E iarnă și plouă.

Aceasta este prognoza lunii decembrie.
Eu am găsit cu cine să fug de-acasă. Direcția Sighetul Marmației.
Aș vrea să inventeze cineva o combinație între Sailor Moon, Friends și Sex and the city. Dacă nu o face într-o lună, am să o fac eu.
Soarta, horoscopul, destinul, stelele, constelațiile, tarotul etc. Toate mă urăsc. Am răcit exact cu o zi înainte să plec la munte.
Crăciunul s-a jucat în reprize. M-am hotărît. Fără rude gălăgioase și enervante care îți strică vacanța la anu'. Dar pînă atunci am să uit.
Încă încerc să-mi dau seama ce nu mi-am pus în rucsac de data asta. Probabil o să-mi dau seama cînd o să ies pe ușă, secunda 2 mai exact.
Sunt fericită.
Cam atît.
Ah, da, La Mulți Ani, ne vedem în 2010! :)

Blur

Ceva e teribil de greșit. Conceptul de corectitudine mi-a fost implantat aiurea în ADN. Nu zic că sunt incorupibilă, dar aș vrea să văd pe cineva încercînd... Revenind la ideea de bază, iată-mă într-o situație fără cap și fără coadă în care nu știu în ce direcție să apuc. Un lucru e clar, puterile de Supergirl sunt pe terminate.
Am stat eu o țîră azi să mă gîndesc la situația asta nasoală și-am ajuns cu morcov, cu iepure și vînător în spatele meu la o concluzie. Ori fac tot posibilul să salvez ce a mai rămas, ori mă duc cu tot cu morcov, iepure și vînător la naiba.
So, let me go down in the mud to get my smile back. Oh, nice to see you again, now go away.
Ei și ca să vezi că nu sunt chiar ranchiunoasă și ursuză, na, ți-am pregătit o urare de Crăciun. E un pic mai suavă decît a ta.
Christmas is not gonna be the same without you...
It's gonna be so much better!

mica împodobeală...

this is for charity...


... and this is for me!

photo by Ghinea

Dacă sunt cuminte-cuminte...

Dacă sunt cuminte-cuminte... mă iei cu tine?
Pașii tăi mov se-ascund în mine.
Dacă sunt cuminte-cuminte... mă lași să stau lîngă tine?
Respirația ta topește ușor gîndurile-mi nebune
Mă lași să-ți zîmbesc?
și să-ți povestesc?
Mă primești în sufletul tău?
mi-arăți ce-i bine și ce-i rău?
Dacă sunt cuminte-cuminte... promiți să ai grijă de mine?
Sau să îmi culegi afine?
Dacă sunt cuminte-cuminte... mă vei ține de mînă?
Și vom număra pe degete clipe-lumină?
Mă lași să adorm lîngă tine?
Pierdută în vise alpine?
Mă vei ține în brațe?
și-n palmele tale cifrate?
Dacă sunt cuminte-cuminte... o să îmi cînți?
Și-n curcubeu ai să m-alinți?
Dacă sunt cuminte-cuminte... o să mă lași să-ți cînt?
aberant, abracadabrant... pe cuvînt.
să te mîngîi mă oprești?
Să te sărut mă amăgești?
Îți vei trece mîna prin părul meu lung?
Mă vei lăsa umbrele să le alung?
Dacă sunt cuminte-cuminte...
Dacă-ți mai aduci aminte...
Răspunsul tău a fost mereu același
Același chip gri, aceiași pași,
Aceeași luminiță în ochii tăi căprui
Cu gust dulce-amărui
Care dispărea odată ce gheața începea să se topească
Niciodată nu o lași spre tine să mă călăuzească
Dacă sunt cuminte-cuminte...
Si dacă te rog fierbinte...
Vei lăsa luminița aceea să arunce raze peste mine?
Să-mi secrete creierul serotonine și-endorfine?
Vei lăsa gheața din ochii tăi să se topească pe obraji?
Iar eu s-arunc în tine cu albastre coji?
Dacă sunt cuminte-cuminte...mă vei ierta că sunt un copil?
Un om mare ș-infantil....
Dacă sunt cuminte-cuminte... mă vei iubi?
„hei... de ce mă mai întrebi?”

sunt nebună

și nu mă tratez.
și ar fi bine să nu mai pun There is no if pe repeat, altfel sănătatea mea psihică va avea de suferit.
sau ar trebui să nu mai alerg pe frigul ăsta.
sau măcar să renunț la junk food cînd sunt așa.
ar trebui să fac multe lucruri normale, dar nu le fac. nu mă culc la ora 22. nu dorm 8 ore pe noapte. nu mă trezesc aproape niciodată la timp. nu mănînc decît foarte puțin dimineața. probabil n-aș mînca deloc, dar hiperaciditatea nu a fost opțiunea mea. nu sunt atentă la ce-i în jurul meu. nu sunt decît un reflex. știu că nu e bine, dar eu gravitez în jurul aceleiași idei, pendulez de la bine la rău, de la o stare la alta, fără să ating niciuna, ca o asimptotă nenorocită...
în cele din urmă probabil că am să fiu propriul meu sfîrșit... sau poate o să reușească cineva să-mi dea două palme zduf!zduf! și are să mă pună pe picioare, iar eu să-mi ridic tărtăcuța, să zîmbesc și să spun: "it's been hard... but i'm back on all four!"
și-acum scurt moment deliberativ... ce să fac în seara asta? să mă arunc pe geam[stau la parter] și să alerg prin curte sau să termin comedia pe care tot încerc s-o văd de vreo săptămînă, în timp ce ronțăi la niște cereale[popcorn nu mai am voie, nici vorbă de chipsuri]?
păi eu zic să dau cu banul, așa cum fac de obicei cînd iau decizii importante...
și, deci, folks, mă arunc pe geam. sper să nu-l strivesc pe Romeo în drumul meu.
nighty-night!

The Cure - There is no if
Asculta mai multe audio Muzica

quod erat demonstrandum

Stoa - I held the moon
Asculta mai multe audio Muzica

anotimpuri tot mai reci se cuibăresc în inima și fereastra mea. din ochi îmi curge vinovăția-n chip de stea. din piept înflorește gheața. peste noi se lasă ceața.

gîndul meu străin ricoșează în adevărul ascuns de cuvinte. se chircește la picioarele lui și curge-nainte. eu mă pierd în lumi aprinse de visele noastre ucise.

cum spuneam, sunt dusă. cum spuneai, sunt irecuperabilă. cum? azi sunt ciudată. azi ești neînțeleasă.
hai să rezolvăm următoarea problemă.

Ipoteza
Fie funcția f: R -> R
eu(x)= x/suflet
tu=somn+dor+frig

Concluzie:
eu(tu)=deprimare

Demonstrație:

eu(tu)=f(somn+dor+frig)

eu(tu)=f(somn)+f(dor)+f(frig)

eu(tu)=somn/suflet+dor/suflet+frig/suflet

eu(tu)=pat+edith piaf+ceai

eu(tu)=nostalgie=deprimare

eu(tu)=deprimare
q.e.d.

Băsescu președinte

Azi abia m-am dat jos din pat că m-a și lovit adevărul absolut în cap și-am amețit, așa că pînă m-am trezit am și uitat ce revelație aveam... Am făcut un duș[rece - de ce nu e tanti Flori la uzină și dimineața?] mi-am băgat două bețe-n păr și-am plecat cu eșarfa de la Moșu' în vînt spre Unirii, unde trebuia să mă întîlnesc cu Isabela. Pe drum am tot tocit eu senzația ciudată de nuștiupecelumesunt, am ronțăit-o pe toate părțile pînă a rămas fără gust. Iat-o și pe Isabela, a întîrziat 7 minute! Anyway, am început noi, două floricele, să mergem. și să mergem. și să mergem. și unde trebuia să ajungem, că am uitat?
si dă-i si luptă, neicusorule, pînă ajungem la Centrul de zi "Licuriciul", unde am vorbit cu directoarea, ne-am învîrtit privirile prin grădinițe și dormitoare și - partea mea preferată - am cunoscut copiii. Bineînțeles că a fost love at first sight cu viori în fundal și inimioare care pluteau în aer, că după primele 10 minute de "cum te cheamă pe tine", "vai ce nume frumos" și "cîți ani ai" erau deja literar în cap la mine... Mai pe scurt, m-au sufocat la propriu cu îmbrățișări, m-au ciufulit și mi-au dat bețele jos din păr aka baghete magice[ ca a lui Harry Potter]... Dar erau atît de cute că și dacă mă întîlneam cu ei noaptea și făceau "bau!" la mine probabil aș fi făcut "ce drăguț!" cu mulți de iii pe fundal.
Anyway, m-am împrietenit imediat cu Maria, Mario, Alexandra, Ștefania și "Laluca". Se anunță vremuri frumoase pentru mine and I feel all so bright că îmi e teamă să nu fiu confundată cu Lanterna Umană pe stradă.
Și-acum, ca să închei, Băsescu cică e președinte. Aha, deci încă 5 ani în care o să:
- aflu despre greva generală de la metrou datorită semnului cu acces interzis;
- aflu despre gripa porcină de la nenea din metrou care semăna cu Darth Vader;
- mă interesez mai des cine e prim ministru;
- mă duc la alegerile locale să cunosc oameni mărunți și banali;
- trăiesc viața ca și pînă acum, chiar dacă "Iarna nu-i ca vara!", iar acesta este singurul lucru harmless pe care Băsescu l-a spus. probabil mai sunt și altele, dar look at me if I care...

I *heart* people

I’m a socially challeged person. În ideea în care sunt excesiv socială și expansivă, gata să dau din coadă la fiecare dintre cei care mă scarpină după ureche. Oamenilor care îmi plac le scot peri albi. Îmi plac atît de mult că îi sufoc cu atenție, îi sugrum cu îmbrățișări și îi zgîlțîi din toate încheieturile cînd îmi e drag de ei. Mă învîrt pe lîngă ei ca un cîine în jurul cozii, așteptînd momentele în care cineva îmi aruncă bunătăți, iar eu mă cumințesc și puff! devin pașnică și supusă... nu prea mult, ce-i drept, dar în liniștea aceea care de multe ori se asortează cu un ceai negru, sau o cafea cu lapte, sau un vin alb... simt cum aș putea să încapsulez timpul și amintirile acelea îmi devin cele mai mari comori.
Cîteodată, cînd îmi citesc inboxul de mailuri/arhiva/sms am o clipă de bucurie, realizez cît de formidabilă trebuie să fiu să am oamenii aceștia minunați lîngă mine. Apoi mai stau puțin pe gînduri și mă întreb cum de mai sunt pe lîngă mine, că eu formidabilă sunt doar foarte rar spre niciodată. Și știu, atunci cînd eu fac pe nebuna și lumea nu mai e un loc pașnic, știu că îmi plac oamenii buni și că ei nu pleacă niciodată de lîngă cei la care țin. [s-au atașat de mine, muhaha!]
Cu oamenii aceștia aș putea să împart prăjitura mea preferată și să le las lor ultima bucată. Aș putea să dorm cu ei și să nu mă oftic [prea tare] dacă mă trezesc prima. Aș putea să-i las să îmi aleagă hainele, încălțămintea și apoi să îi las să se joace de-a dress up cu mine. Lor aș putea să le suport bobîrnacele atunci cînd spun/fac/gîndesc prostii. Trust me, it hurts. Ei sunt imaginea din ochii și din sufletul meu, o imagine out of focus cu toți, fericiți și mulțumiți. Îmi e dor de vocile lor spunîndu-mi:
"Doamne, Alexandra, ești groaznică!"
"Aolo, aolo... nu ești sănătoasă..."
"*laughing* asta e, te-ai produs... da' nu era nevoie!"
"Nu mă mai miră nimic!"
"băi, dar ești mai ceva ca ăia micii..."
"Respectele mele, taci!"
"Femeie, ăștia de la tine nu vă mai dau căldură, vă dau gaz și l-ai băut?"
"Mi-e drag de tine, zăpăcită mică!"
"Copile, ești...*laughing*"
Sunt persoanele pentru care eu fac mici pasiuni. Ca-n vorba aia, m-aș uita la ei toată ziua. Și îmi plaaaac atît de mult oamenii că unii dintre prietenii mei cei mai buni sunt oameni.

Acum, din ciclul „fiecare pe treaba lui” o sun pe mama, e ziua ei de nume azi. Îmi răspunde și mă întreabă dacă îmi merge telefonul. Toate bune și frumoase, dar eu îi ziceam urări de bine-n rime, de îmi ieșeau poeziile pe urechi și-aud dintr-un abis o voce sacadată „Stai că nu te-aud, am ceva în cuptoooor!”
And they call me crazy.

N-ai niciun drept...

Velvet Revolver- You Got No Right
Asculta mai multe audio Muzica
N-ai niciun drept să ții durerea încă ascunsă aici. N-ai niciun drept să pretinzi că nimic nu s-a întîmplat. A trecut timpul, darlin’. Aerul pe care îl inspir nu-mi mai rănește plămînii. Nu-l mai expir în sughițuri sacadate și dureroase. Nu e cazul să-ți faci griji pentru cercurile vineții din jurul ochilor, sau pentru că am o zi mai proastă. Nici dacă dansez pe muzică extatică, plîngînd și rîzînd în același timp. Promit să fie ultima dată cînd mai scriu despre tine pentru că nu ai niciun drept să îmi răvășești rîndurile cu aceeași putere cu care îmi făceai pulbere gîndurile.
Abia acum îmi dau seama că numai eu puteam să-ți dau dreptul de a face parte din viața mea. Ei, acum ți-l iau și stau și mă întreb de ce dracu’ ți l-am dat in the first place. Poate pentru că aveai ochii verzi. Sau pentru că nu prea aveam o ocupație sentimentală serioasă și-am zis „hei, hai s-o fac și p-asta! Hai să sufăr violent pînă nu mai pot, hai să las proasta asta de inimă să bată cu intensitatea unui cutremur, nebuna de ea a fost prea cuminte și supusă pînă acum!” Și-am făcut toate astea. Ba mai mult, mi-am supus și creierul unei reale probe de rezistență, mi-am lăsat și ochii să plîngă pînă au secat, am lăsat și fluturii din stomac să devină niște vulturi pleșuvi care mi-au dat rotocoale în zborul lor cu iz de nenorocire, sperînd să renunț și să mor.
Revenind, n-ai niciun drept să mai cauți ziduri de gheață, mări cu valuri amare, ele nu există, n-au existat niciodată, ai fost doar o minciună, am fost doar doi proști, eu mai mare ca tine, tu mai zăpăcit ca mine, ei mai cîștigați ca noi... Ai avut și tu dreptate odată. Ai devenit pînă la urmă mai gri. Un gri pe care l-am găsit în cenușa ceții ce se ridică în vălătuci peste cerul de noiembrie, un gri fad, amorf, sălciu și mort.
Sinceră să fiu, cicatricea care îmi amintește de tine este mai ușor de suportat cînd vinul alb nu e bun și Ana întîrzie la duș, iar numărul tău mobil apare pe ecranul telefonului. La naiba, darlin', n-am ecran, am displei, cum ar zice D. și nu te mai las să îl invadezi. N-ai niciun drept. N-ai niciun drept, iar vinul e pe terminate, Ana a ieșit de la duș și e timpul să dorm, mi-e dor de patul meu...

any resemblance to actual events, living or dead people is coincidental and unintentional.

Especially Dana.
Bitch.

Aș fi putut să mă uit la Zombieland, dar nu de una singură. Aș fi putut să-l fac pe Dan bou, dar nu aveam curaj. De asemenea, aș fi putut să mor anul trecut, dar uite că trăiesc. Pentru toate aceste lucruri, există un motiv.
Pentru că nu pot să dau din cap pe Chop Suey fără tine. Sinapsa e fericită și mulțumită de ea cînd toți ceilalți se uită uimiți cum noi urlăm una la alta sloganuri gen „Feelings are gay!”.
Și atunci cînd există mai mult decît o conexiune a creierelor malefice se știe că noi avem puteri paranormale, legătura noastră bazîndu-se uneori pe metafizica canalelor galactofore. Simplu, îți sar ție, îmi sar și mie. Nervii. La cîmpie sau la deal, prin munții mei frumoși și înalți...
Curaj, facultatea oricum o s-o termini. De ce crezi că am ajuns în anul 3? E ca și cu bacul. Dumnezeu a lăsat pantalonii lălîi în lume ca să luăm bacul. Bine, aici mai există și factorul eu te sun, te aud, dar vorbesc cu ceva ce se numește Vortexul Întunecat, iar tu rîzi, nepăsătoare la foamete, la războaie, greve sau epidemii. De-aia te iubesc. Îmi dai curaj și încredere. Mă bați la cap să nu renunț să fac ceea ce îmi place. Mă respecți pentru că deși nu dorm decît 4 ore pe noapte pot să vorbesc despre primatul datoriei și imperativele categorice ale lui Kant mai mult decît dorm. Cînd împușc[virtual] un misogin/rasist/nesimțit și suflu apoi dramatic aburul care fumegă pe țeava pistolului tu mă aplauzi, chiar dacă mă împiedic de mochetă și dau cu nasul de podea și mă trezesc la realitate.
Și promit să nu te țin de mînă, in schimb jur să-ți dau un șut în fund, care teoretic este egal cu un pas înainte. Să-mi spui cîți pași înainte, ca la dans :D.
Ești creață, deșteaptă, frumoasă, ai niște părinți minunați și prieteni mai mulți decît juma’ de populație. Eu zic să mai umbli pe la rotițe și ai să fii perfe... hai să fim serioși, n-ai nicio șansă! Piticul de la mansardă este singurul lucru care te va împiedica vreodată să trăiești normal.


“Prietenul adevărat iubește oricînd si în nenorocire ajunge ca un frate.”
Acesta este răspunsul meu la mailul tău lacrimogeno-disperato-depresiv. Toate trec, Dana. Astăzi cazi, te ridici, mîine-ți trece. Sunt aici.

Joe Coker-A Little Help From My Friends
Asculta mai multe audio Muzica

tehnic vorbind,

n-am suflet. o bucată de suflet e în călărași, o bucată la malul mării, o bucată și mai mare rătăcește prin munți, o bucată aleargă prin bucurești de nebună și uite-așa s-au tot rupt bucățele din el de a rămas ca o cîrpă zdrențuită, adiind în vîntul atîtor doruri... am rămas deci fără suflet.
și dacă stau bine să mă gîndesc tot aștept ceva ce nu mai vine, probabil o bucată de suflet sătulă de alergat după chipul tău... mă tot întreb cînd ai să vii, cînd ai să alegi odată, cînd ai să încetezi să mă mai tulburi și mai ales cînd ai să renunți la toate planurile astea prostești... ce faci mîine, ce-o să faci poimîine, ce-o să mănînci peste o oră, unde-o să fii săptămîna viitoare, pe cine-o să vezi peste o lună... aștept să faci un plan. un plan să mă iubești. azi, mîine, mereu, pentru totdeauna...
așa că fă un plan să mă iubești cît de repede poți, pînă nu pierzi bucățica de suflet care se ține ca o umbră de pașii tăi. o umbră infernal de senină. crudă și curată, ea se prelinge pe pereții liniștiți ai camerei tale, dansează prin cochilia ta ovală de vise, prinde aripi la fereastra ta în diminețile vineții și zboară, zboară...


Bright Eyes - Make a Plan to Love Me
Asculta mai multe audio Muzica

ține-mă de mînă...

Robbie Williams - Feel
Asculta mai multe audio Muzica
ține-mă de mînă, taci. ține-mă strîns, nu-mi da drumul. oprește-mi circulația, ține-mă de mînă. trece-ți degetele printre degetele mele. sărută-mi podul palmei. ține-mă de mînă, nu respira. mîinile noastre se vor îmbrățișa indecent și noi vom fi fericiți. citește-mi linia vieții, eu îți voi pune la piept linia dragostei. mîngîie-mi degetele, cîntă-le un cîntec trist și ele îți vor cînta ție. degetele tale îmi spun o poveste, iar eu le las să-mi alunece prin păr. ține-mă de mînă și dă-mi din focul lichid care îți curge prin vene. ține-mă de mînă și lasă-mă să ascult sunetul pulsului tău sacadat. palmele noasre umede își vor șopti blînd și tandru. ține-mă de mînă și iubește-mă. ține-mă de mînă, taci. ține-mă strîns, nu-mi da drumul.

Îmi mai amintesc Crăciunul...

Scrisoare la - Nceput de iarna
Asculta mai multe audio Muzica
De ce iubesc Crăciunul? Pentru că în mod normal scormonește în sufletele oamenilor, căutînd mici comori, aducînd numai ceea ce e bun, curat și blînd la suprafață. Am spus în mod normal, pentru că eu știu că nu întotdeauna e așa. Am avut un Crăciun minunat odată...
Era Ajunul Crăciunului și mama era internată în spital, tata era alcoolic, eu cîștigasem locul I la Olimpiada de Fizică, iar bunicul abia murise, așa că bunica era bolnavă. Nu, nu e un scenariu, e cît se poate de adevărat...
În fiecare an petrecem Crăciunul la bunicii mei, iar cum bunicul nu mai era printre noi de doar o lună, ne-am decis să fim alături de bunica și să încercăm s-o bucurăm. Numai că în mijlocul tuturor pregătirilor mama începe să se simtă rău, așa că este dusă la spital, și din spital în alt spital. Eu mă uitam la sora mea mai mică și ea se uita la mine mai speriată decît am văzut-o vreodată. A doua zi mama urma să fie operată, iar eu trebuia să îmi iau nuș’ce premiu de la domnul prefect, pentru merite deosebite, bla bla. Eram clasa a 7-a și cam asta a fost cea mai mare criză prin care am trecut.
Am fost și mi-am luat premiul constînd în niște dulciuri și o diplomă de Ajun. A, da, și-am reușit să dau noroc cu domnul prefect... Aveam o zi de stat singură acasă, unde era frig și dezordine, mai ales că tata nu mișcase nimic de cînd noi plecasem la bunica în vacanță. Așa că m-am apucat să fac curățenie ca să mă încălzesc și să am o preocupare, după care a venit tata semi-beat acasă și m-a tîtît la unchiul și mătușa mea. La ei măcar era măcar cald, dar toți erau foarte prinși de spiritul Sărbătorilor.
Am rugat-o pe mătușa să mă ducă la mama la spital, așa că în noaptea de Ajun am fost la ea cu diploma de la Olimpiadă. N-a putut nici măcar să se uite la ea, dar a promis că o va face cînd va putea. Tot drumul înapoi am plîns pe ascuns să nu se prindă mătușa căci îmi era rușine să plîng de față cu ea. Oricum era prea preocupată să mă certe că îmi stricasem fermoarul la geacă și că acum nu se mai închide, și-afară e viscol și așa mai departe. Am ajuns înghețată la ei acasă, invidioasă pe bradul pe care verii mei A. și S. îl împodobeau. M-am făcut foarte preocupată cu televizorul. Țin minte că atunci își lansase Adrian Enache „Dă-mi o singură noapte”, așa că era pe toate posturile. M-am ghemuit pe canapea și am început să mă rog ca mama să se simtă mai bine, dar tata a decis să urle la mine că vrea să-i cînt un colind, așa că trebuit să renunț la gîndurile mele pașnice.
A fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l fac, copil fiind. Vocea îmi tremura, obrajii îmi șiroiau de lacrimi, vărul meu A. rîdea de mine că sunt o „smiorcăită”, tata era prea beat ca să nu urle la mine că e Ajunul Crăciunului și eu sunt o bleagă că plîng, etc.
A urmat apoi o lungă teorie semi-religioasă despre cum ar trebui să ne bucurăm de aceste momente, timp în care eu mă stăpîneam să nu zbier la alcoolicul meu tată că mama s-ar putea să nu mai trăiască mult și că el e un nenorocit care nu știe să aibe grijă de familia lui. The joy. Am reușit să scap de teoria lui cu ajutorul unchiului, căruia i se făcuse probabil milă de moaca mea amărîtă.
Chiar și așa, în cealaltă cameră verii mei desfăceau cadouri și mîncau ciocolată și portocale, așa că sub scuza că am nevoie la toaletă, m-am strecurat afară și am admirat fulgii mari de zăpadă care cădeau. Și m-am rugat. M-am rugat ca mama să fie din nou sănătoasă. M-am rugat ca tata să se lase de băut. M-am rugat să am putere să pot trece peste toate greutățile, după care m-am dus direct în pat, unde verii mei deja dormeau.
A doua zi am fost la spital din nou. Era prima oară cînd eram tristă de Crăciun, prima oară cînd nu aveam patul meu, bradul meu, casa mea, familia mea... N-o să uit clipa în care am văzut-o pe mama în picioare, cu diploma în mînă, venind spre mine să mă îmbrățișeze. Se simțea nesperat de bine. A venit și bunica și a adus-o și pe sora mea mai mică. Acesta a fost miracolul meu de Crăciun și cadoul pe care mi-l doream.
Apoi am plecat la bunica, fericită că o să fie cald și bine, chiar dacă tot ceea ce aveam de mîncare era o pungă de turtă dulce. Am împărțit turta cu sora mea și pot să spun că a fost cel mai bun lucru pe care l-am mîncat vreodată. Era Crăciunul.
Cu timpul, îmi dau seama că toate dorințele mele din seara aceea s-au îndeplinit. Mama e sănătoasă acum, iar tata s-a lăsat de băutură de 4 ani. Suntem în sfîrșit o familie.
Poate sună ciudat, dar faptul că am văzut toate aceste lucruri atunci mă fac să mă bucur mai mult de ceea ce am acum. Așa că de fiecare Crăciun mă duc afară și chiar dacă nu mereu ninge mă rog ca mama să fie în continuare sănătoasă, ca tata să nu cadă iar în patima alcoolului, iar eu să pot depăși toate problemele în cazul în care primele două dorințe nu se îndeplinesc. Cred că de aceea iubesc Crăciunul. Pentru că e ziua în care știu că miracolele chiar se întîmplă. Ziua în care devenim mai buni și în care ne bucurăm de ceea ce avem.

P.S. - acesta este răspunsul meu la invitația lui Răzvan la concursul "Îți mai amintești Crăciunul?", așa că nu eu sunt de vină dacă v-ați întristat. el e :)

vinerea din ceață

The cure - Friday I'm in love
Asculta mai multe audio Muzica
e o ceață în mintea mea de-o tai cu iataganul, iar eu tocmai am decis că nu-mi place cum sună hipertermia. combinația dintre durere de cap și letargie e cu siguranță un mix interesant. tobele care încă se aud în timpanul meu greu încercat îmi amintește că...
totul a fost atît de amețitor, de vibrant, de animat... am dansat, am alergat, am cîntat, am rîs, am plîns, am gustat din fiecare senzație, de la fericire la amar, de la exaltare la calm, de la lacrimi la rîs isteric. ne-am despărțit, ne-am împăcat, ne-am ținut de mînă, ne-am prostit pe muzică extatică, toate într-o vineri în care nu aș schimba nimic, nici măcar tristețea... nici măcar lacrimile care îmi curgeau pe obraji, amestecîndu-se cu rimelul și sudoarea, căzînd pe umărul tău cald, umărul căruia i-am cerut ajutor cînd amintirile cu gust de amaretto mi-au năvălit în suflet cu viteza cu care gîndurile îmi zboară la tine. n-am avut nevoie decît de voi. am uitat de restul lumii. am uitat de timpul care se zbate să ne ticăie viețile. am șters cifrele și le-am înlocuit cu cuvinte șoptite. am aruncat banii și am distrus cartela telefonica. am devenit copil și am zburat. pentru că voi ați fost cu mine și am uitat împreună toate secretele inutile și poetice ascunse în oamenii care vin și se duc.
alcoolul cică distruge neuronii, dar eu pot să jur că am simțit o celulă epitelială cum se văita în mitoză de fericire. neuronii nu se reproduc, dar avem alții la schimb... și-am ajuns la ora 4 acasă și tu erai plecat din vinerea mea, chiar dacă era sîmbătă deja. zîmbetele voastre sunt drogul meu, deci aș putea spune că-s cam dependentă... și chiar dacă am trecut măsura și m-am pierdut printre oamenii beți mai mult sau mai puțin de fericire, chiar dacă am ajuns tîrziu acasă, chiar dacă nu am ochii albastri, chiar dacă nu merit să mă iubești, chiar dacă visul s-a terminat și te-am rănit, chiar dacă mi-e dor de brazii munților, chiar dacă acum stau cu o cană de Coldrex la cap și încerc să mă limpezesc... simt că în sfîșit se așterne zăpada peste inima mea, iar tu te pierzi în ninsori.
Supergirl și-a recăpătat superputerile, chiar dacă are febră și îi curge nasul!

îmi doresc să nu îmi mai cunoști sufletul

nu merita să fie drăguță cu toți oamenii nebuni cu care vorbea la telefon zilnic. nu merita să-i spui că îți amintești cu greu de ea, dar că n-o s-o poți uita niciodată. nu merita să fie cea care suferă atunci cînd trebuia să-ți șteargă numele din sufletul ei. nu merita să răspundă la telefon cu mîinile tremurînd, ca și cum sufletul i-ar fi trecut din receptor în fir și ar fi ajuns la tine, crud și senin. nu merita să o minți că totul va fi bine, mîine vei veni s-o vezi. nu merita să te aștepte la fereastra la care ploaia plîngea. nu merita să alerge după tine prin metroul plin de oameni, iar tu să cobori; știi că viața ei e un metrou. nu merita să fie grevă în sufletul ei. nu merita să îi pui atîtea întrebări, să o privești pînă o dureau ochii tăi, nu merita să-ți sapi numele atît de adînc în inima ei firavă, dar transparentă și curată. nu merita să o dezbraci de secrete. nu merita să îi cercetezi fiecare moleculă de sentiment, cu meticulozitatea unui chirurg, cu atenția unui nebun, cruzimea și neglijența unui monstru... nu merita să îți zîmbească în timp ce plîngea. nu merita să o cunoști.
nu merit să mă cunoști.
îmi doresc să nu îmi mai cunoști sufletul. pentru că nu merit.


Ducu Berti - Suflet Fara Chei
Asculta mai multe audio Muzica

zombie. gen.

Îți dai seama că ceva nu este în regulă în momentul în care începi să iei decizii în somn: nu mă mai duc la seminarul de politici sociale sau lasă, că orele alea două le pot recupera și în altă zi. Serios vorbind, patul meu începe să-mi ducă lipsa. Și eu lui. Credeam că avem o relație de lungă durată, dar na, se mai întîmplă...
În noaptea asta m-a lovit în moalele capului adevărul absolut: sunt obosită. Și nu aș fi recunoscut-o dacă două prietene nu m-ar fi sunat cu cîteva minute în urmă. Prima se certase cu prietenul, gen:
- Fată, nu știu ce să mă fac...
- Îmi pare rău... dar hei, privește partea bună...
- Care e aia?
- Nu mai trebuie să porți medalionul ăla stupid în formă de jumătate de inimă...
- ...
- Erm, medalionul... îl aveai dinainte să fii cu el, nu?
- Da...
Apoi, cînd am reușit s-o calmez pe Pisi, mă sună Mimi...
- Fată, intru în depresie...
- Vrei să vin cu tine?
- Dar io nu glumesc!
- Nici eu!
- Hai, susține-mă și pe mine puțin.
- Te-aș susține, dar mor de somn.
- Parcă făceai un proiect.
- Făceam, dar a intervenit ceva.
- Ce?
- O, Doamne, zi-mi acum ce ai...
- Păi parcă îți era somn.
- ÎMI E! Îmi pică ochii în gură, ca să fiu mai exactă... acum îi mestec.
- Bine, fată, mă simt mai bine acum. Mulțumesc că m-ai ascultat.
- Ok, dar să-mi spui și mîine ce-ai pățit, că am să uit.

ce ziceam în titlu?

everything is wonderful, except me

Nu știu cum se face, dar în ultimele zile mi-au apărut vălătuci de nori negri în jurul capului și tot plouă cu sinceritate.
Mi se sinucid neuronii unul după altul. Merg pe stradă și se aruncă de la etaj.
It’s all so wonderful, thanks for asking. now go away. or else.

în altă ordine de idei [pornim de la premisa că au o ordine. oh, well...] am aflat care este răspunsul la "te iubesc"... lăsați-mă să vă arăt.

xxxx: te iubesc...
yyyy: oh, shit! serios?
xxxx: :|
yyyy: interesant.

xxxx is now offline.

yyyy: bă, tu ai vorbit serios?

și-am încălecat pe-o șa, mi-am dat enable la firewall și mi-am pus antivirus.
wonderful.

Lily Allen - Everything's Just Wonderful
Asculta mai multe audio Muzica

inimă în carantină.

The Fray - Vienna
Asculta mai multe audio Muzica
tăcem și ne ascundem unul de altul, de parcă am fii inamici într-un război mut și dureros. tu arunci o privire, eu arunc un gest, tu te ridici de la masă și scapi ceașca de ceai pe jos. eu încep să plîng și tu ieși pe ușă. eu strîng cioburile și mă tai din cauza lacrimilor. tu te întorci după un sfert de oră și îmi bandajezi degetul. eu deschid geamurile. simt că nu mai e loc de noi doi într-o singură cameră. aștepți și aștepți și aștepți să spun ceva. pînă la urmă pun muzică și încep să cînt, ca de fiecare dată cînd întrebările și răspunsurile îmi dau prea multă bătaie de cap. apoi te iau de mîini și îți zic să nu mai fii atît de nesuferit pentru că o să-mi fie prea dor de tine. tu zîmbești amar și îmi săruți palmele. mă sprijin de umărul tău și simt cum fibrele sufletului încep să se destindă într-o melodie diafană și suavă, una cîte una. parfumul tău cade peste trupul meu și-l duce departe, departe, într-un loc unde zăpada ne crește în păr și dorul ne înflorește pe buze. te lași prins în mrejele acestei visări, te înlănțui de lumea mea și începi să-mi numeri flori cu glasul tău calm. umbrele ne acoperă și adormim ca niște copii în iarba umedă și rece. un strigăt ne face să tresărim și ne trezim înghețați în camera noastră. am uitat geamul deschis. mă uit la tine și îți trec o mînă prin păr. te ridici și pleci. închide, te rog, geamul. mi-e frig.
și-acum a început să plouă cu toamnă. tu taci, eu tac. cărarea s-a rupt în două. aș vrea să te mai găsesc pe calea mea întortocheată și să te îmbrățișez. m-am rătăcit acum. cred că te-am pierdut. cred că m-ai pierdut. cred că am să te revăd. dar n-o să te recunosc. tu o să mă știi. uite, semnul ăsta, de aici de sub ventriculul stîng. tu mi l-ai făcut. așa o să știi că am fost eu, nu alta.
cea care te-a cicălit, cea care te-a bătut cu pernele, cea care te-a zăpăcit, cea care te-a făcut să plîngi, cea care te-a făcut fericit, cea care te-a iubit.
inima mea e în carantină. sistola și diastola sunt bolnave. atriile plîng.
inima ta e închisă. în renovare.

Din ciclul I Hate Mondays

Alexandru Andries - Nu-l dau pe azi
Asculta mai multe audio Muzica
Azi e o zi minunată, azi e o zi minunată, copacii înfloresc, păsărelele cad din pom, etc.
Se pare că oricît aș încerca, autosugestia nu are nici un efect. Orgoliul meu e expus intemperiilor, iar eu tot ce pot să fac este ca după ce plouă și îl stropesc toate mașinile, să-l iau de urechi și să-l pun pe culme, la uscat. E clar, ziua de azi îmi dă cu virgulă. Dar promit că o pornesc cu umerii drepți, cu nasul în vînt și mîinile în buzunar spre această nouă zi. Și tocmai ce mi-am amintit că te-am rugat să nu mai fii așa nesuferit și rău, altfel o să-mi fie prea dor de tine. Știi ce mi-a spus Țări? Că mie îmi plac nesuferiții pentru că eu sunt... erm, angelică, după părerea ei.
Revenind și trecînd peste factorul perturbant tu, azi e o zi minunată, azi e o zi minunată...
Iar eu sunt frumoasă și deșteaptă, sunt frumoasă și deșteaptă, sunt... o toantă dacă am impresia că o să-mi boost-up self esteemu’ chinuindu-mă așa. Mai bine vă urez vouă să aveți o zi cît mai faină...

Super Curcubeu în impas - partea a 2-a

previously, on Super Curcubeu... eu+cizme noi=împlinire...
Așa că acum sunt fericita posesoare a unei perechi de cizme din piele întoarsă, culoarea muștar.
Dar nu m-am simțit satisfăcută pe deplin și parcă auzeam un ecou undeva în bibilică: iațigeantăiațigeantăiațigeantă... așa că mi-am luat și de-aia.
și breloc de chei am luat. și mi-am mai luat și picioarele la spinare spre casă. Gaură în buget.
și acum stau între noile cizme culoarea muștarului și geanta gri și mă uit ba la una, ba la alta și mă întreb ce îmi lipsește în continuare. Așa că azi a fost o zi pierdută.
și m-am apucat eu acum să citesc despre conceptul de sărăcie absolută și să ascult Lenny Kravitz, lucru care a dus la metamorfozarea în emo, după care mi-am dat două palme zbang!zbang! și am revenit la starea naturală și amorfă de copil cu idei multe, mărețe, prunețe și mălăiețe.
Scurt moment delibertativ.
Am ros și am tot ros pe toate părțile starea aceasta de nimic, așa că m-am hotărît s-o rulez în background și să o las în carantină pînă găsesc cizmele care să mă ajute s-o bag la tocător.
Asta pînă m-am dus la Țări să-i zic La Mulți ani și mi-am dat seama că am uitat să-i zic La Mulți Ani efectiv... Așa că beculețul s-a aprins: am uitat că starea asta îmi trecuse de acum 2 zile, cînd trebuia să merg la un concert cu Mircea Vintilă și nu m-am mai putut duce. Așa că am fost o sfeclă tristă toată ziua aia.
și-acum am uitat să-i zic La Mulți Ani lui Țări... OMG, I’m losing my superpowers!

Super Curcubeu în impas

M-am trezit azi cu un sentiment de adîncă goliciune. Dacă m-aș fi putut trezi la 7, probabil m-aș fi dus la serviciu, așa, ceasul meu arăta ora 11 și puțin. M-am dus la baie, mi-am dat umbrele jos de pe față, m-am uitat din nou în suflet, iar gol, iar am încercat să-mi dau seama ce e cu mine. M-am învîrtit prin casă, am făcut niște pancakes, am pus muzică și tot nimic. Ceva lipsea. Ceva nu era în regulă. M-am uitat prin cameră. Nimic. Pe geam. Nimic. M-am uitat în ceașcă. Nimic, nici ceai, nici cafea. Dar de unde vine starea asta de neîmplinire? De unde albul ăsta absolut care seamănă prefect cu proiectul meu despre Kant început ieri? Să fie o legătură? Mă simt ca o copac fără frunze. Și deși scriu cu dreapta, mai stîngace ca azi n-am fost niciodată, iar sinapsele mele n-au fost never ever atît de timide și cuminți. n-am mai mîcat, dar am spălat vasele.
și-atunci m-a lovit în tărăcuță: tre’ să-mi iau niște cizme noi.

Tre' să te fi iubit...

Mi-ai promis că o să fie totul bine și te-am crezut cînd m-am uitat în ochii tăi de ciocolată. Dragule, hai să fugim de oameni, hai să fugim de oraș și să ne ascundem într-un vis colorat ca eșarfa mea. Hai să alergăm printre nimicurile acestea fără sens, să pășim în ritm de jazz prin casă, tu să îmi scrii scrisori, iar eu să-ți scriu glume. Tu să pescuiești stele din părul meu, iar eu să te iubesc ca o cretină, ca o nebună, ca o zănatică... Să fugim de lume, chiar dacă ea zîmbește la noi și ne îndeamnă să mai stăm. Hai să fim absurzi și fără bani. Să ne aruncăm telefoanele în Dunăre și să mergem fără bilet la metrou. Vreau să te iau cu mine peste tot, pentru că ești un caraghios. Vrei să îți întorc lumea pe dos? De departe bărbat, de aproape copil, așa te vreau. Nu sta la doi kilometri de perna mea și nu rîde, hai să bem ceai... nu compot. Bine, tu poți să bei bere. Dar ai grijă să nu pătezi perna. Și mai ai grijă să-mi dai și mie o gură. De la tine din gură. Dă-mi și niște minciuni. Dă-mi și un nume nou, botează-mă așa cum îți place, de la Alexandra la Alina, la Roxana la Mălina. Numai nu uita cum să mă chemi noaptea la pieptul tău, căci eu am să uit și ce mă fac dacă uit cum mă cheamă? Ceară pe așternuturi, vin în papuci, reviste pe geam, rochii pe calorifer, ciorapi pe scaun, șerbet pe pîine, eu pe tine te iubesc. Și cînd mă doare măseaua tot pe tine te iubesc. Și te iubesc și nu pot să mănînc, nu pot să dorm, nu pot, nu pot, nu pot... de la măsea. Și mă mai doare în cot că ție îți plac bărcile cu motor. Fițe și toane, iubitule. Orgolii și nazuri, iubito. Nu te plac că ești urît. Nu te plac nici eu că-mi faci draci. Ah, și-am amorțit aici de fericire, nu mă vezi? Salvează-mă că nu mai pot de fericire și simt că-mi plesnește o venă la cap de cît pot să te iubesc. Și tresar în somn. Și merg pe jos cînd plouă. Și visez la cîte speranțe ne-am făcut. De ce? De ce nu mai poți să-mi dai primăvară în decembrie? S-a ars becul fără tine. Adică tu erai lumina mea. Și mi s-a oprit ceasul în loc. Adică simt că timpul devine ireal cu tine. Cred că te-am iubit. Tre’ să te fi iubit.

Rain and tears

- Last Episode Tune
Asculta mai multe audio Muzica
Her steps were gliding slowly down the park alley. She felt some kind of warm drowsiness wrapping her body, so she stopped to look for a bench she could rest her thoughts a moment. It was a sunny day of autumn, with a lazy light that fell upon the copper shades of the park. The golden glow of the sky made her close her eyes and think about the present state of her mind. " The clock ticks life away, she thought. I can’t sit here all day reminiscing, I have to go."
But she didn’t. She let herself dragged away from consciousness, while admiring the tranquility and softness in the air, an air soaked with perfume and birds’ thrills. The wind was dancing through the leaves, caressing her face with its mild presence. „I had to let him go. I had to, or else I would of destroyed both of us. It was a dream. But the pain is so real.”
A little girl dressed in a yellow dress was playing with a ball in front of her bench, while her parents watched her from near. They were holding hands and talking, smiling, laughing, clinging to each other...
„ You could’t embrace moments. You couldn’t find the pleasure in watching this child, you couldn’t let the wind touch you inside like I do, you could’t find any of this streets in your heart. We are so different from each other that I wonder how were we even capable to think that this would work. You loved me, but you couldn’t look at my drawings without that sceptic smile on your face and you couldn’t see... you couldn’t see any of my dreams. Everything was palpable and rough to you. So real and material, and yet enclosed in some kind of shell that I never found easy to penetrate. „
She raised her head to watch the trees’ branches forming a canvas of colours that fluttered under the blue sky. The trees were shedding their skin to the ground, the dead leaves drifting from one side to another, looking for their peace.
„ So you couldn’t see this at all. But you loved me. Then why did I let you go? It’s all so stupid, being apart from you, but there wasn’t other way. I had to put an end to it, or we would of destroyed each other. Silence was too hard to take, your eyes were too clear and mine too wet. The days were broken. You sleeping while I looked for your shirt. Me crying all over it. I was so broken and you were so strong. Resentment for me, revenge for you. You had to go. But you loved me.”
A tear fell. Then another one. Then the sky turned gray and a cold rain started to fall. The little girl was gone, so was the warm atmosphere.
„ There’s still a little bit of you around me, not just beneath all these layers of skin, clothes, makeup... There’s no way I could ever forget your smell. There’s just no way I will ever sleep on your side of the bed. Oh, all the things I left unsaid... I can’t let myself too much in this state. I can’t just lay around feeling sorry for the things that happened. After all, I’m the one that decided this was for the best. I need to go.”
She got up and started to run.
He watched her from the turret .
„ She is so strong. She’s already fighting to forget about it. So easygoing. I think this might be the hardest thing she’s ever done. I know this is the one thing I am not capable of doing. Forgetting of all the mornings, of the way she used to hold my hand, or how she always knew when to smile...”
A tear fell from his eyes, melting in the drops of rain that whipped on his cheeks.
„ It’s probably for the best. I wish I had a complicated theory to give this a meaning, but I’m out of hopeless ideas.”

Elena

- Makenai! (Violin) Sad Theme
Asculta mai multe audio Muzica
Elena e din Constanța. Are în jur de 30 de ani și locuiește la casă. Elena are un băiețel în clasa a 5-a pe care îl crește singură din salariul ei de 600 RON. Are întreținere de 200 RON și o mamă oarbă. Tatăl ei a decedat acum 3 luni după o luptă acerbă cu cancerul, cu o lună înainte ca fabrica unde lucra Elena să se închidă. A trebuit să se împrumute de bani pentru înmormîntare, iar de 2 săptămîni de cînd lucrează e mulțumită că a reușit să-și achite datoriile. Băiețelul Elenei a fost maltratat sexual acum 3 ani și merge zilnic la școală fără pachet. Elena plînge cînd își amintește că e bolnavă și nu mai poate dona sînge, dar devine serioasă și rigidă cînd o întrebi de soțul care a părăsit-o acum cîțiva ani, lăsînd-o împovărată de datorii. Odată Elena a cerșit de mîncare, dar numai pentru că i-a fost rușine să-i ceară mamei sale bani din pensia ei de 300 RON, din care 100 RON se duc pe medicamente.
Pe Elena am cunoscut-o azi. Povestea ei e reală, iar soba ei e încă rece. Aș vrea să fi inventat totul, dar din păcate aud la tot pasul de oameni care de mult au încetat să mai spere că va fii mai bine. Azi Elena mi-a mulțumit că mă ocup de cazul ei, iar eu am rămas impresionată pînă la lacrimi de durerea ei, durere de mamă, de fiică și de femeie...
Trist, dar uneori mai trebuie să ștergem lacrimile altora și să le lăsăm pe ale noastre să curgă în voie, căci ele alină durerea celorlalți. Arată că-ți pasă. Arată că ești alături. Chiar dacă ești departe. Am învățat de mult că distanțele nu contează atît timp cît ele se măsoară în prietenie, în iubire și respect...
Așa că hai să fim aproape unii de alții, măcar o milisecundă...

life...

is not about waiting for the limo, but about driving the bus!

cînd cerul e aproape de pămînt...

cînd cerul e aproape de pămînt
simt cum zbor
și simt cum cad
și cum tăcerea ta o prad.
cînd cerul e aproape de pămînt
norii plîng
și ploaia-i grea,
zdrobind lumina-n calea sa.
cînd cerul e aproape de pămînt
soare sălbatic
mă arde pe tîmple
de raze mă umple
cînd cerul e aproape de pămînt
n-am ritm,
n-am rimă, nimic,
doar timp negru să stric.
cînd cerul e aproape de pămînt
te port în gînd
te port și plîng
te port și cînt.

Stoa - Think about eternity
Asculta mai multe audio Muzica
unii oameni se plictisesc prea tare la serviciu :D

Playlist de toamnă

Am avut o discuție foarte interesantă cu Pisi legată de melodii de sezon. Adicătelea hituri care rulează pentru 2-3 luni pe toate posturile de radio cu o frecvență de cel puțin o difuzare pe oră. Numai că eu am priceput altceva, as usual. Mai exact, am început să înșir câteva melodii de toamnă. Dar cum mi-a cerut o listă, că doar suntem oameni serioși și cu scaun la cap, m-am hotărât eu așa să fac un playlist cu must have în toamna aceasta. Melodiile acestea se asortează cu dansul frunzelor moarte în vînt, cu arămiul și griul de pe străzile golașe și ploaia care bate nostalgic la geam, în timp ce noi stăm leneși și îmbrăcați doar în pijamale pînă la amiază. Toamna mea se traduce așa:
Emoție de toamnă, Nicu Alifantis – pentru serile reci și umede, cînd luna se ascunde în nori și ceața îți pătrunde adânc în inimă...
Frunza, Pasărea Colibri – cînd îți dai seama că în alte timpuri ploioase cineva te ținea sub umbrela sufletului său...
Autumn leaves, Edith Piaf – darlin’, știi doar că nostalgia toamnei se asortează cu dorul de tine așa cum șoaptele de tristețe se amestecă în vîntul care ne îngheață inimile. Și trebuie să recunosc că frunzele moarte fluturate cînd încolo, cînd încoace îmi amintesc de tine.
November Rain, Guns’n’Roses – ghici ce? Toamna e tristă, dar frumoasă, iar nostalgia fără rost care ne cuprinde uneori are un pic de dulceață nefirească în ea...
Empty, The Cranberries – pentru clipa în care ai închis ușa în urma ta și liniștea din cameră îți amintește cît de singur ești.
Poison Oak, Bright Eyes – pentru momentele cînd simți că te-ai pierdut în amintiri și ceaiul e prea rece și amar, iar sunetul singurătății îți țiuie în urechi ritmic...
You Have Loved Enough, Leonard Cohen – pentru serile calme în care vorbești la telefon și vorbești și vorbești...
Mad World, Gary Jules – pentru a putea păși zi de zi printre oamenii grăbiți și goi; lumina oarbă cade peste mulțimea de fețe fără expresie, iar tu trebuie să te strecori cuminte și liniștit....
Singing in the rain, Frank Sinatra – partea cea mai frumoasă a toamnei este ploaia, iar fericirea de a cînta și dansa în ploaie nu poate fi umbrită de nori. Scoate arsenalul de ploaie, umbrelele, pelerinele și cizmele nu trebuie să stea la căldurică!
Only Time, Enya – cine poate știi dacă e dimineață sau seară cînd moleșeala ți-a cuprins și trupul, și mintea, și toată fericirea ta se ascunde într-o carte și o ceașcă de ceai?
Twice, Little Dragon – preparing for the breakdown, cînd totul e dezordine și oglinda e ultimul lucru pe care vrei să-l vezi...
Este toamnă iar, Gheorghe Gheorghiu – pentru cei îndrăgostiți. de toamnă.
Hello, Evanescence – pentru că uneori pustietatea țipă în mine și nimic nu o calmează mai bine decît tine.
Condamnare la toamnă, Emerich Imre – nu e toamnă cum ești tu :).
Toamna, Ada Milea – bineînțeles că în acest bazar de melodii nu putea să lipsească tocmai ea, Ada.

Așa că spune-mi, rogu-te, care e melodia care aduce toamna în lumea ta...

Am învățat săptămîna aceasta că...

un suflet poate fi și pur. Am învățat că poate fi și pace între noi. Am învățat să adun tot ce am mai bun în inimă și să împart cu cei din jurul meu. Am învățat pentru a mia oară că adevărata căldură vine din interior. Am învățat că lacrimile de durere și de fericire se pot împleti cu iubirea așa cum pașii noștrii s-au amestecat pe cărările de munte, printre întuneric și stele. Am învățat că sacrificiul nu poate fi prea greu. Am învățat că cel mai tare doare atunci când ne îndepărtăm de noi înșine. Că nu mai putem fi ce am fost dacă ne-am uitat sufletele pierdute într-o altă lume, oricât de curată. Am învățat că prietenia stă în zâmbetul pe care tu mi l-ai trimis prin eter și care a ajuns în palma mea, aducând cu el pacea de care aveam nevoie. Am învățat săptămâna aceasta că moldovean nu e sub nicio forma sinonim cu bucovinean. Că oameni cu suflet bun se află la tot pasul, atunci când pasul tău e drept. Am învățat să plâng de fericire. Am învățat să mă rog din tot sufletul. Am învățat că familia e cel mai de preț dar pe care divinitatea ni-l poate face. Am învățat să cunosc bunătatea din voi. Am învățat să cânt la chitară. Încă mă dor degetele, dar a meritat. A meritat toată săptămâna asta nebună, cu 8 ore de mers cu mașina, cu gălăgie, aglomerație, cântece, poale-n brâu, urcat la Palma, perindat prin Suceava, Sucevița, Rădăuți, lumânări, tort, fotografii, invitați, oameni buni, oameni dragi, prieteni vechi și noi, oboseală multă, și mai multe flori, zăpăceală, urcat și coborît, folclor, munte, vânzoleală, chitară și pian dezacordate, Profides, meniuri și jocuri... Am învățat toate aceste lucruri, deși le știam deja. Aș da orice să nu mă aprind de dorul lor acum, dar am mai învățat că nu contează cum începi un lucru, ci cum îl termini, așa că zîmbește, Alexandra, așa frîntă după 9 ore de mers cu mașina, cu nesomn și pană la roata din spate, zîmbește... Bucură-te de cele ce ți le-ai însușit, de raza de lumină și de curcubeul văzut la orizont... Și dormi, copilă, ziua de mîine te așteaptă cu forțe proaspete...

PS - Aș da orice să "embeduiesc" melodia "Aș da orice" de la Profides :), preferata mea.

Bucovina, pămînt de oameni...

Oamenii din Bucovina au ochii mari și curați. Pentru că doar în astfel de ochi se pot oglindi minunile ce se ascund la fiecare pas pe acest tărîm. Oamenii din Bucovina sunt plini de viață și sănătoși. Pentru că doar așa se pot bucura de semnul divin ascuns în natură. Oamenii din Bucovina sunt oameni cu suflet bun și pace în inimă, iar eu îi iubesc.

Muntele

Contrapunct - Pat de flori
Asculta mai multe audio Muzica
Dimineața, fără o frunză care să se clintească, goală și luminoasă ca o copilă aprigă în castitatea ei, distantă în neprihănirea ei, s-a așternut pe coline, cu ochii verzi larg deschiși, toată relaxată și nepăsătoare la ce facem noi.
[ un om trece strada pe roșu. o mașină era gata să-l lovească. șoferul înjură zgomotos. ]
Îmi ridic privirea către cerul senin, mă scutur de somn și mă simt plină de speranță. Merg prin iarba umedă și vedenii cumplit de ciudate mi se perindă în fața ochilor: sufletul risipit în vînt, stelele aprinse în inimă, stînca, muntele, norii albi și pufoși, toate îngrămădite laolaltă pentru a închega frînturile și fărămițele de fericire ale viziunii lăuntrice.
[ metrou. aglomerație. o doamnă grasă cu sacoșe se împiedică și nimeni nu o ajută să se ridice ]
În oglinda aceasta a spiritului omenesc, în lacul acesta de apă stătută din care se iscă umbre și văzduhul se reflectă și visele dăinuie, în fiecare glas de pasăre, în fiecare floare, copac, bărbat și femeie, ba chiar și în pământul roșiatic simți că binele triumfă, fericirea e completă, ordinea e stăpînă...
[ un grup de liceeni fumează pe stradă, aruncând chiștocurile pe taraba unui anticariat. vânzătoarea îi privește uimită și tăcută ]
Este cu neputință să reziști impulsului de a rătăci încoace și încolo în căutarea nu știu cărui bine absolut, a unui cristal de intensitate, străin de bucuriile cunoscute și de calitățile ce ne sunt familiare, ceva îndepărtat de domestic, ceva cald, luminos, strălucitor, care i-ar aduce posesorului liniște și siguranță. Simți cum aerul îți prinde o pelerină de umeri, cum îți tresaltă în privire, cum te împinge prin vânt și rouă, peste durerile omenești...
[ într-un spital din inima orașului o fetiță de cinci ani moare pentru că s-a născut cu o inimă bolnavă și nu a găsit niciun donator ]
Buruienile se întind la soare drăgăstos. Noaptea ele bat ritmic din frunze, în timp ce raza lunii le mângâie în bezna atît de autoritară a muntelui. Siluetele noastre se desenează estompat prin întuneric, se filtrează prin luminozitatea blîndă și celestă, topindu-se în clarul de lună și lunecînd ușor ca un abur. Șoaptele noastre zăbovesc în taine, se încovoaie drăgăstos pe buzele noastre și apoi se desprind într-o mantie de tăcere.
[ un cerșetor lovește un cîine care încerca să-i mănînce pâinea. Cîinele șchiopătează pînă la marginea trotuarului pentru a-și linge rana însîngerată ]
Doar toropeală și somnolență ce citește în ceața albă înăbușită și tăcută, dar aerul rece ne umple plămânii de vigoare și dorință. Simt cum vîntul îmi șoptește la ureche un cîntec vechi în timp ce-mi răvășește părul, iar totul vibrează odată cu mine și cîntecul meu.
[ un autobuz cade cu putere și 5 tineri sar în aer. 4 dintre ei au murit instantaneu ]
Începem să străbatem potecuțele liniștite și încep să mă întreb ce mesaj încearcă muntele să-mi reveleze prin obișnuitele semne ale bunătății divine – răsăritul vinețiu și parfumat, paloarea zorilor, noi aruncând cu smocuri de iarbă unul în altul, asfințitul soarelui între creste, luna reflectată în lac.
Muntele distonează cu restul lumii prin armonie, seninătate, bucurie. De pildă apariția unei creste zimțate, ca o umbră cenușie pe suprafața calmă a colinelor, te tulbură și îți inspiră gândurile cele mai înălțătoare și concluziile cele mai liniștitoare. Îți oprește pașii în loc și privirea în timp. E greu să treci cu vederea semnele acestea, să anulezi semnificația lor, să continui, plimbîndu-te prin marea de asfalt a orașului, a te minuna de felul în care frumusețea priveliștilor oglindește frumusețea sufletească...
Oare natura va reuși vreodată să întregească sufletele noastre? Vom reuși vreodată să călcăm nefericirea, să rupem singurătatea și să căutăm răspunsuri? Totul devine de nesuportat, căci și frumusețea te prinde în mrejele ei și contemplarea ei te face să nu mai rabzi atîta plenitudine. Așa că-ți lași sufletul pe munte, iar el îți mai răspunde doar în bătaia vântului pînă îl regăsești la marginea raiului...

E 18 octombrie

Natalie Imbruglia - Shiver
Asculta mai multe audio Muzica
E 18 octombrie și ceștile de ceai se aglomerează pe noptieră. Pliculețele de ceai și cele de Coldrex s-au împrietenit și joacă leapșa cu șervețelele fără flori. În cameră domnește o dezordine înjumătățită, cu haine alandala pe scaun și papuci de casă împrăștiați pe podea. Sunt singura lumină din clădire.
E 18 octombrie și e dimineață. Atmosfera răcoroasă, dar tăcută, învăluie Bucureștiul în valuri de lumină mov. Nici o umbră nu tulbură acest minunat răsărit de soare ce se înalță la țărmul lumii.
E 18 octombrie și mi-a expirat abonamentul la metrou.
E 18 octombrie și mi-am luat o rochie nouă, ocazie numai bună pentru o dîrdîială ca la carte.
E 18 octombrie și sunt fericită că toate problemele se aștern ușor la temelia unei noi ființe ce se naște, crește și iubește. O clipă de eliberare mi-a adus liniște și mă simt acum ca împăturită într-un fel de plic protector, fără expeditor și fără destinatar.
E 18 octombrie și a trecut un an de când nisipul din clepsidră a stagnat într-o stare de amorțeală, lăsând secundele să se topească în mâinile mele.
E 18 octombrie și ești departe, dar eu calc pe urmele strâmbe pe care le-ai lăsat pe drum, chiar dacă știu că nu te voi regăsi așa cum erai. Nu vreau să te mai găsesc dacă asta înseamnă să te pierd din nou.
E 18 octombrie și vreau privirea ta cu brațele amîndouă.
E 18 octombrie și visele devin realitate. Deci la fel de reci și materiale.
E 18 octombrie și mi-e frig și tremur. nu-i curent și deci nici internet, așa că eu am să postez mai tîrziu, deși ora la care am scris asta e 5:48. Nu ești tu și deci nici căldură, așa că nu știu ce să fac altceva decât să tremur. e 18 octombrie. Tremur.

fețe-fețe

Lene Marlin - Faces
Asculta mai multe audio Muzica
mă uit la fețele oamenilor pe stradă și până acum nu am găsit una care să nu fie frumoasă. îi privesc în ochi și unii dintre tresar. unii zîmbesc. unii se feresc.
mă uit la figurile oamenilor în metrou și de multe ori găsesc oameni care au aceeași preocupare.
niciodată n-am uitat o figură.
de aceea e atât de greu să mă desprind de oameni uneori. am impresia că nimeni nu merită să fie uitat sau lăsat deoparte. dar cu tine nu se poate altfel, căci de fiecare dată cînd te întîlnesc nu-mi zîmbești, nu te ferești și nu tresari. mă privești și simt cum citești tot ce e scris pe pleoapele mele. și nu pot să te privesc fără să simt cum tulburi marea de sentimente din interior. doar tu poți să dezlănțui un mic uragan în apele acestea nebune. și atunci, cînd totul devine fior... îți ascunzi ochii...
cu tine nu se poate altfel. căci oamenii de pe stradă merg mai departe. tu ești singurul care rămîne în fața ochilor mei, chiar dacă mergi mai departe.
și-aș vrea să te șterg, dar îmi e prea teamă să nu fiu nedreaptă.
mă uit la fețele oamenilor doar pentru că sper să te regăsesc. să te regăsesc și să fac iar fețe-fețe cînd ai să sapi în ochii mei căprui.

I wish my smile...

was your favourite kind of smile.
so you wouldn’t want to break it every time you see it.
cam așa aș vrea, da. să nu mai văd mutrele voastre mirate “da’ ce zâmbești fetițo? ești posedată? ia să-ți pocim noi puțin rînjetul ăsta enervant!”
da, dragii mei, am o herghelie de demoni colcăind prin mine, de-aia surîd ca pisica de Cheshire. și cu cât vă irită mai tare, cu atât mai mult vă arăt fasolea, mai ceva ca nenea castoru’ ăla din reclama de la Colgate. aici fac o paranteză. voi știați că de fapt castorii au dinții galbeni, nicidecum albi? mi se pare o alegere neinspirata pentru o reclamă la pastă de dinți. adică, na, vede copilu’ la discoveri sau animăl planet ca rozătoarele acestea au de fapt dantura galbenă și diformă și se duce la mami să-i spună că nu se mai spală pe dinți, că doar nu vrea să ajungă și el așa?
whatever, ne întoarcem la subiectul de bază. mutra mea zîmbitoare. am avut ședință la muncă și fiecare a trebuit să scrie pe bilețele 3 calități proprii. biletele se amestecau și cu toții trebuiam să ghicim al cui era fiecare în parte. o prostioară. n-a fost nevoie decât de una dintre caracteristici pentru a fii identificată: zîmbitoare.
și-aici toată lumea s-a încruntat. și eu am roșit.
so, what would you do if i smiled to you?
would you laugh at me? would you smile back? would you stay?
what would it be?

Photo by Ghinea

Clocot

Clocot. Simt cum îmi clocotește sîngele în vene, cum mi se adună tot în inimă și ea stă să se rupă, cum se zbat atriile și cum pîrîie ventriculele sub presiune. Simt cum în artere îmi gîlgîie și cum se împrăștie prin organe, îmi fierbe celulele și îmi carbonizează ființa. Clocot. Îmi vîjîie capul de gînduri și imagini de dogoare, se derulează întregi pagini de amintiri, toate înflăcărate de temperatura minții mele… Doar chipul tău rămâne înghețat și doar tu mai aduni liniștea în abur. Mușchii feței tale imobile te-au prins într-un fel de mască, iar zîmbetul care îți dezvăluie dinții albi ca un șirag de mărgăriare pare împietrit. Ești doar o statuie rece. Mâinile inerte atîrnă pe lângă corpul tău subțire și deși încerc să te ating și să-ți împărtășesc din pîrjolul meu interior ele sunt la fel de reci ca gheața. Doar privirea are ceva din lumina veche și vie. Ochii tăi se plimbă pe fața mea. Mă recunoști oare?
Mă auzi?
Da, te aud…
O, pe bune? Că nu știu de ce aveam impresia că nu mă auzi…
Of, Doamne, Alex, mă sperii…
De ce?
Delirezi, ai temperatură…
Aaa, de-aia mă simt așa… Și eu care credeam că e vreo stare poetică de exaltare. Go figure.

Secunda la pătrat

Massive Attack And Bjork - New World
Asculta mai multe audio Muzica
Cad, plutesc, mă zbat în vâltoarea asta de timp ca o frunză fluturând în vânt încoace și încolo. Strig, dar nici un sunet nu se-aude. Tot aerul din plămâni se propagă cu o presiune uimitoare, lăsându-mă fără suflare. Mă înec cu țipătul de eliberare și simt cum toată lumea atârnă greoaie de umerii mei. Cad, și privesc frumoasa lună cum se depărtează de degetele mele. O lacrimă ca un cristal se desprinde de pe o geană, lăsând o dâră umedă și sărată pe obraz. Plutesc, și simt căldura cântându-mi în corp. Culorile din suflet înfloresc pe chipul meu, lumina se adună în pieptul meu zbătându-se să agațe picul de viață ce se prelinge pe marginea ceștii. Un hârșâit ciudat îmi umple urechile și simt cum o voce mă cheamă printr-un receptor spre un univers nou, solitar și rece. Îmi acopăr ochii cu palmele, iar ele mă frig. Mă frig, mă ard, mă pârjolesc și simt clocotul. Erupția de emoții se amestecă în extenuare și anxietate și simt deodată cum totul se învârte. O dâră maro, o urmă de ruj, o pată de cafea ce mă trezesc din visare. Sunt violent de fericită pentru că e liniște. Căderea s-a oprit în punctul în care tu puteai să mă prinzi în brațe și nu ai făcut-o. Ca-n desene animate. N-ai haz. Plutirea a încetat și odată cu ea s-a dus și sunetul vocii tale. Îmi crește pulsul, unde ești? Încep să plâng, unde ești? Calmul se sparge, unde ești? Unde? Într-o lume nouă? Îmi țin respirația pentru că nu vreau să zbier. Lumea ta sfidează legile gravitației, iar eu am putut merge pe aer. Dar în lumea mea accelerația gravitațională variază în jurul valorii de 9,80m/s^2 și asta înseamnă, dragul meu, că oricât de sus mă vei duce tu în plutirea ta, cu toate minunile tale, n-ai cum să oprești căderea. N-ai decât să-l blestemi pe Newton.

P.S. - s^2 înseamnă secundă la pătrat, da, copii? Așa, mă bucur că am lămurit acest lucru. Ne vedem data viitoare, când am să vă vorbesc despre presiune și pascali! Just kiddin'... sau mai știi?

Ai grijă de tine, copilule...

Cat Stevens - Wild World
Asculta mai multe audio Muzica
Copilule, ai grijă de tine. Să ai parte de tot ce poate fi mai frumos, mai cald și mai curat pe acest pământ… Să rămâi blândă și frumoasă. Chiar dacă oamenii sunt răi, tu să-i iubești.
De acum eu trebuie să plec. Mă bucur că nu plîngi și că nu îmi zâmbești fals. Mereu îmi voi aminti de tine așa cum umblai în rochia albă, cu două cozi lungi și brune. Ai grijă de tine. Păstrează-ți vie flacăra din privire. Știi tu, pîlpîirea sălbatică de noapte ce m-a capturat pentru totdeauna în copilăria și nebunia ta. E o lume nebună, așa că ai grijă de tine.
Să nu-ți fie frică. Să mângâi creștetul cărunt al bunicii de fiecare dată când e tristă. Vorbește-i despre ceaiuri și cărți. Dă-i putere mamei. Sărut-o pe frunte. Arată-i surorii cîtă lumină se ascunde în tine. Oprește furtunile din sufletul tatei și nu-l lăsa să cadă. Respiră tu pentru mine, copilule. Dar ai grijă de tine. Cîntă-mi mereu. Oamenii care cîntă nu au cum să fie oameni răi. Cîntă-mi ca atunci când erai mică și te ascundeai între salcîmii proaspăt înfloriți. Și dacă mai greșești, ține minte că orice început se naște din lacrimi și surîs, din răsărit și din apus.
Ești un copil bun. Ai grijă de tine. Ai grijă de toți. Amintește-le de mirajul existenței mele, dar copleșește-i cu emoția din inima ta, arzătoare, febrilă... Avîntă-te neînfricată în marea aceasta de nefericire și fă-i valurile să tresalte de amintiri, colorată de visare. Spulberă norii și poartă-mă la sufletul tău în vînt. Lasă vîntul să-ți alunece prin păr, printre degete, prin toată ființa. Scoate capul pe geamul din trenul acesta nebun și salută vîntul, căci eu am să fiu mereu în vînt. Nu uita că te iubesc și te port mereu în gând, copile. Ai grijă de tine, căci eu plec. Ai grijă de toți. Mai cântă-mi printre salcâmi. Ai grijă de tine...

Roșu aprins

... or maybe I need a break from being myself lately...
so I'm on a break. because nothing that I could write would make it feel any better...
o să mă las cufundată în starea de roșu aprins și-o să-mi spună iar că mie cel mai bine îmi stă în roșu. aprins. care colorează tăcerea.

Luna Amara - Rosu Aprins
Asculta mai multe audio Muzica

SC Măgari în ceață SRL

Ați împărțit drumuri, mese, vise. Ați pășit chiar în același ritm. V-ați trezit la aceeași oră. Ați râs la aceeași glumă. Chiar și starea de veghe ați înjumătățit-o. Și totuși ceața a învăluit totul. Oamenii apar ca din pom, sar în viața ta, lasă urme frumos și cuminte și pleacă. Precum măgarii în ceață. Iubești oamenii și ei dispar. Le dai de știre că îi iubești, nu care cumva ca ei să dispară. Dar oricât de mult curaj ai avea să te agăți de sentimente, dimineața zilei în care trebuie să înțelegi tot vine.
De ce să se rupă legăturile? De ce să ne luăm promisiunile înapoi? De ce să ciobim încrederea? Cine va suferi prin noapte mai tare? Cine își va călca mândria și își va reaminti de cât de mult îi păsa? Cine va înțelege? Ce va muri? Cine împarte lumea în două? Cine păstrează jumătate și o dă pe cealaltă celuilalt? Cine deschide calea spre așteptare? Cine așteaptă și cine nu mai vine? Cine va număra picăturile de lumină la fereastră? Cine va simți dorul și cine lipsa?
Cine e de vină?
Am descoperit eu cine e de vină. SC Măgari în ceață SRL realizează servicii și la domiciliu. Și sunt atât de discreți. Totul devine aproape liniște după ce au operat ei în zonă. Ei nu lucrează cu acordul părților. Nu, doar unul are voie să se îndepărteze. Celălalt trebuie să simtă singurătatea și așteptarea.
SC Măgari în ceață SRL promovează două proceduri: fuga și ocolul. Fuga ia prin surprindere, ocolul amețește. Combinate, dau efectul de ceață. De pustiu. Depărtarea e irelevantă. Pot fi 30km, pot fi 2m.
Există o excepție de la regulă și povestea aceasta este următoarea: El apelează la SC Măgari în ceață SRL, dispare, Ea suferă, îl caută, se teme, El realizează că a greșit, se-ntoarce, rupe contractul cu firma noastră, Ea încă suferă, El e fericit că Ea l-a recunoscut din toată ceața aia, Ea încă se teme, așa că apelează la SC Măgari în ceață SRL, El se teme, o caută, o găsește, că na, El e client mai vechi, amândoi aleg ocolul și uite-așa se obține binecunoscutul efect de piruetă.
De asemenea, SC Măgari în ceață SRL dispune de o gamă variată de servicii accesorii: schimbatul numărului de telefon și a locurilor preferate, tăcerea, disimularea, ștergerea fără citire prealabilă a e-mailurilor, blocarea ideilor de reconciliere, ștergerea parțială de suflet și zâmbetul prefăcut.
Cel care pleacă lasă umbra la schimb. Cel care rămâne devine umbră. Și-apoi vine uitarea. Și după ea, vine faza “mi-e dor”… iar totul culminează cu faza “nu-mi mai pasă”. Și-apoi vine uitarea reală, dură, sălbatică… și-uite-așa, iar v-am spus o minciună duioasă. Și vă mai spun una. SC Măgari în ceață SRL are un singur remediu pentru cei lăsați în urmă și acesta se rezumă la a lua ceea ce e frumos din ce a fost.
Aaa, da, încă un lucru… știu că tu citești și te simți cu musca pe căciulă.[ bine, știu atât cât să nu mă simt atotștiutoare] așa că dă jos căciula sau alungă musca pentru că de data nu vreau să fim triști, vreau să mai fim în apele noastre, vreau să râdem și să ne simțim bine. Vrei?

Gold Man

- Why isn’t there a Spiderman?
- Spiderman? What do you mean?
- I mean like… Richard Goldman or Daniel Silverman…
- Spiderman… is Spiderman. He can’t be like… Frank Spiderman… He’s a Spider… man… You know like Goldman is a last name, but there’s no Gold Man…
- Ow… huh, there should be a Gold Man!
- … So what kind of powers would Gold Man have?
- He… would turn things to gold!
- What about things that are already gold?
- Aaaa… he’s work is done!
… later on the same phone call…
- I don’t know why… but in the whole universe, I don’t know why I feel I can share to you all the stupid things that go through my mind!
- Yeah, we’re the same… thing!
- Like the same dough!
- Yeah, we’re white bread!
- [laughter]No, you’re white bread, I want to be black oatmeal bread!
- [laughter]Ok, you go ahead and be black bread!

Încă o conversație cu Dana.
Dacă voi ați priceput ceva, anunțați-mă. Eu încă simt efectele benefice ale unei discuții complet ieșite din comun și din sfera normalului...

Ești peste cuvinte

Pentru că o fotografie face mai mult decât 1000 de cuvinte. Pentru că te iubesc și asta face mai mult decît 1000 de fotografii. Pentru că mă lași să am puțin din fericirea ta. Pentru că mi-ai împărtășit din tot ceea ce ești. și ești peste cuvinte... ești Boschi... Între cele două imagini există 2 diferențe. Descoperiți-le și veți câștiga... veți câștiga un premiu surpriză!

The reason

I wish you thought I was the reason why the sun rises or why the moon glows. I wish you thought I was the reason why the mountains are so high and why the birds can sing and fly. And for the passing of time, I was the reason why. I wish you thought that without me there would be no air, no land, no life… I wish you felt like the sea was no more waves, nor sand or dive… I wish you thought that light can shine only through me and only through me are the hardships worth to fight. I wish you thought I was the reason why life is worth living and love worth giving… I wish you thought I was the reason you’ve been told. I wish you thought I was the reason you are in the world…

rămâi la ușă.

Ducu Berti - Cantec de dragoste
Asculta mai multe audio Muzica
Ai distrus o casă. I-ai smuls tapetul cu flori albastre de pe pereți, i-ai spart ferestrele și i-ai pus temeliile la pământ. Până și fundația ai demolat-o cu lovituri mărunte și dureroase. De ce, după distrugerea asta în masă, de ce ai vrea să te întorci să locuiești în ea?
Întreb pentru că mi se pare absurd. Pentru că nu cred, nu vreau să cred că ești capabil de o așa prostie. Da, te-am iertat. Dar nu am să uit niciodată. Ruinele a ceea ce a fost îmi vor aminti mereu. Când ai închis ușa și ai abandonat amurgul peste praful și scrumul în urma ta am crezut că n-am să mai pot pune vreodată bucățile din mine la loc.
Hai să uităm ce a fost, pentru că ce a fost a trecut. Mai bine adu-ți aminte de tramvaiul 19. Mai bine uită de el. Mai bine mori de frig în stație, vrei? Sau hai să admirăm toamna printr-un ciot de fereastră, în timp ce bem ceai[eu negru, tu de măceșe, as usual]. Sau nu.
Bucură-te de ceea ce am construit singură din uitări, din nopți de vin roșu și nesomn. Bucură-te de cei care au fost alături de mine, de liniștea pe care am găsit-o, de urmele pe care le-am lăsat în lume și în oameni…
Lasă ipocrizia și pășește înăuntru, dar rămâi pe hol. Căci ce-ai mai putea să-mi dăruiești, ce-ai mai putea să-mi iei?
Pantofii la intrare de data asta, te rog. Și tu în ei.

Lumea e rotundă, nu?

Vasile Seicaru - La adio tu
Asculta mai multe audio Muzica
Pașii ei se pierd în aburul ce învăluie pământul într-o îmbrățișare maternă și sălbatică. Vântul îi brazdă fața, iar firele de păr îi biciuiesc chipul încruntat. Singură, privește spre orizont și se roagă în sinea ei ca toată așteptarea să ia sfârșit. Încordarea îi face mâinile să se crispeze, iar un tremur ușor o cuprinde de cum apare prima stea. Calcă ușor de-a lungul drumului și ascultă fiecare zgomot, dar în întunericul nopții nu deslușește atât de cunoscutul cântec al pașilor lui. O lacrimă se prelinge ușor, ca o șoaptă…
El privește spre cer și își grăbește pasul. Fiecare clipă îi pare o eternitate, iar lumea pare împietrită într-o statică diformă și hidoasă. Numai sufletul lui plin de căldură e animat de dorință. Doar o clipă, atât. Doar chipul ei de înger. Doar noi, atât. Privește înfiorat spre orizont, sperând ca ceața să-i dezvăluie silueta, dar numai lumina stelelor se joacă printre neguri. Gustul amar din gura lui se îmbină cu dezamăgirea din interior, iar ultima chemare i-a înghețat nerostită pe buze, în timp ce ochii i-au rămas ațintiți la fantomele cerului…
Pas cu pas, cei doi trec unul pe lângă celălalt, continuându-și drumul fără să se găsească… Călcând fiecare pe drumul lui și căutând, rămân singuri, dar cine știe? Poate pașii li se vor întâlni, iar povestea lor de dragoste se va împlini căci până la urmă, lumea e rotundă, nu?

iubitule, plec

Clint Mansell&Kronos Quartet - Lux Aeterna
Asculta mai multe audio Muzica
iubitule, plec
așa că să-i dai pisicii să mănânce
că eu nu mă întorc
mă duc să beau cu dana
bem vodka la 1 litru
are alcool
tu nu-mi dai niciodată alcool
doar cofeină
mă trezesc dimineața
și găsesc ceașca ta fără cafea
doar zaț
și ibricul e gol și murdar
ești așa grăbit
că niciodată nu speli vasele
și lași totul dezordonat
și eu strâng după tine
de ce dracu’ nu faci niciodată nimic?
te plângi mereu că-s o aiurită
și că las prosoape peste tot
că am uitat farduri pe jos
mama zice că ar trebui să slăbesc
culmea ironiei
ea, care s-a îngrășat
hai, lasă cafeaua
nu vreau nici cafea, nici țigări
așa sunt eu
o nemulțumită
mereu obosită
nu mai vreau cafea
îmi iau ceai negru și beau cu vodka
să-mi fie capul dinamită
că sunt femeie
grasă, tristă și-aiurită...
iubito, n-am timp dimineața
să spăl vase
pentru că lumina soarelui
pe chipul tău e vodka mea
și mai dă-le dracu’ de prosoape
oricum mă-ta mereu a fost nebună
de ce nu dormi
hai, ia o țigare
n-am chef să ne certăm
nu dimineața
lasă pisica
las-o pe dana
lasă ceaiul
rămâi cu mine
bem cafea
și lăsăm ceștile murdare
nu ne trebuie farduri,
alcool sau mâncare...

Under my umbrella

Acțiune, motor! Iau eu mătura, mopul și toate celelalte ustensile casnice și mă apuc serios de curățenie. Și totul mergea ca uns, până văd rostogolindu-se de pe mobilă fluturele de pus în brad. E un ornament la care țin foarte mult și în plus, la noi în familie există o tradiție ca mereu când împodobim bradul să punem cel puțin unul din ornamentele vechi. Știu, sunt de pe vremea lu' Pazvante și sunt cât se poate de fragile, dar au un aer special ca și cum în ele se ascunde puțin Crăciun sau mă rog, eu sunt nebună and I see stuff, dar, hei, nici o problemă, nu e prima oară... Erase and rewind... așaaaa, și cum ziceam, cădea ornamentul care se întâmplă să fie un fluture foarte colorat și drag mie și ce ziceam? a, da, cădea... și mă aplec eu să-l prind înainte de coliziune, îl prind la limita posibilului și ridic pumnul strâns a triumf când... zbang! și dintr-o dată totul a devenit portocaliu. aumamăcemădoare! AU!
Ridic privirea sperând să nu văd un avion militar de luptă care tocmai ce lansase o bombă și hopa! Dar de ce e totul portocaliu?
Și... mister elucidat. Acum un an am câștigat o mare umbrelă de plajă. PORTOCALIE. Ea m-a pocnit în primă instanță, după care s-a desfăcut, acoperindu-mi întregul câmp vizual cu portocale zburătoare.
Și acum am un diiiitai cucuiu' da', na, trebuia să ascult de reclama aia la Lion cum că 90% din accidente se petrec în casă.
Și-acum plec. End of story.

PS - I can still see orange spots!

Nucul...

Victor Socaiu - Nucul
Asculta mai multe audio Muzica
Mergi înainte ca și cum timpul n-ar exista.
Asta i-a spus.
Asta i-am zis și eu lui și am pus melodia pe repeat.
Și când luminile s-au aprins am cântat împreună exact această melodie. Dar când s-au stins luminile iar, la sfârșit... nu mai erai acolo.
Pentru că au trecut 2 ani și Dunărea tot la vale curge...
Pentru că deși erai doar o voce acum ești un prieten...
Pentru că ai fost un prieten și acum ești o voce. O voce care strigă „Basarabia! Basarabia!”, iar din trecut se aude un suflu de râsete...
De aceea eu ascult „Nucul”. Pentru că îmi amintește de voi.
Liniște. Cerul e senin. Frunzele dansează în vânt. Geamul deschis lasă lumina să invadeze locul. Vântul îmi aduce o șoaptă la ureche și zâmbesc.

Nu vă mai lăsați constrânși de nimeni și de nimic. Nici de vremuri, nici de oameni. Fără ură, fără regrete și resentimente, mergeți înainte ca și cum timpul n-ar exista. Eliberați-vă de tot și de toate, cu gândul ca trebuie sa trăiți pentru și în adevăr. Căci doar adevărul vă va face liberi. Și, numai liberi fiind, veți putea atinge în viață fericirea. În rest, prieteni, nu uitați că-n curtea școlii, sub nuc, seara, se strâng tinerii pletoși și cântă la chitară.

Florian Pittiș

Carofi. și mămăligă.

Era într-o seară. Nu mai țin minte ce zi era așa că am să spun simplu și enigmatic că era într-o seară. Așa. Într-o seară. Eram la cumpărături cu Cristina, ajungeam cu căruciorul la casă, cââââând... am simțit nevoia stringentă să ajung la raionul cu legume, să iau niște cartofi, să-i pun în pungă și să-i cântăresc, să-i cumpăr, să-i duc acasă și să-i gătesc. Eventual. Și mă duc eu hotărâtă spre raionul cu legume, cu pelerina în vânt[ ok, nu purtam pelerină, dar sunt pretty sure că îmi flutura măcar părul... pretty sure]... Iau de pe rafturi în grabă un pachet de biscuiți și încă ceva[ nu îmi amintesc ce ] și înaintez cu pași hotărâți spre... Hopaaaa! E el! Ce mă fac? Haa? La cartofi? Chiar la cartofi???
Întoarcere de 180 de grade pe călcâie perfect executată. Viteză spre casă. Nu mai vreau cartofi.
Așa, și cum Cristina mi-a zis că ar fi cazul să îmi expun mai mult părerile personale pe blog am zis eu așa... N-ar fii o idee bună să se dea o lege care să interzică foștilor boyfriends să își procure cumpărăturile din același loc cu tine? Adică, heeei, ăia trebuiau să fie cartofii mei!
Trecând peste, am promis că am să postez o rețetă de mămăligă pe blog. Păi, this is it. E rețetă personală și în loc de apă se pune mult ceai băut în timp ce citești o carte bună... în loc de sare, puțină melancolie, în loc de un strop de ulei de măsline pui un pic de zâmbet... Și în loc de mălai cerni niște amintiri și le lași să clocotească bine, până totul devine abur și coji de gânduri.
E cazul să citesc pentru mărire, da’ uite că nu prea am chef. Și ascult depresivo-anxios Damien Rice. Merge numa’ bine cu lipsa de chef. A, da, sunt Zilele Bucureștiului. So what? Eu nu am cartofi și trăiesc... [da, Cristina, aia tot o părere exclusiv personală era]
Noaptea bună să vă învăluie!

Damien Rice - I Remember
Asculta mai multe audio Muzica

What I've been up to lately...

Photo by Xmmd & Ghinea