În adâncurile ființei mele are loc o revoluție a trăirilor. Simțurile țepene de pe rafturile prăfuite și întunecate ale minții mele au început să se zvârcole, să se agite și să urle; forme fără fond și clipe șterse ce aparțin trecutului dobândesc un sens nou... un sens care mă înspăimântă... Mă simt stăpânită de un sentiment nou... sentimentul primejdiei... amestecat cu remușcarea și frustrarea ce mi se citește pe chip de fiecare dată când nu reușesc să merg drept, cu fruntea sus. Mă simt o citadelă a suferinței, un mesager al tuturor lucrurilor care merg anapoda.
Sunt doar un recipient la dispoziția ta, în care să-ți verși amarul, doar vasul de porțelan în care amesteci cu ură acizi corozivi. Sunt o cupă mică, dar adâncă a josniciei tale...
Mă simt iremediabil mutilată de mâna grosolană a minciunii. Umbra de adevăr care mi-a mai rămas îmi dă puterea unei ultime clipiri de speranță. Nimic nu ține la nesfârșit, dar despărțirile întotdeauna au fost secătoare de energie pentru mine. Și mai ales tu, cu toată tirania ta tăcută, cu buzele tale încremenite în secunda nepereche... Ești ca o mască de teatru împietrită într-un zâmbet acru, spart și fals.
Nu credeam că mă voi lovi atât de tare de zidul pe care eu însămi l-am construit în jurul conștiinței. Nu credeam că oamenii se pot izola într-o singurătate cruntă, care nu numai că îi chinuie cu noi și noi posibilități înăbușite de evadare, dar îi conduce către autodistrugere. Nu credeam că oamenii pot dispărea. Așa, fără nici un cuvânt. Fără să mă lase să ating apogeul răbdării și să las toate lacrimile să curgă sălbatic pe obraji, să le arăt agonia fiecărei despărțiri cum mi se implantează în iris și cum poți sfârși din lac în puț sărat de lacrimi.
Dar toate trec, așa spune lumea... Și adevărul e am realizat că nimic nu e mai durabil decât zăpada de martie, decât aburul ce se ridică din ibricul de cafea sau ploaia ce mi-a șiroit în noaptea asta pe spate. Oricât de crunte ar fi chinurile noastre, oricât de dulce fericirea, oricât de colorate zilele, mai devreme sau mai târziu se vor dispersa toate, ca linia prea subțire a dermatografului pe pliul ochiului... Sau ca untul mult prea întins pe o bucată de pâine...
Și totuși... mi-e dor...
și totuși... plâng când ascult melodia asta...
și totuși...
Și totuși am să aștept un semn...
Știu că citești rândurile astea și te simți ciudat de contradictoriu. Dacă e așa, înseamnă că am atins în mod obscur coarda corectă. Iartă-mă, dar it was on purpose.
Mă gândesc la tine. Mă rog să îți fie bine. Ești în gândurile mele cele mai pașnice. Dar și în frustrarea care mă face să îmi rod unghia în modul ăla enervant.
Robert Pattinson - The Meadow
Asculta mai multe audio Incredibil
4 comentarii:
Teai gandit ca poate persoana la care te referi nu mai are ganduri pasnice, nu mai are gandurile pe care le avea, ca poate sa inchis in ura ce o tinea adanc in persoana sa. Poate pur si simplu ii e frica de ce a devenit, ii e frica de ce va deveni in continuare, ii e frica de solutia pe care a gasito fara a mai vedea vreo speranta. Poate ca ma bag ca musca in lapte. Astea sunt gandurile mele, asa as face ......... fac eu. Am trecut printr-o despartire, stiu ce ii poate face unui "om".
Ca o povestioara separata, ce ma determinat sa scriu asta, ar fii:
Cineva mia povestit cum sa indragostit de o alta persoana prin scrisori, fara macar sa o vada, iar cand sia facut curaj si a vazuto a fost sfasiat. Mia recunoscut ca ia luat 2 ani sa treaca peste asta, eu nu cred ca mai rezist 2 luni dar nush ce sa spun de persoana ta misterioasa, nu o cunosc. Tu cum crezi ca se simte? Pot sati spun cum ma simt eu dar nu stiu cat te ajuta. Ma simt ca si cum am mai sperat o ultima data si mi sa smuls pamantul de sub picioare, cand ma uit la pozele cu noi mi se taie aerul din piept, cand citesc ce neam scris simt un gol in stomac care se alatura celui permanent din piept. Mie frica sa dorm pt ca asta inseamna sa visez, sa vad persoana aceea langa mine si sa vad cum ii fac rau. Toate amintirile pe care leam impartasit sau transformat in bai de sange si moarte, cu mine in rolul criminalului si cu celalta persoana in rolul victimei. Nu as fi visat nici in cele mai rele cosmaruri sa ii fac rau dar acum doar asta vad si psihic e moarte curata. Problema nu e ca vad toate astea ci faptul ca imi face placere si ca imi aduce un zambet ciudat pe fata cand le vad(zi sau noapte, in somn sau cu ochii deschisi, vis sau realitate e acelasi lucru fara nici o diferenta). Sincer mie frica de mine.
Acum sper ca nu team speriat dar asa sunt eu (nu sunt tocmai o persoana cu toti boi acasa).
"4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
7 acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodată." [ Biblia: 1 Corinteni, 13]
Asta ar trebui sa te lamureasca cat de mult iubesti tu si cat de aproape sunt sentimentele tale de blandete si intelegere...
Esti sigura? Asolut sigura de tot ce ai scris? Chiar crezi ca dragostea abuzata poate sa ramana pura, asa cum scrie in carti?
Multi au descoperit ca dragostea si ura sunt acelasi lucru aflate deo parte si de alta a unei bariere. Noi mergem pe acea linie subtire dintre cele 2. Nu orice lucru ne poate face sa ne inclinam in una din parti dar, cu riscul de a ma repeta, dragostea calcata in picioare poate da cu tine in orice directie. Biblia spune cum ar trebui sa fie, dreptate, adevar dar lumea e plina de rautate si minciuna. Noi o facem sa fie asa si tot noi suntem vinovati pentru tot ce se intampla, nu ne gandim ce efect au actiunile noastre asupra celorlalti, facem lucruri fara sa ne gandim la consecinte sau mai exact ignorandule intentionat.
Nu vorbi desre biblie cat timp nu o intelegi. Multi au crezut ca asa este lumea dar asa ar fi fost daca nu exista omul.
Deși aș fi avut multe de spus... am să urmez sfatul cuiva care mă iubește și am să tac. Dar doar pentru că nu comentez, nu înseamnă că nu sunt aici și nu văd ce se întâmplă... Cristina, mulțumesc... dar aici e mai mult decât pare. Îți explic atunci când ne întâlnim, promit. Aveți grija de voi!
Trimiteți un comentariu