mai spus să nu mă mai aștepți când lucrez până târziu. Îi aruncă o privire plină de mustrare și furie mută.
- Aa, suntem prost dispus, spuse ea cu o strâmbătură. Nimic nou. Dă-mi o țigare, le-am terminat pe-ale mele.
- Nu.
Ea ridică privirea aceea de „te rog nu vreau să ne certăm și în seara asta” și se apropie, înlănțuindu-i gâtul cu un braț alb în semn de pace. El se feri, dar nu o alungă. Parfumul ei subtil îl calmă.
- Ți-am lăsat de mâncare în cuptor. Macaroane cu brânză, cum ai cerut.
- Iar? Asta am mâncat și acum 2 zile. Tu când ai de gând să te apuci de gătit ca o femeie de casă? Un zâmbet i se arboră și fruntea i se destinse într-o linie sinuoasă care îi despărți sprâncenele frumos arcuite.
- Văd că ai chef de glume. Dă-mi o țigare.
- Am zis nu. Ce nu înțelegi?
În aer plutea o toamnă. O toamnă gata să-i prindă în ploi stranii, în furtuni triste și păsări călătoare ce nu mai vin...
- De ce trebuie să fii așa? Ce-am mai făcut?
- Ia mai lasă-mă cu dramatismele de doi lei, n-am chef de ele!
- Da, știu. Tu niciodată... și glasul tremurat îl făcu să se încrunte.
- Pentru ce dracu’ m-ai așteptat? Pentru ce?
- Pentru că niciodată nu vorbim… Mereu e aceeaşi poveste, ba că eşti obosit, ba că n-ai chef, ba că exagerez eu... M-am săturat!
- Scuteşte-mă, e târziu.
- Mai du-te dracu’! Plec! Plec chiar acum!
- Și unde te duci? E 1 noaptea!
- Mă duc... mă duc la dracu’!
Se ridică și scoase de sub pat o geantă de voiaj veche și începu să îndese cu mâinile tremurânde haine mototolite, în timp ce el se agita privind-o.
- TERMINĂ CU CIRCUL ĂSTA! UNDE-AI SĂ TE DUCI LA ORA ASTA?
- Plec, mă, că oriunde e mai bine decât aici.
- Da? DA??? Nu pleci nicăieri!
- MAI DU-TE-N ...
Un bușit hurui se auzi din calorifer, probabil vecinul de la 1, sătul de bairame, nunți țigănești și scandaluri conjugale.
El lăsă brațele să-ai alunece pe lângă trup, descleștă pumnii și luă un ton spășit:
- Să pleci... Asta vrei?
Liniște...
- Da, asta vreau, spuse ea cu jumătate de voce.
Un sfert de oră mai târziu, era cu geanta pe umăr în întunericul dens și tăcut al străzii Trandafirilor. Lăsă bagajul pe marginea trotuarului și merse la magazinul de vis-a-vis. Nu mai aveau țigări de vânzare.
„Și-acum, ce-i de făcut?” Lacrimile începură să curgă, una câte una, umezindu-i obrajii și buzele sângerii. Mereu își mușca buzele când era așa. Plânse cu hohote, rezemată de geanta de voiaj, cu un picior desculț. Pantofii o strângeau și a vrut să se elibereze de încă o durere, dar se simțea neputincioasă să mai scoată și celălalt pantof din picior. Simți o atingere pe umăr.
- Hai, te duc acasă. Văd că nu-ți priește plecarea.
Îl îmbrățișă și se lăsă dusă de brațele lui înapoi. Înapoi pe scări, în apartamentul lor sărac mobilat, cu miros de ceai și cărți vechi. Înapoi la mâța lor siameză și grasă. Înapoi la vise. Înapoi la patul din fier forjat cu așternuturi bleu. Înapoi la el. Înapoi la gustul gurii lui. Înapoi la atingerile lui de fior. Înapoi la șoaptele duioase. Înapoi în brațele puternice, dar tandre. Se simțea cuprinsă de ritmul unei muzici numai de ei știută...
Se ridică pe jumătate goală din așternut și alergă la geam.
- E aproape dimineață!
- Mda, fascinant, treci înapoi, m-ai lăsat fără pătură!
- Imediat. Unde îți sunt țigările?
- N-am. Am uitat să iau.
Liniște...